10. Cutremurul.

Eram în drum spre Sibiu, în dimineaţa de 10 Noiembrie, când Generalul Antonescu mi-a comunicat ştirea ce-o primise prin teletip ca la Bucureşti şi în alte localităţi din tara s-a petrecut un mare cutremur. Alte amănunte nu avea. Vizita de la Sibiu a fost întunecata de aceasta veste. Tot în cursul şederii la Sibiu am aflat de prăbuşirea blocului Carlton şi ne întrebam daca alte clădiri cu mai multe etaje n-au avut aceeaşi soarta. Ce proporţii a avut cataclismul? Vom găsi Capitala o mare de ruine?

Când ne-am întors, am aflat cu uşurare ca pagubele materiale şi victimele omeneşti au fost mult mai mici decât ne imaginam la început. În afara de căderea spectaculara a blocului Carlton, nici o alta clădire de caracteristici asemănătoare nu s-a dărâmat. Numărul victimelor în alte cartiere ale Capitalei era redus. Câţiva morţi şi aceştia din cauza coşurilor sau a acoperişurilor care s-au prăbuşit. Cărămizi sau bucăţi de zid le-au căzut în cap omorându-i, precum şi peste 300 de răniţi. Echipele legionare au identificat vreo 200 de imobile cu zidurile crăpate, în primejdie de a se dărâma şi pentru prevenirea accidentelor, locatarii din ele au fost evacuaşi în alte case.

Toate eforturile de ajutorare s-au concentrat asupra blocului Carlton. Clădirea avea la subsol o sala de cinematograf, încât s-a prăbuşit în sine, afara de partea superioara, care a fost proiectata pe Bulevardul Brătianu, întrerupând circulaţia. O imensa grămadă de moloz şi fiare zăceau pe Bulevard. S-au putut salva putini şi numai din cei ce locuiau la etajele de sus. Se cunosc câteva cazuri miraculoase de salvare. Un tata s-a închis cu copilul în şifonier, şi sotia lui n-a mai avut vreme sa intre. De sub dărâmături a fost scos şifonierul, iar tatăl cu copilul au fost găsiţi în viaţă, în timp ce mama zăcea alături zdrobita sub moloz. Un soldat-pompier, care făcea de paza la postul de observaţie al blocului, a fost azvârlit de la etajul al XII-lea în strada, iar, în urma lui, se întindea marea zidărie gata să-l prindă din urma.

Din primul moment, legionarii din toate corpurile au alergat la locul nenorocirii, pentru a ajuta la dezgroparea victimelor. Au mai participat la lucrările de salvare unităţi ale armatei, soldaţi germani şi chiar tineri fascişti care se întorceau de la serbarea de la Iaşi, în drum spre Italia. Legionarii au lucrat zi şi noapte, la lumina reflectoarelor, mai bine de o săptămână, în echipe care se schimbau încontinuu, pentru a scoate cadavrele şi a-i afla pe ultimii supravieţuitori. Conducerea operei de salvare a luat-o Comandantul Legionar Sandu Valeriu. S-au scos şi s-au carat peste 500 de vagoane de material.

Am fost şi eu a doua zi, seara, la locul dezastrului. Era un spectacol dantesc. Cadavrele erau desfigurate şi greu de identificat. Se scoteau mâini, picioare şi capete separate de corp. Tocmai atunci Sandu Valeriu mi-a arătat trupul unei femei, din care nu mai rămăsese decât craniul cu parul ei negru şi bazinul atârnat de sira spinării. Restul dispăruse.

În subsolul clădirii se refugiaseră mai multe persoane. Spre surprinderea lor, telefoanele din aceasta parte mai funcţionau, cablul fiind subteran. Cei îngropaţi acolo au putut comunica cu lumea din afara. Strigau disperaţi sa fie ajutaţi, caci aerul se împuţinează şi vor muri asfixiaţi. S-au făcut toate sforţările ca sa fie salvaţi. S-a săpat şi un tunel dintr-o clădire învecinata, dar emanaţiile de gaz, de la conductele sparte, au întrerupt lucrările.

Spre nenorocirea lor, s-a aprins păcura care era depozitata în subsolul clădirii şi au pierit din cauza fumului şi a arşiţei. Flăcările au izbucnit la suprafaţă, învăluind uriaşa grămadă de moloz. Glasul lor, a doua zi dimineaţa, nu s-a mai auzit prin telefon. În speranţa ca ar mai fi totuşi cineva în viaţă, s-a format atunci o echipa de sacrificiu de zece legionari, care, îmbrăcaţi în costume de azbest, erau decişi sa pătrundă la subsol. Nici aceasta ultima încercare n-a reuşit. Echipele legionare n-au mai descoperit decât cadavrele pe care le-au transportat la morga.

