9. Deschiderea Universităţii Transilvane la Sibiu.

Ca urmare a cedării Transilvaniei de Nord Ungariei, Universitatea româneasca de la Cluj n-a mai putut funcţiona şi întreg corpul profesoral s-a retras în Ardealul liber, în căutarea unui oraş unde sa se aşeze şi să-şi poată continua activitatea.

Îndată după formarea guvernului, s-a discutat între miniştri unde ar fi mai bine sa fie mutata Universitatea de la Cluj. Erau patru oraşe în perspectiva: Braşov, Timişoara, Sibiu şi Alba Iulia. Brasovul atrăgea prin intensitatea vieţii romaneşti din timpul dominaţiei maghiare; Timişoara era un oraş modern, cu clădiri impunătoare, unde era uşor de găsit localuri corespunzătoare pentru funcţionarea Universităţii; Alba Iulia aspira la aceasta onoare prin semnificaţia ei istorica, iar Sibiul ca sediu al Mitropoliei Ortodoxe, unde plutea încă duhul Marelui Şaguna. În cele din urma, alegerea s-a redus la Alba Iulia şi Sibiu. Organizaţiile noastre din Ardeal pledau pentru Alba Iulia, susţinând ca acest loc istoric, unde Mihai Viteazul a pus temeliile unităţii naţionale, trebuie sa devina şi un centru cultural. În favoarea Alba Iuliei mai intervenea şi faptul ca se găsea într-o regiune româneasca, în timp ce Sibiul era centrul minorităţii germane. Alba Iulia a căzut până la urma din cauza unui argument de ordin material. Era un oraş mic, incomod, care cu greu ar fi putut găzdui Universitatea, cu profesorii şi studenţii ei. Ar fi avut nevoie de mari performante urbanistice, ceea ce nici timpul şi nici bugetul Statului nu permiteau. În cele din urma a ieşit biruitor Sibiul. Aici s-au concentrat majoritatea Facultăţilor, cu excepţia celei de Ştiinţe, care a trecut la Timişoara, şi a Academiei Comerciale, care şi-a găsit adăpost la Braşov.

Rector al Noii Universităţi a fost numit Profesorul Sextil Puşcariu, alegere cum nu se poate mai nimerita atât prin renumele lui de om de ştiinţă, cunoscut şi peste hotare, cât şi prin darurile lui de excelent organizator. Sextil Puşcariu a depus o munca titanica si, în scurta vreme, în condiţiile vitrege de atunci, a izbutit sa puna pe picioare instituţia;

— a obţinut localurile necesare pentru tinerea cursurilor şi pentru laboratoare;

— a repartizat echitabil forţele didactice pentru a nu suferi calitatea învăţământului;

— a fixat tinerea regulata a examenelor, pentru ca studenţii sa nu piardă anul şcolar.

Redeschiderea Universităţii de la Cluj la Sibiu a fost şi o replica data de intelectualitatea româna şi de forţa creatoare a Statului Naţional-Legionar barbariei maghiare, care a urmărit din primul moment ca, în teritoriul ocupat, sa distrugă orice urma de cultura româneasca. Românii refugiaţi nu s-au descurajat, ci, într-un efort suprem, profesori şi studenţi, au aprins la Sibiu făclia stinsa la Cluj.

Inaugurarea Universităţii de la Cluj la Sibiu a avut lor Duminica, 10 Noiembrie, în prezenta înaltelor autorităţi ale Statului. Evenimentul era prea important ca guvernul sa nu-i acorde cea mai mare atenţie. La Sibiu s-a deplasat Conducătorul Statului, însoţit de un grup de miniştri, din care făceam parte eu, Ministrul Educaţiei Naţionale, Traian Brăileanu şi Ministrul Justiţiei, Mihai Antonescu. Am plecat din Bucureşti cu un tren special, în seara de 9 Noiembrie şi am ajuns la Sibiu în dimineaţa de 10 Noiembrie.

În Gara Sibiu, oaspeţii au fost întâmpinaţi de Alexandru Constant, Ministrul Propagandei, şi Alexandru Rioseanu, Subsecretar de Stat la Interne, veniţi mai înainte. Se mai aflau pe peronul gării Sextil Puşcariu, noul Rector al Universităţii C1ujene, P. P. Panaitescu, Rectorul Universităţii din Bucureşti, Generalul Levenţi, Comandantul Corpului VII Armata. Generalul Antonescu a trecut mai întâi în revista compania de onoare şi apoi s-a îndreptat spre formaţiile legionare. Seful judeţului, profesorul-preot Spiridon Cândea, i-a dat raportul. Dr. Albert Dorr, primarul oraşului, i-a prezentat tradiţionala pâine cu sare.

