12. Emisiunile de timbre legionare.

Traian Popescu, sef de cuib din familia „Mihai Viteazul”, era Vice-Preşedintele Asociaţiei Filatelice din România. El însuşi filatelist pasionat, a fost primul care a vorbit superiorilor lui din familia „Mihai Viteazul” de o emisiune de timbre care sa comemoreze existenta Statului Naţional-Legionar. Şefii lui ierarhici, inginerul Stancescu şi Vică Negulescu, au fost entuziasmaţi de idee şi s-au alăturat iniţiativei lui.

Odată având asentimentul familiei lui, Traian Popescu s-a adresat „Ajutorului Legionar”, pentru a-i cere patronajul. Ilie Gârneaţa, seful acestei organizaţii, a fost bucuros de aceasta iniţiativă şi a delegat pe avocatul Nicolae Chisalicescu ca să-l ajute la facerea demersurilor oficiale necesare pentru obţinerea autorizaţiei.

Pe la începutul lui Octombrie, prin Nicolae Chisalicescu, Traian Popescu a ajuns la mine, la Preşedinţie. Mi-a explicat proiectul şi i-am dat aprobarea. Dar cum rezoluţia finala era de resortul Conducătorul Statului, i-am telefonat Generalului, rugându-l sa primească delegaţia legionara.

Generalul Antonescu a fost cucerit de idee. Le-a spus: „Bravo, băieţi, aşa se lucrează”. Generalul a telefonat personal Colonelului Teodorescu, Directorul Postelor, spunându-i sa aştepte la birou pe cei doi delegaţi şi i-a dat ordin sa aprobe emisiunile de timbre propuse de mişcare. Cum era într-o Sâmbătă, trecut de amiaza, Generalul le-a pus la dispoziţia lui Chisalicescu şi Traian Popescu o maşină a Preşedinţiei, pentru a ajunge cât mai repede la Palatul Postelor.

În sondajele anterioare, făcute de anumiţi legionari în legătură cu emisiunea acestor timbre, Colonelul nu s-a arătat prea binevoitor, dar, după convorbirea telefonica cu Generalul, n-a avut încotro şi a dat ordin Fabricii de Timbre sa puna în lucrare fara întârziere proiectele de emisiune prezentate de mişcarea legionara.

Clişeele au fost executate cu o arta desăvârşită de expertul Fabricii de Timbre, gravorul Şerban Zainea.

Primul timbru legionar a apărut la 8 Noiembrie şi a fost închinat serbărilor de la Iaşi. Avea efigia Căpitanului, iar dedesubt fraza testamentara a lui Ion Mota „Sa faci, Căpitane, o tara ca soarele sfânt de pe cer”. În partea dreapta, erau datele aniversare, 8 Noiembrie 1927-l940, iar sus gardul de fier. Timbrul avea o valoare poştală de 7 lei, plus o suprataxa de 30 de lei pentru „Ajutorul Legionar”. Emisiunea era cea obişnuită când se comemora un eveniment de către posta, de 100.000 bucăţi. Timbrul s-a pus în circulaţie la Iaşi, în ziua serbării de 8 Noiembrie. Pe stampila postei aplicata timbrelor cumpărate în acea zi figura inscripţia „Iaşiul oraş al Mişcării Legionare”.

Al doilea timbru era destinat postei aeriene şi a ieşit în 30 Noiembrie, comemorând ziua în care osemintele Căpitanului au fost depuse la „Casa Verde”. Avea tot chipul Căpitanului, dar, în locul cuvintelor lui Mota, avea de jur-împrejur cunoscuta lui declaraţie de politica externa. „În 48 de ore după biruinţa vom fi alături de Axa Roma-Berlin”.

Traian Popescu şi ceilalţi iniţiatori au vrut sa sublinieze cu aceasta inscripţie faptul ca Alianţa cu Puterile Axei fusese preconizata de Corneliu Codreanu. Generalul Antonescu tocmai se întorsese de la Berlin, unde semnase Pactul Tripartit. Timbrul avea o valoare poştală de 20 de lei, plus 5 pentru „Ajutorul Legionar”. Emisiunea, cea obişnuită, de 100.000 serii. Aceasta emisiune s-a pus în vânzare la Alba Iulia, cu prilejul serbării de 1 Decembrie. La posta se aplica o stampila speciala, în care se menţiona oraşul şi ziua serbării.

A treia emisiune a fost închinata memoriei lui Mota şi Marin, cu prilejul comemorării lor la 13 Ianuarie 1941. S-au imprimat doua timbre separate, unul cu efigia lui Mota, iar celalalt cu a lui Marin. Valorile difereau: primul era de 15+15, iar al doilea de 7+ 7. Pe ambele timbre, în stânga, apărea icoana Arhanghelului Mihail, minunat realizata, iar în dreapta, pe margine ziua şi locul marelui sacrificiu, în 13 Ianuarie 1937.

În afara de aceste timbre individuale, s-a mai imprimat şi un bloc filatelic, în care cei doi eroi figurau împreuna. Blocul filatelic avea deasupra doua ramuri de lauri, încoronând imaginile lui Mota şi Marin. Mai jos se distingeau monograma şi gardul de fier. Sub chipul lor, cele doua date aniversare, 13 Ianuarie 1937-13 Ianuarie 1941. Valoarea blocului filatelic era de 300 de lei. În timp ce din timbrele individuale s-a tras emisiunea normala de 100.000 de bucăţi, din blocul filatelic nu s-au imprimat decât 20.000.

Din emisiunile de timbre legionare, conform convenţiilor poştale internaţionale, s-au trimis o mie de serii din fiecare Biroului Uniunii Poştale de la Geneva. Aceasta instituţie le repartiza apoi tuturor Statelor-membre şi le imprima şi în buletinul ce-l publica. În modul acesta emisiunile legionare au fost cunoscute în întreaga lume, iar cataloagele internaţionale le-au reprodus pe baza indicaţiilor oficiale de la Geneva.

Share on Twitter Share on Facebook