19. Moartea Părintelui Mota. Funeralii naţionale.

În 20 Noiembrie, Miercuri, orele 7 seara, s-a stins din viaţa la Spitalul „Aşezămintele Sfânta Elena” din Capitala, Părintele Ion Mota, tatăl neuitatului erou martir, Ionel Mota. Cu prilejul serbărilor de la Iaşi din 8 Noiembrie, a luat o răceală şi la întoarcerea la Bucureşti, simţindu-se rau, a fost internat în spital. Medicii au constatat o congestie pulmonara, complicata cu o uremie. Cu toate îngrijirile date de un grup de distinşi medici, n-a mai putut fi salvat. Îndată după încetarea din viaţă, trupul neînsufleţit al Părintelui Mota a fost ridicat de la spital şi transportat la Biserica Sf. Ilie Gorgani.

Vestea trecerii la cele eterne a Părintelui Mota s-a răspândit ca fulgerul în Bucureşti. Biserica s-a umplut într-o clipa de legionari şi de personalităţi din lumea politica şi culturala. La orele 12 noaptea, Preotul Mihăilescu, parohul Bisericii, a săvârşit o slujba. Îndată după aşezarea pe catafalc, legionarii au început sa facă de garda la căpătâiul marelui dispărut. A doua zi, ziarele legionare au apărut cu chenar negru şi în articole pe prima pagina au evocat viaţa venerabilului naţionalist român.

A doua zi, Joi 21 Noiembrie, în cursul Consiliului de Miniştri, ţinut în absenta Generalului Antonescu, plecat în Germania, la cererea mea, s-a aprobat facerea de funeralii naţionale Părintelui Mota, ca un omagiu adus de întreaga naţie acestui neînfricat apărător al drepturilor Românilor Ardeleni în timpul opresiunii maghiare. S-a întocmit un Jurnal al Consiliului de Miniştri, care a fost semnat de miniştrii prezenţi. În urma consultării cu Doamna Mota, s-a stabilit ca înmormântarea sa se facă la Orăştie, oraşul de unde şi-a desfăşurat Părintele Mota întreaga lui activitate de preot, gazetar şi fruntaş al românismului de peste munţi.

Totodată am întocmit un ordin de zi către întreaga Mişcare, prin care ceream ca toate cuiburile sa tina şedinţa solemna în ziua înmormântării Părintelui Mota, în care vor evoca figura marelui dispărut:

Ordin de Zi.

Se va citi în toate cuiburile, în şedinţa solemna, în ziua înmormântării Părintelui Mota la Orăştie; „Părintele Ion Mota, tatăl eroului de la Majadahonda, după o viaţă de zbucium şi dureri, închinata Neamului Românesc, a închis ochii pentru totdeauna în Capitala României Legionare.

Prigonit sub Unguri pentru credinţa lui naţionalistă, Dumnezeu l-a învrednicit pe marele Preot al neamului nostru sa cunoască şi zidurile reci ale închisorilor romaneşti şi sa fie lovit de cele mai cumplite dureri la o vârsta împovărată de ani.

Părintele Ion Mota şi-a îndeplinit misiunea pe acest pământ.

În vechea Ungarie, a luptat în primele rânduri pentru eliberarea poporului românesc din robia maghiara, iar după război, fiul sau, Ionel Mota, a continuat linia de jertfire şi lupta a tatălui, întâlnit cu Căpitanul pe marele plan de transformare lăuntrică a poporului nostru.

În marea încleştare dintre cele doua lumi, Părintele Mota a fost unul dintre cei putini din vechea generaţie care a înţeles sforţările de înnoire ale tineretului, care le-a urmărit cu dragoste de părinte şi pe care le-a ocrotit şi aparat.

Părintele Mota a trăit, zi de zi, frământările generaţiei noastre, până când Dumnezeu l-a încercat cu cea mai mare durere: jertfa de la Majadahonda.

După pierderea fiului sau pe câmpiile însângerate ale Spaniei, o singura mângâiere a putut să-i aline durerea de Părinte: BIRUINŢA LEGIONARA.

Majadahonda va străluci în istoria neamului românesc şi va înfrunta veacurile.

