13. Ofensiva „Ajutorului Legionar”. Semnificaţia spirituala şi naţională a acestei opere.

Până la sfârşitul anului 1940, „Ajutorul Legionar” luase o dezvoltare extraordinara, comparând cu timpul scurt de când intrase în funcţiune. În trei luni prezenta şi eficacitatea acestui organism s-a răspândit în toată tara, pătrunzând în cele mai umile paturi ale populaţiei. Ca sa înţelegem fulgerătoarea ascensiune a acestui aşezământ legionar, trebuie sa pornim de la starea de spirit a populaţiei după biruinţa de la 6 Septembrie, dispusa la toate sacrificiile. Reproducem aici comentariul unui ilustru gazetar, Ion Diaconescu, apărut în Buna Vestire din 1 Ianuarie 1941, în care se explica „misterul” reuşitei acestei instituţii. A fost o avalanşă de generozitate a întregului neam, trezita şi pusa în valoare de forţă spirituala a mişcării:

Revista realizărilor dinamismului legionar „Ajutorul Legionar” „Una din poruncile testamentului moral al Căpitanului, lăsat neamului pentru reînvierea sa, este: legea ajutorului reciproc.

După biruinţa Mişcării, acest comandament al fondatorului României Noi, a fost materializat de Comandamentul Legiunii într-o organizaţie temeinica şi cu ramificaţii pe întreg cuprinsul tarii, denumita „Ajutorul Legionar”.

Rosturile acestei instituţii nu sunt de milostenie şi pomana, ci de a stârni şi dezvolta solidaritatea Romanilor.

Oricare frate de un sânge cu noi, căzut în nenorocire, are drept, nu la pomana sau milostenie, ci la un sprijin spre a se ridica, pentru a se reface şi a deveni un element bun al colectivităţii romaneşti;

Acest drept, al celui sărac în nenorocire, este, în celalalt talger al balantei, o datorie a tuturor consângenilor.

Fratele căzut este o pierdere morala şi biologica a naţiei. Ridicarea lui este un câştig pentru întreaga comunitate.

Scopul urmărit de Ajutorul Legionar este deci numai în aparenta de ajutorare materiala. În fond el urmăreşte trezirea şi afirmarea solidarităţii naţiei, fiind astfel de esenţă pur morala si, daca vreţi, rasiala.

Cu aceste atribute, „Ajutorul Legionar” poarta pecetea în sensul spiritual al cuvântului.

Si aceasta cu atât mai mult într-o tara, în care solidaritatea naţională era foarte precara şi efemera.

Rezultatele obţinute de „Ajutorul Legionar”, în abia trei luni de activitate, sunt o dovada incontestabila asupra capacităţii ogorului sufletesc al naţiei, de a primi şi fecunda sămânţa revoluţiei spirituale legionare.

Au dăruit „Ajutorului Legionar” daruri de bani sau în natura, aproape un milion de români, sau daca socotim pe capete de familie, cam unul din trei.

Prin urmare, a treia parte din naţie s-a solidarizat cu opera urmărită de „Ajutorul Legionar”, în scurtul timp de trei luni de zile.

Un asemenea rezultat a întrecut cele mai optimiste aşteptări.

În sufletul neamului nostru, zac neştiute şi nefolosite, virtuţi împărăteşti cu care se pot face minuni.

Este rostul Legiunii de a trezi la viaţa aceste virtuţi şi a le valorifica întru edificarea celui mai strălucit viitor.

În presa timpului, întâlnim numeroase informaţii referitor la actele de caritate ale „Ajutorului Legionar”, şi acestea, desigur, nu reprezintă decât o mica parte din acelea ce s-au înfăptuit. Legionarii, angajaţi în activităţile „Ajutorului Legionar”, nu erau preocupaţi de propaganda şi afişaj personal, ci se aflau zi şi noapte pe teren, până la epuizare, bătând la casele celor nevoiaşi, pentru a le asculta pasurile şi a le da o mâna de ajutor.

Aproape nu era săptămâna sa nu se anunţe deschiderea unei noi cantine sau a unui nou sediu al organizaţiei, în diferitele cartiere ale Capitalei. În 23 Octombrie, într-o singura zi, „Ajutorul Legionar” anunţa ca s-au distribuit în Bucureşti 3071 mese. În acel moment funcţionau la Bucureşti 11 cantine şcolare, în care s-au servit 1525 mese. Copiii saraci s-au bucurat de masa în mod gratuit. La cantina „Voievodul Mihai”, se ospătau împreuna refugiaţi, intelectuali şi muncitori, cu o capacitate zilnica de 1396 de mese. Nu trebuie uitat ca aceste ospătarii populare erau în funcţiune abia la o luna de la întemeierea „Ajutorului Legionar”.