La Carlton locuiau 236 de persoane, în afara de aceia care dormeau acolo întâmplător. Din aceştia au murit 140.

Cutremurul s-a simţit în tara pe o arie la poalele munţilor, cuprinsa între Iaşi şi Craiova, având epicentrul în Vrancea şi a fost de gradul 9. Localităţile mai rau lovite de cutremur au fost următoarele:

— Orăşelul Panciu fiind în centrul zguduirii, a fost total dărâmat. Nici o casa în picioare. 44 de morţi şi un mare număr de răniţi;

— La Galaţi, un mare număr de case şi de clădiri publice avariate. 34 morţi, 141 în întreg judeţul Covurlui;

— La Focşani, strada principala în ruine. Clădirile publice au suferit mari daune. 12 morţi;

— Bârlad, aproape toate casele atinse. 12 morţi;

— Tecuci, 19 morţi, Biserici şi clădiri publice în stare jalnica;

— Buzău, mari distrugeri în centru. 20 morţi;

— Iaşiul a avut mai putin de suferit. 8 morţi.

În Muntenia, judeţul cel mai încercat a fost Prahova, cu peste 100 de morţi. Cutremurul s-a simţit în toate localităţile din acest judeţ, dar orăşelul cel mai lovit a fost Câmpina, cu numeroşi morţi şi răniţi. Case prăbuşite, mai ales în centru.

Închisoarea Doftana distrusa. Printr-o minune, Celula Căpitanului a rămas intacta, cu chipul Căpitanului, cu florile şi icoanele sfinte din ea.

La Târgovişte, mari stricăciuni la clădirile publice. Liceul Militar de la Mănăstirea Dealului complet distrus, încât n-a mai putut fi utilizat. Şcoala s-a mutat la Predeal.

Craiova a avut 5 morţi şi multe case crăpate. Cutremurul s-a simţit aproape în toată tara, dar fara sa producă daune mari sau multe victime. Total în tara, 593 morţi şi 1271 răniţi.

Generalul Antonescu, impresionat de munca depusa de echipele de salvare, a dat un comunicat în care a elogiat fapta lor.

Comunicat „Peste tot în tara, germanii în cap cu şefii lor, legionarii, autorităţile şi multi oameni de bine, au făcut minuni de vitejie. Datorita lor multe vieţi au fost salvate, multe suferinţe alinate şi multe alte catastrofe înlăturate.

Cinste lor.

Generalul Antonescu se înclina şi le mulţumeşte”.

Pentru ajutorarea sinistraţilor, guvernul a deschis un credit extraordinar. Führerul Adolf Hitler a trimis un ajutor în medicamente şi articole de prima necesitate în valoare de 10 milioane.

„Ajutorul Legionar” a intrat în funcţiune cu toate mijloacele de care dispunea, pentru a alina durerile şi lipsurile populaţiei lovita de cutremur. În acest scop a adresat şi o chemare de solidarizare a poporului cu cei căzuţi în nenorocire.

Către toţi Românii, Dumnezeu a încercat amarnic poporul nostru. El ne-a trimis semne cutremurătoare şi vrea sa ne mântuiască încercându-ne.

Multi fraţi şi-au pierdut viaţa, iar alţii adăpostul şi agoniseala.

Cei care aveţi putin şi cei care aveţi mult, dăruiţi din prinosul vostru ca şi din prinosul nostru.

Fiecare poate dărui – toţi ne putem dărui.

Nici un roman sa nu lipsească de la aceasta bătălie grea.

Dăruiţi bani, material de construcţie, braţe.

Trebuie sa câştigăm bătălia.

Vrem ca biruinţa sa fie a naţiei întregi”.

Ziarele legionare Buna Vestire şi Cuvântul au deschis liste de subscripţie.

Organizaţia „Munca Legionara”, creata la câteva zile după cutremur, sub conducerea Profesorului Constantin Stoicanescu, şi-a fixat ca prim obiectiv reconstruirea orăşelului Panciu.

În cadrul „Răzleţilor” s-au format echipe de ingineri şi arhitecţi care umblau pe străzile Capitalei şi unde descopereau imobile avariate, ofereau proprietarilor lor planuri de reparaţie în mod gratuit.

Mişcarea Legionara, prin diferitele ei organizaţii, a mobilizat toată tara în ajutorul sinistraţilor. A fost un exemplu impresionant de solidaritate naţională cu cei loviţi de acest cataclism.

Ministrul Japoniei, impresionat de eficacitatea echipelor legionare în acţiunea de salvare a sinistraţilor, a venit la Preşedinţie şi mi-a prezentat personal felicitările călduroase.