Prin ea s-a înălţat neamul romanesc spre Înviere şi tot ce a scris şi a gândit Ionel Mota vor rămâne puncte de reazem pentru toate aşezările de mâine ale poporului nostru.

Părinte al tuturor durerilor şi răstignirilor, sa ierţi neamului românesc umilirile şi suferinţele pe care le-ai indurat din pricina celor înstrăinaţi, si, noua tuturor, sa ne dai iertarea ta, Părinte al lui Ionel Mota şi Părinte al neamului romanesc.

Bucureşti, 23 Noiembrie 1940.

HORIA SIMA.

Comandantul Mişcării Legionare.

În cursul acestei zile, zeci de mii de cetăţeni al Capitalei s-au închinat în fata sicriului în care zăcea Părintele Mota îmbrăcat în sfintele odăjdii. S-au adus sute de buchete de flori care au învăluit de jur împrejur catafalcul. De-o parte şi de alta stăteau de straja legionari, făcând cu schimbul, în poziţie neclintita. Afara, cordoane de legionari menţineau ordinea şi conduceau publicul spre intrarea în Biserica, sub comanda studentului Bartolomeu Livezeanu.

Ceremonia oficiala a înmormântării s-a desfăşurat Vineri, 22 Noiembrie, tot la Biserica Sf. Ilie Gorgani. La orele 12 un sobor de preoţi, între care şi preoţii legionari Imbrescu şi Palaghita, în frunte cu Vicarul Patriarhiei, Arhimandritul Veniamin Irineu Felea, au săvârşit Sfânta Slujba a prohodirii, în prezenta familiei, a guvernului, a armatei şi a corpului diplomatic. S-au depus numeroase coroane de flori din partea autorităţilor şi a asociaţiilor patriotice. Majestatea Sa Regele a trimis, prin reprezentantul sau, o frumoasa coroana de flori din crizanteme roşii.

Din partea familiei au asistat la slujba Doamna Maria Mota, sotia Părintelui Mota, Doamna Elena Codreanu, fiicele Părintelui, Doamnele Dr. Bornemisa şi Dr. Popp, nepoţeii Părintelui, Gabriela şi Mihai, însoţiţi de Doamna Profesor Codreanu.

De la Preşedinţie a venit Doamna Maria General Antonescu, însoţită de doamnele Veturia Goga, Veturia Barbu şi Alexandrina Cantacuzino, Preşedinta „Societăţii Ortodoxe a Femeilor Române”.

Guvernul a fost reprezentat de mine, care fusesem tocmai numit Preşedinte de Consiliu de Miniştri Interimar, în absenta Generalului Antonescu, plecat în Germania; de Traian Brăileanu, Ministru al Educaţiei Naţionale, de Nicolae Mareş, Ministru al Agriculturii, şi de General Petrovicescu, Ministru de Interne. Au fost prezenţi toţi Subsecretarii de Stat de la Apărarea Naţională: Generalul Pantazi, Ministru Subsecretar de Stat al Armatei, Comandor Jienescu, Ministru Subsecretar de Stat al Aviaţiei şi Amiral Kosciulschi, Ministru Subsecretar de Stat al Marinei.

Casa Regala a fost reprezentata prin Lt. Col. Erwin Kraus.

Din partea Armatei a participat un numeros grup de generali: Steflea, Popescu, Vasiliu, Ramiro Enescu, Sava, Boteanu, Petrescu-Togo, Bădulescu, alături de alti ofiţeri aparţinând unităţilor din Capitala.

Puterile Axei au fost prezente la ceremonia funebra prin Pelegrino Ghigi, Ministrul Italiei, Ministrul Consilier Steltzer, din partea Legaţiei Germane, Langenecker, delegatul organizaţiei naţional-socialiste din România.

Cavalerii „Ordinului Mihai Viteazul” au delegat sa participe la funeralii pe Coloneii Malamuceanu, Bolintineanu şi Cristodor.

Magistratura i-a trimis la înmormântare pe titularii celor mai înalte instante din Capitala: Dimitrie Lupu, Prim-Presedinte al Curţii de Casaţie, Coman Negrescu, Procuror General la Curtea de Casaţie, Iancu Petrescu, Preşedintele Curţii de Apel, Benedict Stoenescu, Procuror General la Curtea de Apel, Emul Vântu, Prim-Presedinte al Tribunalului Ilfov, Ion Gheorghiade, Prim Procuror al aceluiaşi Tribunal.

