7. „Nu vreau sa vărs sânge”

Era pe la începutul lunii Noiembrie, înainte de marea manifestaţie de la Iaşi, când întrând odată în cabinetul Generalului, din primul moment aduce vorba despre cei închişi la Jilava. Când vorbea, nu ma privea în ochi, aşa cum îi era obiceiul, ci pieziş, ca şi cum ar avea ceva pe conştiinţă.

— Domnule Sima, îi voi pedepsi pe ticăloşii care i-au asasinat pe legionari cu toată străşnicia, dar nu vreau sa vărs sânge.

— Ce înţelegeţi prin asta, Domnule General?

— Vor fi condamnaţi la pedepse grele, dar nu la pedeapsa capitala. Îmi repugna sa vărs sânge.

— Nici eu nu spun, Domnule General, ca toţi cei arestaţi sa fie condamnaţi la moarte; poate printre ei se mai găsesc şi oameni mai putin vinovaţi, dar nu putem transforma o excepţie într-un principiu de judecata. Nu trebuie sa uitam faptele odioase săvârşite de aceşti nemernici: asasinarea lui Corneliu Codreanu şi a sute de elemente de valoare.

Cum îmi părea ca nu l-am putut convinge, am adăugat:

— Domnule General, ati văzut moderaţia de care am dat dovada în problema sancţiunilor. N-am cerut tragerea la răspundere a tuturor celor culpabili de crime contra legionarilor. Ci numai a principalilor vinovaţi. De la 500 de persoane implicate în aceste crime, au rămas sa fie trimise în judecata aproximativ 60. Nu urmărim o răzbunare în sens revoluţionar, cu acele vărsări de sânge caracteristice altor tari, când a fost doborât un regim tiranic, ci m-am limitat la minimum de sancţiuni, impuse de adevăr şi dreptate. Ce vor zice masele legionare când vor afla ca principalilor vinovaţi li s-a cruţat viaţa? Oare aceştia au cruţat viaţa atâtor tineri care astăzi ar fi de folos patriei? Nu uitaţi ca şi D-voastra eraţi pe punctul sa cădeţi victima acestor asasini. Aduceţi-vă aminte de situaţia din vara!

A mârâit ceva, vădit nemulţumit de atitudinea mea, şi a trecut la alt subiect.

Ce se întâmplase? Cum de Generalul Antonescu, furios până la isterie la început contra fostelor cadre carliste şi dispus fara a clipi din ochi sa le aplice pedeapsa capitala, acum batea în retragere, adoptând criteriul de „a nu vărsa sânge”? Din Octombrie până în Noiembrie, se exercitaseră asupra lui puternice influente şi presiuni, pentru a-l determina sa salveze viaţa celor închişi la Jilava. Cei aflaţi sub ancheta dispuneau de numeroase legături în lumea politica a Capitalei si, prin familiile lor, au întrat în contact cu anturajul lui Antonescu. Nu trebuie uitat apoi ca cei arestaţi dispuneau de mari mijloace materiale, rod al favorurilor de care s-au bucurat din partea regelui Carol, ca răsplată pentru crimele săvârşite, şi cu banii ce-i aveau n-au avut nici o greutate ca sa corupă persoanele din cercul intim al Generalului, pentru ca aceştia, la rândul lor, să-l determine sa se poarte mai indulgent cu cei închişi la Jilava.

A mai intervenit şi o alta cauza: solidaritatea de corp între militari. Multi din cei închişi erau ofiţeri superiori, îl cunoşteau pe Antonescu din timpul când au servit în armata împreuna, până ce-au ajuns la cele mai înalte grade. Acest trecut ostăşesc comun lăsase urme în sufletul Conducătorului şi acum îi venea greu sa verse sângele foştilor colegi de cariera, desi recunoştea ca s-au făcut vinovaţi de cele mai abominabile crime.