8, Iaşiul proclamat oraş al Mişcării Legionare. Marea manifestaţie de la 8 Noiembrie.

Sărbătoarea Arhanghelului Mihail şi Gavril are o însemnătate deosebita pentru mişcare, prin faptul ca l-a ales Căpitanul pe Arhanghelul Mihail Patron al Legiunii şi chiar i-a dat numele lui la întemeiere. Ziua de 8 Noiembrie reprezintă pentru Mişcare un moment culminant al existentei ei, în care legionarii de pretutindeni se îndreaptă spre altare pentru a-şi aduce prinosul lor de recunoştinţă şi mulţumire Arhistrategului oştilor cereşti. Ocrotirea de care ne-am bucurat din partea Arhanghelului s-a dovedit atât în tăria şi permanenta operei Căpitanului cât şi în sprijinul de care ne-am bucurat din partea lui la 6 Septembrie 1940. Daca Arhanghelul ne-a ajutat ca sa alungam ostile întunericului care se cuibărise chiar în incinta Palatului, tot la picioarele lui trebuie sa alergam ca să-i mulţumim şi să-l rugam sa ne acorde şi mai departe protecţia în încercările ce ne mai aşteaptă.

Nu puteam trece peste aceasta sărbătoare, în plina era legionara, fara să-i fi acordat importanta cuvenita, ca piatra din capul unghiului a Legiunii noastre. Dar unde puteau sa se adune legionarii din toate colturile tarii sa se închine Arhanghelului, decât la Iaşi, cetate care a văzut înmugurind viaţa legionara şi unde s-a săvârşit actul de botez al mişcării?

Acolo va trebui sa se strângă cohortele de cămăşi verzi, pentru a continua tradiţia acestei zile înălţătoare, când Legiunea îşi sărbătoreşte patronul ei ceresc. Mergând mai departe pe firul acestei gândiri, am ajuns la concluzia ca şi oraşul în care s-a plămadit mişcarea merita sa primească o distincţie, care sa amintească generaţiilor viitoare de legionari însemnătatea lui istorica, fiind vatra legionarismului, locul unde a luat naştere o mişcare de o putere şi de o strălucire necunoscuta până atunci în neamul nostru. Călăuzit de acest gând, am adresat o chemare legionarilor, în care am proclamat Iaşiul oraş al Mişcării Legionare. Proclamaţia poarta data de 31 Octombrie şi are următorul conţinut:

Iaşiul, oraş al Mişcării Legionare „Legionari, Iaşiul, Capitala Moldovei, oraşul unde Căpitanul în 1919, împreuna cu muncitorul Constantin Pancu au început lupta contra comunismului, oraşul care a cunoscut zbuciumul luptelor studenţeşti de la 1922 împotriva jidovimii şi oraşul unde, în 1927, a luat naştere Legiunea „Arhanghelul Mihail”, e strâns legat de sufletul şi istoria Mişcării Legionare.

Iaşiul va deveni din ziua de 8 Noiembrie 1940, Oraşul Mişcării Legionare.

Îndeplinim astfel gândul Căpitanului şi tradiţia fixata de el în Capitala Moldovei, care a avut gloria sa vadă începuturile Mişcării Legionare; ne vom închina în fiecare an Protectorului Legiunii, Arhanghelului Mihail, şi ne vom întări puterile sufleteşti pentru luptele şi încercările care ne aşteaptă.

După 13 ani de înfrângeri şi victorii, ne întoarcem în oraşul unde au răsunat cele dintâi apeluri ale Căpitanului adresate unui neam încătuşat, cele dintâi răzvrătiri ale tineretului acestei tari, cele dintâi înfiorări ale cântecului legionar şi de unde au izbucnit cele dintâi gloanţe contra duşmanului.

Cei care au dispărut dintre noi, în frunte cu Căpitanul, se vor pogori pentru o clipa între zidurile Iaşiului şi vor primi defilarea miilor de cămăşi verzi.

Moldova toată şi Bucovina sa fie prezente la 8 Noiembrie la Iaşi.

Bucureşti, 31 Octombrie 1940

Horia Sima.