Lumea culturala a Bucureştilor a fost reprezentata de profesorii universitari Simion Mehedinţi, Radulescu-Motru, Traian Herseni, Radu Gyr.

Sindicatul Presei din Ardeal şi Banat l-a trimis pe profesorul Costea, iar Asociaţia „Transilvania” din Bucureşti pe inginerul Ardeleanu şi avocatul Macarie.

A făcut o profunda impresie în asistenta prezenta unui grup de ţărani din Orăştie, îmbrăcaţi în tradiţionalele lor costume albe, din dimie şi iţari.

După sfârşitul slujbei, la ora 1, sicriul a fost ridicat pe umeri de preoţi, purtat afara din Biserica şi aşezat pe un afet de tun tras de 7 cai albi. În acest moment muzicile militare reunite, ale unui Batalion, din Regimentul de Garda al Palatului, şi al Regimentului 30 Infanterie, au intonat Rugăciunea.

S-a format apoi cortegiul, care a fost deschis de o companie de soldaţi din Regimentul 30 Infanterie. În frunte, un legionar ţinea Crucea ce urma sa fie depusa pe mormântul de la Orăştie. Alti legionari purtau o icoana a Arhanghelului Mihail, coroanele şi perina cu decoraţii a defunctului. După ei se încolonau un lung şirag de preoţi.

După cler, înainta afetul de tun cu sicriul, iar în urma lui familia. Profesorul Codreanu păşea ţinându-i de mâna pe cei doi nepoţei.

La o anumită distanta, apare reprezentantul Majestăţii Sale, Lt. Col. Erwin Kraus, urmat de membrii guvernului şi de înaltele autorităţi ale Statului. Cordoanele au fost ţinute pe dreapta de Comandanţii Bunei Vestiri, Corneliu Georgescu, Radu Mironovici şi Mile Lefter, iar în stânga de preoţi, între care era şi Arhimandritul Felea, Vicarul Patriarhiei.

Cortegiul s-a urcat pe Bulevardul Elisabeta, fiind încadrat de-o parte şi de alta de formaţiile legionare. Circulaţia era întrerupta. Pe trotuare o mulţime de oameni salutau ultimul drum prin Capitala al Părintelui Mota şi îşi făceau cruce cu lacrimile în ochi. Din Bulevard, cortegiul s-a îndreptat pe Calea Victoriei. În fata Palatului Regal, un moment de reculegere. Toată lumea s-a oprit. Gornistul din Garda Palatului, a început sa sune prelung onorul. În mijlocul unei tăceri mormântale, nu se auzeau decât suspine şi plânsete. De aici şi-a continuat drumul pe Calea Grivitei, pentru a ajunge la Gara de Nord.

În Piaţa Gării de Nord s-a format un careu, cu afetul de tun în mijloc. În sunetele imnului national Deşteaptă-te Romane a defilat mai întâi un batalion din Regimentul 30 Infanterie. Apoi, în ritmul imnului Sfânta Tinereţe Legionara, au defilat prin fata sicriului formaţii din toate corpurile legionare din Capitala.

După încheierea defilării, sicriul a fost ridicat de pe afetul de tun de către preoţi şi purtat pe umeri până la vagonul mortuar, împodobit cu cetina de brad şi cu steaguri tricolore. În interiorul vagonului s-a săvârşit un ultim serviciu religios şi s-a cântat apoi Imnul Legionarilor Căzuţi.

În vagonul mortuar au mai intrat un grup de legionari care aveau misiunea sa facă permanent de garda la căpătâiul Părintelui Mota şi trei preoţi în odăjdii, care vor rosti rugăciuni în tot timpul drumului.

În celelalte trei vagoane speciale, ataşate trenului, au luat loc membrii familiei, Lt. Col. Erwin Kraus, reprezentantul Majestăţii Sale, delegaţii oficiali ai guvernului la ceremonia de la Orăştie: Generalul Petrovicescu, Ministrul de Interne, Nicoale Mareş, Ministrul Agriculturii şi Profesorul Ion Protopopescu, Ministrul Lucrărilor Publice. În afara de aceştia, au mai făcut drumul la Orăştie cu acelaşi tren, Corneliu Georgescu, Comandant al Bunei Vestiri, Nicolae Petra, Subsecretar de Stat la Economie, Traian Herseni, Secretar General la Educaţie, şi Nicolae Petrascu, Secretar General al Mişcării.