În continuare, la Catedrala Ortodoxa, s-a săvârşit slujba religioasa de către IPSS Mitropolitul Nicolae Balan, înconjurat de un sobor de Episcopi şi Arhimandriţi. Corul Şcolilor Normale de băieţi şi fete din Sibiu a dat răspunsurile. La slujba de la Catedrala au mai luat parte, în afara de autorităţile amintite, Maiorul Hake, reprezentantul Misiunii Militare Germane, Protopop Unit Dr. Badilu, reprezentantul Cultului Evanghelic, Vicarul Dr. Müller şi preşedinţii centrelor studenţeşti cu drapele.

Solemnitatea inaugurării s-a desfăşurat în Aula Noii Universităţi. Nu au vorbit decât Rectorul Universităţii Sextil Puşcariu şi Conducătorul Statului, Generalul Antonescu. Sextil Puşcariu în cuvântarea sa nu s-a limitat la tradiţionala dare de seama a activităţii desfăşurate de Universitate în anul precedent, ci având în vedere consecinţele ocupaţiei maghiare, a făcut un scurt istoric al Universităţii Daciei Superioare, expunând realizările ei în cursul a doua decenii de stăpânire româneasca, de la 1920 la 1939.

„Domnule General, Am onoarea a va raporta ca azi, 10 Noiembrie, am deschis la Sibiu Universitatea din Cluj Regele Ferdinand I. Ca în toţi anii – ca şi când nimic neobişnuit nu s-ar fi întâmplat – s-au ţinut examene în Octombrie şi începerea cursurilor în prima jumătate a lui Noiembrie.

Tradiţia Universităţii noastre cere ca la inaugurarea unui nou an universitar, Rectorul sa dea seama în public despre activitatea din anul expirat. Daţi-mi voie sa trec repede peste aceasta parte a discursului meu.

As vrea sa arat înainte de toate cât de adânc simţită a fost durerea ce-am îndurat-o pierzând pe iubitul nostru coleg Nicolae Drăganu, unul dintre stâlpii Universităţii noastre de la întemeierea ei, pe care a slujit-o ca rector, ca pro-rector, decan şi profesor cu toată iubirea şi cu adânca sa erudiţie.

Din cauza limitei de vârsta, au ieşit din rândurile noastre profesorii Valer Moldovan şi Bogdan Ionescu de la Facultatea de Drept şi profesorul Emil Racoviţa de la cea de ştiinţe. Ne bucuram totuşi ca în calitate de Director al Institutului de Speologie, acest mare savant şi acest nepreţuit sfătuitor, a rămas în mijlocul nostru. Din momentul când – acum douăzeci de ani – primise să-şi părăsească o strălucită situaţie în străinătate, spre a ne ajuta sa ridicam o cetăţuie a ştiinţei în Dacia Superioara, el ne-a fost un nepreţuit îndrumător şi astăzi încă, la o vârsta când alţii cauta odihna binemeritata, sta neobosit în primele rânduri ale celor ce instalează la Timişoara Facultatea noastră de Ştiinţe.

Aceasta Facultate se îndreaptă cu recunoştinţa şi către D-l Dimitrie Pompeiu, celebrul academician, pe care, desi profesor la Universitatea din Bucureşti, îl consideram ca un scump coleg şi părinte al secţiei matematice, organizate de el.

Străinătatea cu care am menţinut, ca şi în anii trecuţi, raporturi vii de colaborare ştiinţifică, i-a distins pe trei din colegii noştri, alegându-l pe unul membru corespondent al Academiei din Berlin, iar pe D-nii profesori Ion Lupas şi Coriolan Petran, membri corespondenţi ai Academiei din München.

Am evocat numai câteva momente din cele petrecute în cursul anului trecut pentru ca sa va pot da câteva date asupra Universităţii noastre în cursul celor doua decenii care tocmai se încheie.

În aceşti douăzeci de ani Universitatea Dacica Superioara, privita la început cu putina încredere la noi în tara şi mult hulita de duşmanii noştri peste hotare, a izbutit sa se impună ca un factor cultural de prim rang şi sa dezvolte o activitate apreciabila.