La câteva zile de la publicarea acestui comunicat în presa, Generalul Antonescu fara sa ma consulte, anunţa ca ziua onomastica a Majestăţii Sale Regele se va sărbători la Bucureşti în ziua de 8 Noiembrie, cu asistenta Conducătorului Statului, a guvernului şi a armatei. În aceasta zi, ar fi avut loc aşadar, după dispoziţia lui Antonescu, doua sărbători cu doua semnificaţii diferite: una la Iaşi cu legionarii, de la care eu nu puteam lipsi, şi alta la Bucureşti cu Regele, demnitarii Statului şi corpul diplomatic. Era inevitabil sa se producă confuzie în tara şi străinătate, speculându-se cu începutul unei scindări în structura Statului Naţional-Legionar. Dându-mi seama de urmările primejdioase ce le-ar avea asupra politicii generale a Statului desfăşurarea a doua festivităţi paralele de 8 noiembrie, de-o parte Legiunea cu Comandantul ei, de alta parte Regele, Conducătorul şi Armata, i-am scris câteva rânduri Generalului, explicându-i interpretările ce s-ar putea naşte în opinia publica şi rugându-l sa revină asupra deciziei luate. I-am propus contopirea celor doua manifestaţii şi deoarece noi nu puteam renunţa la Iaşi, fiind leagănul legionarismului, sa dispună concentrarea tuturor oficialităţilor la Iaşi, în frunte cu Majestatea Sa Regele. Generalul, ca niciodată, a răspuns prompt şi conştiincios invitaţiei mele. Părea ca aştepta să-i fac aceasta propunere, caci a dat imediat dispoziţii sa se schimbe programul. Invitându-i pe Majestăţile Lor sa vina la Iaşi, unde vor sărbători concomitent ziua Regelui Mihai cât şi ziua Legiunii. Regele şi Regina-Mamă au acceptat cu multa bucurie invitaţia, încât ziua de 8 Noiembrie şi oraşul Iaşi s-au convertit în momentul culminant al unităţii şi frăţietăţii romaneşti din timpul guvernării noastre. De la Rege până la opinca, întreaga naţiune a vibrat de emoţia acestei comemorări.

Dat fiind distantele mari şi dificultăţile de transport, am stabilit ca numai patru regiuni vor veni la Iaşi, şi anume: Suceava, Iaşi, Galaţi şi Dobrogea. Celelalte organizaţii vor trimite numai delegaţii. Am încredinţat din nou organizarea şi conducerea serbării de la Iaşi Comandantului Bunei Vestiri, Radu Mironovici, care dăduse un examen strălucit, când a avut comanda marii manifestaţii de la Bucureşti din 6 Octombrie.

Orarul trenurilor cu plecarea şi sosirea în Gara Iaşi a tuturor legionarilor participanţi a fost întocmit de Alexandru Popovici de la Secretariatul General al Mişcării.

Din Gara de Nord de la Bucureşti s-au format trei trenuri speciale: unul destinat miniştrilor, fruntaşilor Legiunii şi corpului diplomatic; al doilea era pentru Antonescu şi sotia lui, pentru mine şi familiile legionarilor căzuţi în prigoana carlista. Al treilea tren era rezervat Majestăţilor Lor şi a suitei lor.

La ora 7,30 soseşte în Gara Iaşi primul tren cu oficialităţi, din care coboară Miniştrii Iasinschi, Papanace şi Constant, apoi Comandanţii Bunei Vestiri, Ilie Gârneaţa, Radu Mironovici şi Mile Lefter, Cavalerii Ordinului Mihai Viteazul, Corpul Diplomatic al Puterilor Axei, ataşaţii militari ai Italiei şi Germaniei şi şefii celor doua misiuni militare germane, Generalii Hansen şi Speidel, membrii coloniei germane şi italiene din România, precum şi un grup numeros de reprezentanţi ai presei interne şi externe.