În gările principale pe acest parcurs, Ploieşti, Predeal, Braşov, Teiuş, Alba Iulia, au ieşit în întâmpinarea Părintelui Mota, Organizaţiile Judeţene şi un număr mare de poporeni.

Ceremonia cea mai impresionanta a fost în Gara Braşov. Părintele Mota şi-a petrecut copilăria în acest oraş, fiind elev câteva clase al liceului „Andrei Şaguna”. A stat permanent în legătură cu pleiada româna de intelectuali de aici în lupta contra tiraniei maghiare. Ştirea morţii Părintelui Mota a avut efecte zguduitoare în acest centru de românism militant. Pentru Ardeleni, Părintele Mota nu era numai un preot venerabil, ci şi un părinte spiritual al întregii naţiuni. Cu moartea lui dispărea o veriga care lega trecutul de viitorul neamului.

Cu mult înainte de sosirea trenului, peronul gării era înţesat de lume. Au fost prezenţi la aceasta ultima întâlnire cu patriarhul naţionalismului ardelean, Traian Trifan, Prefectul Judeţului, Traian Marian, seful organizaţiei judeţene legionare, Ion Bordeianu, Comandant legionar din vechea garda, Dr. Ion Mosoiu, Directorul Licelului „Andrei Şaguna”, Dr. Sandu Udrea, Directorul Arhivelor Istorice ale oraşului şi reprezentantul cercului cultural italo-român din localitate.

La intrarea trenului în gara, fanfara Liceului „Andrei Şaguna” a intonat marşul funebru, iar un detaşament legionar a dat onorul. Un sobor de preoţi, în frunte cu Protopopul Nistor, au oficiat un scurt prohod, după care legionarii au intonat Imnul Legionarilor Căzuţi. Trenul şi-a luat zborul spre alte locuri de popas.

Trenul special a sosit la Orăştie Sâmbăta, 23 Noiembrie, la orele 7 dimineaţa. Oraşul era plin de lume, care venise cu o zi înainte din Tara Moţilor şi judeţele învecinate, pentru a-l însoţi în ultimul sau drum pe marele dispărut. Gara era frumos împodobita cu flori, drapele tricolore şi drapele verzi ale Gărzii de Fier. Pe peronul gării aşteptau autorităţile locale, reprezentate de Iosif Costea, Prefectul Judeţului, Viorel Boborodea, Seful organizaţiei judeţene, Colonelul Leonida Popescu, Comandantul garnizoanei locale, Baranga, Primarul Oraşului, şi Părintele Pruteanu, din partea comunităţii ortodoxe locale. La coborârea sicriului, garda legionara a dat onorurile. După un scurt serviciu religios, răspunsurile fiind date de corul liceului „Aurel Vlaicu”, s-a format cortegiul funebru. În frunte, un grup de legionari în formaţie de cruce, apoi coroanele, între care s-a remarcat coroana Majestăţii Sale. A urmat sicriul aşezat într-un car tras de legionari, iar după el o coloana de preoţi. Pe întreg parcursul, fanfarele Moţilor şi ale minerilor au intonat marşuri funebre, care alternau cu Imnul Legionarilor Căzuţi.

Cortegiul s-a oprit în dreptul Noii Catedrale, ctitoria Părintelui Mota. Sicriul a fost ridicat pe umeri de legionari şi depus pe catafalcul din interiorul Bisericii.

La orele 2 după masa a început slujba înmormântării, săvârşită de Mitropolitul Nicolae Balan al Ardealului. Împreuna cu el au slujit Prea Sfinţia Sa Ciopron, Episcopul Armatei, şi Vicarul Arhiepiscopiei de la Sibiu, Trandafir Scorobet. Un mare număr de preoţi îi înconjurau pe înalţii demnitari ai Bisericii Ortodoxe din Ardeal. Răspunsurile au fost date de corul Facultăţii de Teologie de la Sibiu. Biserica era neîncăpătoare pentru lumea ce venise. Pe lângă reprezentanţii guvernului, ai Universităţii de la Sibiu şi ai autorităţilor locale, se aflau numeroase delegaţii de moţi, o delegaţie a Grupului Etnic German, a comunităţii maghiare din localitate şi a celorlalte confesiuni, greco-catolica, catolica şi reformata.