Ea poate fi ilustrata prin următoarele cifre:

Au fost înscrişi în anii 1920-l939, 65.652 studenţi, dintre care 4.068 licenţiaţi şi 505 de doctori au împânzit tara şi cu deosebire Transilvania cu tinereţea lor creatoare, întemeiata pe o solida pregătire profesionala.

Profesorii noştri au tipărit o serie de manuale preţioase pentru studenţi, iar asupra cercetărilor făcute în institutele şi laboratoarele noastre mărturisesc cele 20 de publicaţii periodice, în 201 tomuri cu 65.021 pagini, tipărite în româneşte şi în limbi străine.

Unele din aceste studii au o importanta deosebita prin faptul ca dau un substrat din cele mai solide revendicărilor noastre naţionale.

Înfrăţirea daco-latina „Analizele sanguine întreprinse în laboratoarele noastre au dovedit ca, din punct de vedere rasial, sângele ce curge prin vinele noastre e ca vinul nobil, ale cărui calităţi cresc cu vechimea lui şi care înnobilează vinul nou cu care se amesteca. Neamurile străine, care de buna voie s-au lăsat absorbite de noi, nu au alterat calitatea superioara a sângelui nostru traco-geto-dac, lămurit cu sânge latin, iar indicele sanguin, în Carpaţii estici, dovedeşte originea romana a celor ce şi-au însuşit în mare parte graiul secuiesc.

Sutele de hărţi ale Atlasului Lingvistic Român dovedesc o admirabila solidaritate naţională ce nu tine seama de obstacole geografice şi de vremelnice hotare politice şi pe care nimic nu o poate zdruncina.

Dezgropările făcute de arheologii noştri dau la iveala aşezări ale strămoşilor din cele mai vechi timpuri. În cimitire acoperite cu straturi groase de pământ, oasele năvălitorilor barbari sunt aşezate după orânduirile conlocuitorilor lor români. Ajunge sa râcâi pământul pe ambele versante ale munţilor pentru ca sa te convingi de autohtonia şi continuitatea noastră. Cununa de lauri a împăratului Traian, pe care nu de mult ati evocat-o, Domnule General, nu e la noi o piesa, ci un simbol.

Noi nu suntem venetici, ci suntem înfipţi cu rădăcini de multe ori milenare în solul tarii noastre, pe care n-am cucerit-o prin norocul schimbător al armelor, ci prin calităţile noastre de rasa. Noi nu ne-am lărgit hotarele etnice printr-o conjunctura politica favorabila, ci prin calităţile cu care ne-a înzestrat firea, cu frumuseţea noastră fizica şi sufleteasca, cu omenia şi inima noastră de frumuseţe şi dreptate. Cu asemenea calităţi am trecut biruitori prin furtuni şi asupriri, asimilându-i pe cei ce au râvnit la bogăţiile pământului care nu era al lor, ci noua ne-a fost prieten, caci noi l-am muncit cu credinţa şi i-am încredinţat din bătrâni pe morţii noştri iubiţi”.

Cetatea Sibiului „Sibiul, din care Gheorghe Lazăr, protejatul baronului Bruckenthal, a descins în Tara Româneasca, în care, la începutul secolului trecut, editorii saşi răspândeau temeiuri de veci bisericii noastre strămoşeşti, în care se ţineau adunările naţionale şi apărea Tribuna, din care Consiliul Dirigent a condus destinele Daciei Superioare, a primit trei Facultăţi ale Universităţii noastre între zidurile lui, iar Timişoara, capitala ospitaliera a Banatului, binecuvântat de bogaţii materiale şi spirituale, adăposteşte Facultatea noastră de Ştiinţe.

Tuturor celor ce în zilele grele ne-au întins o mâna de ajutor, le exprim cele mai vii mulţumiri. Sentimentele noastre de gratitudine se îndreaptă înainte de toate către D-voastra, Domnule General, atât în calitate de Conducător al Statului cât şi de Ministru al Armatei. Ne-aţi pus la dispoziţie cu generozitate sumele mari de care aveam nevoie, iar acum în urma ati donat, din economiile realizate la preşedinţia Consiliului de Miniştri, cinci milioane pentru procurarea unui cămin pentru studenţii noştri. Armata a adus sacrificii grele, cedându-ne doua din clădirile de care avea nevoie pentru pregătirea ofiţerilor de infanterie.