„Ajutorul Legionar” a luat sub ocrotire de la primele săptămâni de activitate familiile legionarilor căzuţi. În scopul grabnicei ajutorări, Ilie Gârneaţa, seful organizaţiei, a adresat în 12 Octombrie un chestionar acestor familii, cu rugămintea de a raspunde întrebărilor puse:

1. Date biografice asupra legionarului căzut.

2. Date în legătură cu situaţia materiala, în general, a întregii familii.

3. Date în legătură cu situaţia personala a fiecărui membru al familiei (vârsta, studii, profesia).

4. Date asupra altor persoane care erau sprijinite de cel ucis.

5. Orice alte date în legătură cu întocmirea unei statistici în aceasta chestiune. Odată în posesia acestor răspunsuri, Ilie Gârneaţa s-a îngrijit ca familiilor celor căzuţi sa primească un prim ajutor în numerar, rămânând ca prin masuri ulterioare sa se bucure de o asistenta permanenta.

La 1 Noiembrie a fost inaugurata Cantina Comisariatului Refugiaţilor de pe Strada Brezoianu, în prezenta Arhiereului Veniamin Pocitau, a Doamnei General Antonescu, Ilie Gârneaţa, Dr. Ilie Colhon, comisarul refugiaţilor din Ardealul de Nord şi Doamna Claudian Tell.

În provincie se desfăşura aceeaşi activitate febrila pentru ajutorarea refugiaţilor şi a familiilor sărace. Aproape n-a fost judeţ în care sa nu se fi creat un restaurant popular şi sa nu existe o organizaţie care sa se ocupe de cei lipsiţi de mijloace.

În 20 Octombrie, „Ajutorul Legionar” concepe o operaţie strategica de înalt nivel pentru cunoaşterea nevoilor populaţiei: Recensământul Sărăciei. În loc ca lumea săracă a Capitalei sa întindă mâna pentru a cere o bucata de pâine sau a bate pe la uşile stăpânirii, mergeau legionarii în întâmpinarea lor, căutându-i la ei acasă pentru a le cerceta lipsurile şi a lua masurile de ajutorare. Comunicatul din presa spune următoarele:

Echipele „Ajutorului Legionar” pe teren „Se întreprinde aici în Capitala tarii recensământul întregii populaţii nevoiaşe, făcut după un plan de ansamblu, alcătuit în chip metodic.

Este cea mai vasta ancheta făcută în tara noastră până astăzi, ale carei rezultate statistice vor constitui oglinda stărilor sociale din Capitala, după care se va pasi întâi la ajutorarea şi plasarea în servicii a celor nevoiaşi şi lipsiţi de munca, pentru combaterea crizei economice actuale; apoi la stabilirea normelor ce vor călăuzi mâine politica de Stat, în domeniul social şi economic.

În odăiţele mizere, adesea făcute din scânduri, legionarii alcătuiesc fisa nevoiaşului.

În fise se prevede naţionalitatea şi religia celor cercetaţi, cauzele sărăciei, nevoile imediate şi posibilităţile de plasare a celor fara lucru.

Ancheta nu se termina cu promisiuni, ci de îndată familiile vizitate primeau un ajutor minim: asistenta medicala, internări în spitale, alimente, lemne de foc, o mica suma de bani etc.

Echipele „Ajutorului Legionar” îşi îndeplineau aceasta misiune cu sobrietate şi demnitate, dar şi cu inima. Prezenta lor în mahalalele Capitalei a fost cea mai buna propaganda ce se putea face în grelele împrejurări de astăzi”.

„Ajutorul Legionar” a întreprins o vasta acţiune de ajutorare a sinistraţilor din zonele atinse de cutremur. Ilie Gârneaţa, seful instituţiei, a parcurs 1000 de kilometri pentru a vizita oraşele lovite de cutremur şi a luat masuri de ajutorare pe baza propriilor constatări pe teren. În zilele de 15, 16 şi 17 Noiembrie s-a interesat de daunele suferite de populaţie în Iaşi, Vaslui, Bârlad, Tecuci, Râmnicu-Sarat, Panciu şi Ploieşti, împărţind un prim ajutor de patru milioane de lei.

În 14 Decembrie 1940, „Ajutorul Legionar” anunţa proxima inaugurare, a zece cantine şcolare numai în Capitala. Ziarele publica şi o lunga lista a realizărilor „Ajutorului Legionar” în mai multe judeţe din tara.

Generalul Antonescu, în darea de seama asupra guvernării de la 6 Septembrie la 31 Decembrie 1940, pune între înfăptuirile din aceasta perioada şi realizările „Ajutorului Legionar”:

Înfiinţarea de cantine gratuite sau cu preţ redus în toată tara, 500.000 mese gratuite, distribuite în trei luni de Mişcarea Legionara”.