La ora 8,30 soseşte al doilea tren oficial, cu Generalul Antonescu, împreuna cu mine şi cu familiile legionarilor căzuţi. Peronul este împodobit cu ramuri de brad şi cu un mare număr de steaguri tricolore, care dau clădirii un aspect maiestuos. Generalul, în cămaşă verde, primeşte raportul Generalului Racoviţa şi apoi trece în revista compania de onoare. Se îndreaptă spre garda legionara în fruntea căreia se afla Comandantul Ventonic, care îi da raportul şi îl conduce sa treacă în revista cămăşile verzi. Urmează formalităţile prezentării personalităţilor locale: Primarul Oraşului, Prefectul Judeţului, Comandantul de Armata, Comandantul Garnizoanei locale, Prim-Presedintele Curţii de Apel, Procurorul General şi Rectorul Universităţii.

Încă din zorii zilei sosesc necontenit trenurile încărcate cu legionari. E o revărsare de mase legionare cum n-a văzut niciodată Iaşiul şi care ascunde pentru o clipa trista realitate etnica a acestui oraş, dominat de evrei.

Iată cum descrie corespondentul ziarului Buna Vestire luarea în stăpânire a Iaşiului de cămăşile verzi.

„Trenurile cu legionari sosesc încontinuu. Te miri de unde mai vin. Toţi mândri, cu ochii căutători, senini. Zeci de mii de glasuri izbucnesc deodata şi cântecele celor din Ardeal, cu cele din Oltenia şi altele se împreunează şi Iaşiul clocoteşte. Căpitanul este prezent în sufletul şi ochii fiecăruia. Doamna Elena Codreanu lăcrimează.

Căpitane, Căpitane, parca se aude strigând fiecare grup.

Grupurile coboară din trenuri şi într-o ordine desăvârşită coloanele sunt refăcute, rândurile perfect aliniate”.

La orele 9,30 soseşte trenul cu Majestăţile Lor. În momentul opririi trenului, fanfara intonează Imnul Regal. Coboară Regele în uniforma de general de cavalerie, urmat de Regina-Mamă Elena. Generalul Antonescu îl întâmpina pe Suveran, urându-i bun sosit în leagănul naţionalismului românesc. La fel ma îndrept şi eu către Majestăţile Lor, urându-le bun sosit. Primarul oraşului Spiridon Poleacu, oferă Regelui şi Reginei tradiţionala pâine cu sare, în timp ce Suveranul trece în revista compania de onoare, Regina Elena se îndreaptă spre Doamna Elena Codreanu şi Doamna Antonescu, cu care se întreţine. O legionara îi oferă un buchet de flori. De la compania de onoare, Regele se îndreaptă spre formaţia legionara, unde primeşte raportul Comandantului Alexandru Ventonic şi apoi trece în revista coloana cămăşilor verzi.

După terminarea formalităţilor de prezentare a autorităţilor locale, se formează cortegiul regal pentru a se îndrepta spre Mitropolie. În fata, automobilul Majestăţilor Lor, urmat de un escadron de cavalerie. Apoi vin maşinile Conducătorului Statului, maşina mea, automobilul Doamnei Antonescu şi al Doamnei Codreanu. Un escadron închide cortegiul. Cortegiul urca spre Mitropolie prin mijlocul a doua ziduri de braţe legionare, pe ambele trotuare ale parcursului. Urale nesfârşite îi întovărăşesc pe Majestăţile Lor până când cortegiul ajunge la Mitropolie. Aici o companie de onoare prezintă armele. Pe treptele Palatului Metropolitan, Majestăţile Lor sunt întâmpinate de I. P. S. S. Mihăilescu, Mitropolitul Moldovei. La intrarea în Biserica, îi aşteaptă un sobor de preoţi cu Sf. Evanghelie. Îndată începe serviciul religios, pentru preamărirea Arhanghelului Mihail, patronul Legiunii şi a Majestăţii Sale Regelui.