Mulţumirile noastre se adresează de asemenea D-lui Ministru al Educaţiei Naţionale, care cu suflet larg a dat ascultare cererilor noastre, a căror dreptate nimeni nu o putea mai bine judeca decât acest distins profesor universitar. Toată înţelegerea şi toată bunăvoinţa de a ne ajuta am găsit-o şi la D-l Ministru al Sănătăţii, care ne-a pus la dispoziţie spitale pentru instalarea unor clinici şi ne-a făgăduit material sanitar.

Si autorităţile sibiene s-au grăbit sa ne ajute după posibilităţile, pe care le-au conceput într-un mod mai larg decât altele. Tin în deosebi sa mulţumesc cu acest prilej Comitetului şcolar al liceului de fete „Domniţa Ileana”, care, prin doamna directoare Iliescu, ne-a cedat pentru vremelnica noastră aşezare la Sibiu, clădirea măreaţă, terminata în roşu, a noului lor liceu.

Mulţumim tuturor celor ce ne-au înlesnit mutarea de la Cluj la Sibiu şi Timişoara. Tin sa accentuez ca aceasta mutare n-o înţelegem în sens geografic, ci istoric. Noi nu schimbam numai un oraş ardelean cu altele din Transilvania şi Banat, ci părăsim o mentalitate spre a ne încadra în noul curs politic pe care l-a impus marea revoluţie la care asistam”.

Apostolatul Profesorilor „Daca în 1919, când mi s-a făcut cinstea sa organizez Universitatea din Cluj, ceream profesorilor sa facă apostolat de dascăli şi de cercetători ştiinţifici, ferindu-se de chemările ademenitoare ale partidelor politice, azi le spun: voi, conducătorii spiritualităţii din Ardeal sunteţi datori sa deveniţi cei mai aprigi propagandişti ai marii primeniri politice prin care trece tara, sa căutaţi sa creaţi aceasta noua forma mentis de care România are nevoie.

Ştiinţa şi politica de partid nu se puteau face în acelaşi timp. Partidele politice au sterilizat nenumărate talente. Dar ştiinţa şi politica naţională nu se exclud, ci se întregesc. Noi care n-am înţeles la timp ca ceea ce ni se părea, la elevii noştri, răzvrătire, era de fapt entuziasm, trebuie sa îngrijim ca prăpastia, pe care un birocratism academic o săpase între profesori şi studenţi, sa înceteze. Cei ce vor izbuti sa clădească poduri cât mai multe şi cât mai solide de la sufletele generaţiei tinere la sufletele generaţiei bătrâne, vor avea mai mare merit decât cei ce vor scrie, în izolarea camerei sau a laboratorului lor, o carte mai mult sau vor face un curs bazat pe o biografie mai bogata.

O spune colegilor, la sfârşitul carierei lui, unul care, în tot cursul activităţii sale de profesor şi cercetător, şi-a impus şi a cerut elevilor sai o cât mai riguroasa documentare ştiinţifică şi a considerat orice contribuţie noua a ştiinţei romaneşti ca o victorie naţională. Sunt convins însa ca mai mult decât o carte scrisa valorează în fata studenţilor, care se îndreaptă cu toată încrederea vârstei lor spre dascăl, pilda unei vieţi curate şi a unei ţinute demne şi intransigente”.

Ascultaţii Pe Bătrânii Cu Suflet Tânăr „Iar vouă, iubiţi studenţi, care ati înţeles chemarea vremii înaintea noastră, tin sa va spun următoarele. „Bătrânii” despre care multi dintre voi aveţi o părere rea, au fost cei ce au sângerat pentru izbândirea României Întregite. Ei şi-au dat tributul lor cu dragoste curata pentru neam. Daca după ajungerea idealului, n-au fost în stare sa conceapă un nou ideal, e în firea lucrurilor. Cei douăzeci de ani de la Unire încoace au fost atât de sterpi nu pentru ca generaţia mea a fost lipsita de dragostea de tara, ci fiindcă s-a încăpăţânat sa o conducă ţinându-i la distanta pe tineri, care aveau credinţa erei noi ce începea.

Cu dragostea, care e principiul de baza al Mişcării Legionare, apropiaţi-vă de dascălii voştri, care nu au alta dorinţă decât sa se primenească împreuna cu voi şi sa dea curăţeniei voastre sufleteşti temelia solida a pregătirii profesionale şi dorul sacru de a descoperi adevărul ştiinţific.

