2. 13 Octombrie. Reapariţia „Libertăţii”

Sugrumata în timpul dictaturii carliste, în rând cu toate publicaţiile legionare, Libertatea îşi reia apariţia în 13 Octombrie 1940.

Libertatea era singura moştenire ce-a lăsat-o Mota familiei sale. Nu avea nici o avere. Din munca lui de avocat n-a agonisit nimic pentru ai sai. Tot ce-a câştigat, în afara de strictul necesar pentru existenta, era pentru Legiune. În Testamentul lui a adresat o singura rugăminte personala Căpitanului: „Nu lăsaţi Libertatea sa moara”, socotind ca venitul foii va ajunge sotiei şi copiilor lui pentru trai.

Mota, cu aprobarea părintelui sau, strămută Libertatea de la Orăştie la Bucureşti, unde îşi reia apariţia de la 1 Septembrie 1936, sub directa lui conducere. N-a avut decât câteva luni răgaz ca sa o reorganizeze, pentru a o adapta luptei legionare, caci în 24 Noiembrie ia drumul spre Spania.

În scrisoarea testamentara adresata Căpitanului, cere ca „totul sa rămână pe loc şi sa continue ca şi înainte de plecarea mea”.

„Cu concursul sau şi lăsând Libertăţii sectorul operei ziaristice pe care o împlinea până acum în Legiune, foaia e asigurata şi familia mea are din ce trai. Te rog deci, ajuta Libertatea sa trăiască”.

E de dorit ca, cu timpul, sa fie crescut şi un element redactor. Va fi salariat, va face cariera aici…”

Acestea sunt dispoziţiile testamentare ale lui Ion Mota referitor la Libertate.

Având în vedere ca, aşa cum a lăsat Mota, foaia a rămas proprietatea familiei sale, numai sotia lui, Doamna Iridenta Mota, putea hotărî când sa apară, sub ce conducere şi în ce condiţii. În aceasta chestiune, nu m-am amestecat sub nici o forma, nici adresându-mă Doamnei Mota şi nici Părintelui Mota, desi se simţea lipsa gazetei în lumea legionara. În afara de faptul ca Libertatea reprezenta pentru noi un legat sacru, care ne amintea permanent sacrificiul de la Majadahonda, reapariţia ei ar fi fost salutata cu bucurie în masele populare romaneşti. Libertatea trebuia să-şi reia funcţia gazetăreasca ce-a îndeplinit-o întotdeauna de la naşterea ei; de a fi un luminator al maselor româneşti, de a aduce slova Legiunii în popor, tâlcuind-o pe înţelesul lui şi oferindu-i un material care sa corespunda şi preocupărilor lui zilnice.

În consecinţă, am fost extrem de bucuros când am aflat ca Libertatea va reapare şi ca noul ei redactor, ales de Doamna Mota, era Viorel Trifa, Preşedintele Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini Români. Însărcinarea lui Trifa era binevenita atât prin faptul ca era un bun administrator şi organizator cât şi prin pregătirea lui intelectuala. Colaborase multi ani la foaia Preotului Trifa, unchiul sau, „Oastea Domnului”, unde îşi însuşise îndemânarea de a scrie articole pe înţelesul poporului.

Primul număr al Libertăţii apare sub guvernarea legionara în 13 Octombrie 1940 şi va continua săptămânal până când, după 23 Ianuarie, gazeta, odată cu întreaga Legiune, va intra din nou în prigoana, fiind suprimata de Antonescu.