După Serviciul Divin, iluştrii oaspeţi, în frunte cu Regele, se îndreaptă pe jos, spre Palatul Administrativ, în fata căruia va avea loc actul comemorării. Imensa coloana legionara, de-o parte şi de alta a străzii, saluta cu braţul în sus. Urale nesfârşite se aud până la marginile Iaşiului. Faţada Palatului Administrativ este împodobita cu un uriaş tablou al Arhanghelului. În fata Palatului, se ridica o tribuna maiestuoasa, tapetata toată cu verde şi împodobita cu ghirlande de brad. În tribuna iau loc Majestăţile lor, Conducătorul Statului, Comandantul Legiunii, Doamna General Antonescu, Doamna Codreanu, Profesorul Ion Zelea Codreanu şi Corneliu Georgescu. La dreapta, reprezentanţii Corpului Diplomatic, delegaţii tineretului german şi italian, membrii guvernului, Statul Major al Legiunii şi Cavalerii Ordinului Mihai Viteazul. În fata tribunei sunt familiile legionarilor căzuţi. Primul care ia cuvântul este Comandantul Bunei Vestiri Corneliu Georgescu, care, în numele Întemeietorilor Mişcării, a rostit următoarea cuvântare:

Majestăţile Voastre, Domnule General, Legionari, „Suntem în Iaşiul începuturilor, în Iaşiul suferinţelor, în Iaşiul nădejdilor noastre. Aici s-a ridicat munte, Căpitanul, acum douăzeci de ani, împotriva puhoiului, smulgând cu braţu-i hotărât stindardul roşu înfipt pe zidurile atelierelor din Nicolina de miile de muncitori bolşevizaţi.

Aici s-a ridicat acum douăzeci de ani singur Căpitanul împotriva miilor de studenţi comunizaţi, abătându-i pe calea năzuinţelor naţionale. Aici au zidit Căpitanul şi Mota, cu mâna lor, primul cămin al naţionalismului, cu sutele de mii de cărămizi frământate din lutul Basarabiei, cu sudoarea generaţiei tinere şi impregnate cu semnul neamului nostru.

În acest cămin a amestecat acum 13 ani Căpitanul ţărâna sfânta, ridicata de pe toate locurile de bătălie ale înaintaşilor noştri, unind pământul Sarmisegetuzei cu acela de la Rovine, ţărâna mormântului de la Turda cu aceea de la Roşcani de peste Prut şi huma Marasestilor şi aceea a Maramureşului românesc, legând astfel ostaşii Legiunii sale sa fie apărători pe veci ai întregului pământ sfinţit cu sângele strămoşilor.

Iaşiul Cetăţuii, unde s-au adunat prima data trimişii întregii studenţimi naţionaliste din tara sa asculte cuvântul Căpitanului, Iaşiul Galatei, în care au suferit tortura foametei Căpitanul şi Mota, Iaşiul icoanei marelui nostru protector Sfântul Arhanghel Mihail, simbol al dreptăţii Dumnezeieşti, primeşte astăzi, după doua decenii de lupta, de suferinţă şi de jertfa, pe Regele de mult aşteptat, pe Regele biruinţei naţionalismului legionar, pe Majestatea Sa Regele Mihai I.

De ziua numelui Majestăţii Sale, nume care din voinţa lui Dumnezeu este cel al protectorului nostru, marele Arhanghel Mihail, uram Regelui tinereţii noastre multi ani!

Augustei Mame a Regelui nostru, Majestăţii Sale Regina Elena, cu atâta dragoste urmărită de întreaga suflare româneasca pe drumurile pribegiei Sale de odinioară, Iaşiul năzuinţelor romaneşti îi ureaza: Bine ati venit!

Iaşiul martiriului legionar, în aceşti 13 ani de lupte a Legiunii Arhanghelului Mihail, face front în fata ostaşului cu inima şi credinţa verde şi asigurându-l ca va fi urmat cu toată hotărârea în lupta pe care o duce pentru înălţarea neamului, striga din toată inima: Trăiască Generalul Antonescu!

Decişi sa realizam prin orice jertfe idealul pentru care s-a presărat cu sute de morminte legionare, idealul Căpitanului nostru de totdeauna, cămăşile verzi din Moldova şi Bucovina, împreuna cu cei de aceeaşi credinţă de pretutindeni, salutam cu braţul ridicat prezenta în fruntea noastră a tatălui Căpitanului, D-l Profesor Ion Zelea Codreanu, părintele care a dat cea mai mare jertfa pentru biruinţa mişcării şi strigam astăzi în ziua aniversarii întemeierii Legiunii noastre:

Trăiască Legiunea şi Căpitanul!”