V-o spune vouă unul care, atunci când a trecut prin Cluj sicriul lui Mota şi Marin, n-a considerat ca atâţia alţii din generaţia sa ca sacrificiul lor a fost un gest inutil de fanatism, ci a crezut în „Învierea prin moarte”. De aceea a spus câteva cuvinte de bun rămas, în numele Universităţii, celui ce ca preşedinte al societăţii „Petru Maior”, a fost un apostol al studenţimii clujene.

Când spiritul de sacrificiu legionar şi altruismul totalitar al lui Ionel Mota îi vor însufleţi deopotrivă pe profesorii şi studenţii acestei Universităţi, atunci nu este important daca vom sta câteva luni sau câţiva ani în adăpostul provizoriu de la Sibiu; caci atunci putem avea încredinţarea deplina ca suntem folositori acestei tari, Regelui, care veghează cu iubire asupra ei, înţeleptului Conducător al Statului şi vrednicului conducător al Mişcării Legionare.

Trăiască Majestatea Sa Regele!

Trăiască Generalul Antonescu!”

În cuvântarea sa, Generalul Antonescu a evocat tragedia Ardealului sfâşiat din cauza unui regim care s-a făcut vinovat de prăbuşire şi de crimele contra tineretului. Pornind de la aceasta trista realitate, a făcut apel la profesori şi studenţi ca sa transforme Universitatea clujeana pribeaga la Sibiu într-o citadela a românismului.

Domnilor miniştri, Domnule Rector şi Domnilor Profesori, Români, Legionari, Din ceasul când Dumnezeu şi sfâşierea Neamului mi-au adus pe umeri răspunderea viitorului, azi este prima oara când pun piciorul pe pământul Ardealului însângerat.

De aceea, ca ostaş, ca român şi Conducător al Statului, socotesc ca nu-mi pot cinsti răspunderile, venind aici, decât îndreptând cel dintâi gând al meu şi al tuturor, spre toţi fiii Transilvaniei zbuciumate.

Ardeleni, Fraţi dragi şi încercaţi, Cugete risipite, Vetre stinse şi trădate, Români smulşi din glia sfinţită de sudoarea muncii strămoşeşti.

Vouă, va închin azi toată durerea şi toată nădejdea mea.

Înţelegeţi-mă, înţelegeţi-mă.

În tăcerea noastră măsurată, ca şi în acţiunea noastră sincera, demna şi dârza…

Sa nu vedeţi nici uitare, sa nu aflaţi nici o îndoiala.

Si voi, Ostaşi Ardeleni, care v-aţi părăsit tindele, trădând legea strămoşească a Sarmisegetuzei, sa nu va zdrobiţi inimile, pentru a lăsa sa curgă veninul deznădejdii.

Toţi trebuie sa aveţi încredere. Generalul Antonescu, în numele tuturor conştiinţelor, va cere încredere. Trebuie sa i-o daţi.

Nici eu, nici Legionarii n-am dat până acum o lupta de dreptate şi redeşteptare, pentru ca sa ne trădăm azi Tara şi Neamul.

Noi plătim azi greu şi aspru greşelile trecutului.

Un ostaş, care am luptat pentru granite şi pentru înălţarea Armatei – care am primit prigoana şi umilirea închisorii, fiindcă ma îndârjisem sa apar onoarea şi oştirea tarii – stau azi cu fruntea sus în fata voastră, Ardeleni, şi azi stau cu fruntea în fata acelora care pândesc din umbra şi cu perfidie, vinovaţii de ieri, vinovaţii de totdeauna.

Odată cu mine şi Legionarii va pot privi cu mândrie, ardeleni, fiindcă, ani de-a rândul, au strigat ca Neamul se prăvăleşte şi şi-au dat viaţa în lupta neegala, primind botezul morţii în frunte cu Comandantul Mişcării, Ardeleanul Horia Sima.

Vina nu e a noastră.

Vina e toată numai a acelora, de la voi şi de la noi, care au primit ca Tara sa se prăbuşească sau au dus-o la prăbuşire.

Istoria pe ei îi va judeca şi nu pe noi.

Noi peste ei şi fara ei, ne facem astăzi datoria de a păzi Neamul, de a-i reda liniştea, siguranţă şi puterea.

În continuare, Generalul Antonescu exalta rostul Universităţii în viaţa unui neam, cerând „sa câştigăm înăuntru ceea ce am pierdut în afara”. „Adevărata Universitate, spune el, nu este numai scoala cărţii, ci şi şcoala Neamului”.