După slujba a luat cuvântul IPSS Mitropolitul Balan, care a scos în evidenta lupta dârza a Părintelui Mota pentru cauza naţionalismului romanesc din Ardeal. Pentru trecutul sau de lupte şi suferinţe, Preotul Mota şi-a câştigat merite nepieritoare în fata neamului, iar Biserica l-a ridicat la cinstea de Iconom Stavrofor.

Tot în catedrala a vorbit apoi Profesorul Ion Zelea Codreanu, arătând spiritul în care şi-a crescut Părintele Ion Mota pe iubitul lui Ionel, care a ştiut sa duca mai departe lupta pentru Neam şi Hristos.

La orele 3 după masa, cortegiul s-a refăcut şi s-a îndreptat spre cimitirul oraşului. Ajungând aici, sicriul a fost coborât şi purtat până în fata mormântului deschis. O companie de ostaşi din garnizoana locala a dat onorul, Părintele Mota fiind decorat şi cu ordinul Ferdinand I. De jur împrejur s-au strâns membrii familiei, oficialităţile şi o mare mulţime de oameni.

Elogiul defunctului a fost făcut de Corneliu Georgescu, Comandant al Bunei Vestiri, care a înfăţişat dârzenia de luptător a Părintelui Mota, pentru împlinirea idealului national al Unirii. „El n-a dorit, a spus Corneliu Georgescu, nici mărimi şi nici demnităţi după ce şi-a văzut visul cu ochii. După înfăptuirea României Mari, Părintele Mota s-a retras în mijlocul credincioşilor lui din Orăştie. Aici şi-a crescut fiul în ideea creştină şi naţională, învăţându-l sa se jertfească pentru dreptatea lui Dumnezeu”.

„Guvernul şi Legiunea se închina în fata jertfei Părintelui Mota şi se roagă pentru veşnica sa odihna”.

A luat apoi cuvântul Nicolae Petrascu, secretarul general al Mişcării, care a evocat sacrificiile făcute de familia Mota pentru izbânda Legiunii.

Au mai adus tributul lor de recunoştinţa amintirii şi operei Părintelui Mota, Iosif Costea, Prefectul Judeţului, Octavian Buzunea, din partea Sindicatului Presei din Ardeal, studentul Macri, în numele Uniunii Studenţilor Creştini Români, Buta din partea ziarului Libertatea şi Col. Leonida Popescu, Comandantul garnizoanei locale, în numele Armatei.

După stihuirile ultimei prohodiri a Episcopului Ciopron, sicriul a fost coborât în mormânt. În timp ce legionarii cântau Plânge printre ramuri luna, bulgarii de pământ se rostogoleau peste sicriul marelui preot al românismului ardelean, acest Deceneu al Daciei contemporane.

Părintele Mota a murit în plina apoteaza legionara. A trăit sa vadă biruinţa de la 6 Septembrie, proclamarea Statului Naţional-Legionar, marile serbări de la Bucureşti şi Iaşi, fara sa ceara nimic pentru sine, ca şi în momentul împlinirii României Mari. După căderea fiului sau la Majadahonda, ce mai putea aştepta de la oameni? Nu l-am văzut decât rareori la Bucureşti şi atunci se strecura tăcut şi sfios. Singura lui bucurie era sa contemple tara trezita la o noua viaţă de marşul cămăşilor verzi.

Dumnezeu i-a hărăzit ca un privilegiu sa moara înainte ca urâciunea din sufletul lui Antonescu să-şi arate toată ticăloşia de care era capabil la 21 Ianuarie, lovind în acei care, cu preţul sângelui lor, l-au ridicat la putere. În timp ce Părintele Mota, împăcat cu sine însuşi şi cu lumea, coboară în groapa de la Orăştie, Generalul Antonescu la Berlin se îndeletnicea sa pârască Legiunea în fata lui Hitler…