Cuvântarea lui Corneliu Georgescu a fost întrerupta de urale prelungite când i s-a adresat Regelui, Reginei-Mama Elena, Generalului Antonescu şi Profesorului Codreanu.

M-am urcat apoi eu la tribuna, spunând următoarele cuvinte: „Maria Ta, Majestate, Domnule General, Camarazi.

Capitala Moldovei trăieşte astăzi o îndoita sărbătoare: a regelui nostru Mihai I şi a Naţiunii Române, întruchipata în acest ceas al istoriei şi pentru totdeauna, în Mişcarea Legionara.

E un moment de adânca semnificaţie pentru poporul nostru coborârea Regelui Mihai de ziua Lui în mijlocul legionarilor, în oraşul în care s-a întemeiat mişcarea noastră şi de unde au pornit cele dintâi chemări la lupta ale Căpitanului.

Astăzi Dinastia şi Poporul Românesc formează o unitate desăvârşită, iar Regele Mihai, care se afla la vârsta când în Legiune porţi orice povara şi câştigi bătăliile, se bucura de încrederea nemărginită a întregului popor, desăvârşind astfel armonia sufletului legionar, crescut de Capitan în dragoste şi devotament pentru Coroana.

Iar Regina-Mamă Elena întruchipează icoana nepreţuită a suferinţelor cumplite pe care atâtea mame de legionari le-au îndurat pentru fiii lor.

Pentru Iaşi, aceasta participare, necunoscuta până azi în istoria lui, şi aceasta revărsare de suflet legionar, este o reparaţie pentru toate suferinţele la care a fost supus şi toate durerile cu care a fost încărcat. Cine vrea sa măsoare rezultatele unei politici nefaste, înfeudata intereselor străine, pentru cine vrea sa pătrundă acest spirit antinaţional – negaţia trecutului şi distrugerea viitorului unui neam – care a pus stăpânire pe pătura noastră conducătoare şi i-a inspirat întreaga ei linie de conduita, Iaşiul sta mărturie ca o osânda permanenta a celor care au condus tara până acum şi au îngăduit înstrăinarea lui.

Nu este o întâmplare ca mişcarea s-a născut la Iaşi pe pământul Moldovei. Cotropirea străină a luat aici aspecte de nimicire a populaţiei autohtone şi era firesc ca în acest colt de tara, instinctul de conservare al poporului nostru sa se manifeste cu mai multa putere, sa izbucnească şi sa se organizeze pentru rezistenta.

Când în 1920, steagul roşu fâlfâia pe atelierele Nicolinei, studentul Codreanu, cu muncitorul Pancu, au cutezat într-o lume care-şi pierduse legătura cu pământul şi sufletul tarii, să-i înfrunte, să-i trezească din amăgitoarele visuri şi sa le deschidă zarea destinului românesc.

Când în 1922, iudaismul provocator şi insolent invadase porţile Universităţii şi ameninţa sa se infiltreze în sufletul studenţimii, acelaşi student, cu ochi scăldaţi în durerile neamului sau, le-a ieşit în cale, le-a descoperit intenţiile, le-a oprit înaintarea şi i-a îngenuncheat în fata sufletului românesc.

Când în 1925, democraţia corupta, aservita forţelor oculte, a încercat sa nimicească prin teroare rezistenta studenţimii în fata cotropitorilor, când se părea ca abuzul a înfrânt pentru totdeauna legalitatea, tara a cunoscut răzvrătirea aceluiaşi suflet mare al Căpitanului.

Când în 1927, aceleaşi forte oculte, ajutate de pseudo-nationalisti, vroiau sa nimicească mişcarea naţionalistă, prin dezbinare şi compromitere, acelaşi Corneliu Codreanu răspundea duşmanilor din umbra cu închegarea frontului generaţiei de luptători în Legiunea Arhanghelului Mihail.