Adresându-se studenţilor, le aminteşte datoriile lor în clipa de fata: „Domnilor, Universitatea este şi şcoala vieţii şi şcoala lumii. Adevăratul profesor dăltuieşte sufletele şi caracterele, ca sculptorul în piatra.

Prindeţi dalta, domnilor profesori, şi tăiaţi în piatra caractere şi conştiinţe. „Tara le aşteaptă. Tara are nevoie de ele. Numai prin ele, putem clădi Neamul.

Înlăturaţi pe aceia care risipiţi în scopuri s-au îndepărtat de la datoria exemplului, au umilit caracterele şi au făcut şcoala linguşirii, a laşităţii şi a trădării.

Fiţi apostoli. Numai aşa va veţi cinsti locul de îndrumători spirituali ai Neamului.

Iar voi, studenţi dragi şi legionari, plini de râvna, simţiţi-vă datoria.

Sunteţi viitorului Ardealului Românesc. Pe umerii şi pe piepturile voastre se va rezema şi va trai puterea Neamului.

De mintea şi sufletul vostru atârna viitorul Tarii.

Ati suferit, v-aţi întunecat, v-aţi răzvrătit, v-aţi jertfit pentru ca sufletul Ardealului sa fie zidit în Duhul Căpitanului şi Ardealul sa devina legionar. Fiţi mândri ca Comandantul Mişcării Legionare este fiul Ardealului.

Aveţi însa azi de făcut mai mult. Aveţi sa zidiţi.

De entuziasmul şi dezlănţuirea forţei voastre atârna soarta României. Ea nu poate fi sigura şi mândra decât daca uniti forţa cu înţelepciunea.

Munciţi, munciţi, munciţi.

Din zorii zilei până în zorii viitorului.

Aplecaţi-vă puterea pe cărţi, oţeliţi-vă braţele, întăriţi-vă sufletele.

Un neam poate fi redeşteptat prin viforul entuziasmului, dar nu poate fi înălţat decât prin dogoarea muncii şi patima răspunderii.

Neamul Romanesc a pierdut şi alta data granitele, el a primit şi alta data ropotul cotropitorilor.

Sufletul şi conştiinţa lui nu au putut fi însa cotropite de nimeni, fiindcă veac de veac, nenumărate veacuri, el a zidit pe mintea româneasca a generaţiilor care pe pământul Ardealului şi pretutindeni au primit toate împilările şi toate umilirile, dar au ştiut sa duca nestinsa lumina culturii şi credinţei romaneşti.

Jertfa lor va este straja.

Fapta lor de ieri este în mâinile voastre de azi.

Cinstiţi-o.

Întemeiaţi româneşte şi legionareste o tradiţie studenţească şi româneasca şi juraţi-vă sa închideţi ochii cu acelaşi suflet tânăr de studenţi şi de Români”.

Sensibil la argumentele organizaţiilor legionare din Ardeal ca Alba Iulia ar trebui sa adăpostească Universitatea pribeaga a Clujului, Generalul Antonescu a făgăduit solemn în fata profesorilor şi studenţilor ca guvernul va începe zidirea Cetăţii Culturii Româneşti a Ardealului în oraşul lui Mihai Viteazul şi al Încoronării.

Alba Iulia – Cetatea Culturii Romaneşti din Transilvania „Pentru ca Ardealul nu trebuie sa aibă Universitatea lui pe drumuri de pribegie.

Pentru ca lăsând Sibiului rosturile sale duhovniceşti şi aşezările sale etnice şi comerciale, trebuie totuşi sa dam Universităţii Ardelene zările sale proprii.

Pentru ca acolo unde este mintea, este şi puterea, şi unde este unitatea sufletului, este şi a pământului, am hotărât sa zidim Cetatea Culturii Romaneşti din Transilvania la Alba Iulia.

În Alba Iulia marelui şi nepieritorului Mihai, în Alba Iulia Unirii şi a încoronării întregitoare a lui Ferdinand I şi a Reginei Maria, acolo va fi cetatea spirituala, de peste Carpaţi, a Neamului lui Mihai I.

Ne-o porunceşte trecutul şi umbrele lui sfinte.

Ne cheama acolo viitorul.

Vom sprijini cu toate jertfele noastre aceasta întemeiere.

Fiindcă aşa raspunde un Neam întreg şi mândru la actele brutale de dărâmare ale altora.

Zidind cu spiritul”.

După încheierea solemnităţii, oaspeţii s-au îndreptat spre Palatul Metropolitan, unde au vizitat Muzeul şi Academia Teologica.