De atunci au trecut 13 ani şi fiecare zi a însemnat pentru Legiune o jertfa încununata de biruinţă. Unul câte unul, duşmanii de moarte ai Neamului Românesc s-au împotrivit voinţei legionare de recucerire a poziţiilor pierdute, pentru ca mai târziu să-şi strângă rândurile într-o mare coaliţie a puterilor întunericului şi sa încerce cu eforturi unite şi într-un asalt suprem nimicirea mişcării legionare.

Si atunci Căpitanul a adresat Neamului Românesc cel mai mare discurs al sau şi cel din urma: a primit moartea. Dar din moarte i-a fost dat încă odată Legiunii sa smulgă biruinţa şi să-i înfrângă pe duşmanii ei.

Legiunea, în drumul ei de lupte şi suferinţe, a avut întotdeauna alături de ea, în momente grele, prestigiul, înţelegerea şi dragostea Generalului Antonescu. Este singurul care ne-a înţeles şi în ochii căruia mişcarea legionara şi-a păstrat toată încrederea, iar legionarii au fost socotiţi întotdeauna oameni de onoare.

În prigoana, Generalul Antonescu a crezut în noi, în biruinţa noastră; noi credem în el şi mergem cu el împotriva tuturor duşmanilor patriei.

În Iaşi, la 8 Octombrie, avem lângă noi delegaţiile tineretului naţional-socialist şi fascist, care şi-au verificat puterea de sacrificiu pe câmpurile de bătaie, unde se decide soarta întregii lumi.

Mişcarea Legionara, legata de marile revoluţii naţionaliste din Apus, prin jertfele pentru un ideal comun, este mândra şi onorata să-i salute în oraşul mişcării legionare pe reprezentanţii tineretului fascist şi naţional-socialist şi prin ei sa ureze marilor conducători biruinţa deplina. Prin geniul lor Europa sa ajungă clipa în care toate mişcările naţionaliste sa sărbătorească împreuna ziua marii victorii, apoteoza glorioasa a celei mai îndrăzneţe lupte din istoria omenirii.

Trăiască Majestatea Sa Regele Mihai I!

Trăiască Regina-Mamă Elena!

Trăiască Generalul Ion Antonescu!

Trăiască delegaţiile tineretului fascist şi naţional-socialist!

Trăiască România Legionara!

După fiecare din aceste urări, mulţimea legionara a izbucnit în urale prelungite.

În locul meu trece la tribuna Profesorul Ion Zelea Codreanu, care e ascultat într-o tăcere desăvârşită, respectându-i-se marea lui durere: „Camarazi legionari, În aceasta măreaţă şedinţa de cuiburi, pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu şi Minunea Sfântului Arhanghel Mihail, se cuvine ca la începutul cuvântului meu să-i salut pe toţi oaspeţii noştri, pe care însăşi voia lui Dumnezeu ni i-a trimis şi ni i-a dăruit.

Camarazi legionari, voi ştiţi ca noi legionarii Sfântului Arhanghel Mihail avem cea mai monarhica gândire din lume, deci de buna seama, după aceasta gândire, ar trebui ca mai întâi în frunte sa ma adresez Regelui nostru. Dar îmi spune ceva de sus sa înfrâng aceasta eticheta şi sa ma adresez mai întâi Reginei Mama, Reginei inimilor noastre, a neamului nostru întreg, Reginei Elena.

Maria Ta, Regina noastră, nu-Ţi închipui cât Te-a dorit poporul romanesc, cu ce dor şi cu ce lacrimi Te-a aşteptat Tara noastră, care este şi Patria Mariei Tale, a plâns de bucurie când a văzut telegrama prin care Generalul Antonescu a trimis-o Mariei Tale, ca sa vii sa ne bucuri pe noi.

Maria Ta, daca ar fi dat Dumnezeu din ceruri sa fii venit în Tara cu doi ani mai înainte, câta cruţare de sânge s-ar fi făcut, câte lacrimi amare şi ce noian de suferinţe şi ce pete de ruşine ar fi fost înlăturate de pe Tara noastră. Dar ai venit mai târziu şi bucuria venirii Mariei Tale noi a trebuit s-o plătim înaintea lui Dumnezeu cu jertfe mari, cu sângele copiilor noştri, cu sângele fraţilor noştri şi cu ce are Neamul nostru mai sfânt. Am plătit înaintea lui Dumnezeu, dar suntem foarte bucuroşi ca voia lui Dumnezeu din Ceruri Te-a adus în mijlocul Neamului nostru, înaintea Tarii noastre, care Te primeşte cu lacrimi de bucurie.

De aceea suntem foarte fericiţi ca Te avem în sfârşit în mijlocul nostru, foarte fericiţi ca ai binevoit sa vii, la aceasta şedinţă solemna de cuiburi a noastră, de bucurie şi de înălţare a sufletelor noastre către Sfântul Arhanghel Mihail, care este patronul şi stăpânul nostru.

Si acum ma adresez Regelui nostru. Voi spune tot asa: Maria Ta, ce bucuroşi suntem. O, Doamne, ce bucuroşi am fi fost şi nu spun mai mult.

Iar acum Maria Ta, noi îţi mulţumim adânc ca în ziua de astăzi, când îl serbam pe patronul nostru sfânt, pe stăpânul nostru din ceruri, care este şi patronul Mariei Tale, atâta dragoste ai avut pentru noi, încât ai venit la serbarea noastră, ca sa îl serbam împreuna pe Sfântul nostru patron comun din Ceruri, pe, Sfântul Arhanghel Mihail, marele arhistrateg al Cerului, marele voievod al oştilor cereşti.

Da, suntem bucuroşi, suntem fericiţi de aceasta înalta onoare şi de mare bucurie pe care Maria Ta ne-ai adus-o noua astăzi.

Apoi salut, îl salut ostăşeşte pe ostaşul viteaz, care este Generalul Antonescu. Ne cunoaştem de mult, de pe câmpul de lupta. Nu este ceasul s-o spunem, dar noi ostaşii ştim foarte bine ca cele mai multe din biruinţele pe care le-am avut pe front au fost mai întâi concepute şi scrise de tânărul maior de pe vremuri, care este Generalul Antonescu de astăzi. Dar am spus, genialul strateg de atunci, Generalul de astăzi. D-ta Domnule General, ai dovedit şi altceva: un suflet viteaz în timp de pace. Sa ştii ca istoria acestei tari nu va uita noaptea aceea în care D-ta ai îndrăznit, cu riscul vieţii D-tale şi cu riscul vieţii noastre a tuturor, câţi suntem aici şi încă de o suta de ori pe atâta, şi cu îndrăzneală D-tale, ai făcut sa nu înecam într-un fluviu de sânge şi noi şi tara.

De aceea eu te salut împreuna cu camarazii mei, care te iubesc, pentru ca crezi în onoare, în destinul lor dat de Dumnezeu.

Mulţumesc şi cavalerilor ordinului Mihai Viteazul, aceia care atraşi de iubirea pentru vitejia arătată de jertfele legionare, au părăsit Bucureştiul şi au venit sa asiste la şedinţa noastră de cuiburi, pentru ca împreuna cu noi legionarii şi cu oaspeţii noştri, să-l slăvim împreuna cu D-voastra pe marele patron comun, care este şi patronul D-voastra, pe Sfântul Mare Arhanghel Mihail al cerurilor, Marele Voievod al oştilor cereşti, a cărui spada a fost creata de Dumnezeu înaintea tuturor celorlalte creaţii ca sa fie etern biruitoare. Apoi după aceea, mulţumesc din toată inima tuturor celorlalţi oaspeţi aleşi şi înalţi.

Mulţumim domnilor generali ai prea glorioasei armate germane care au venit la noi ca sa se înfrăţească cu ostaşii noştri.

Apoi mulţumesc din toată inima vitejilor reprezentanţi ai tineretului naţional-socialist german, va mulţumesc vouă, camarazi din acest tineret, şi mulţumesc Germaniei naţional-socialiste întregi, pentru onoarea şi bucuria ce ne-a făcut-o de a asista la aceasta măreaţă şedinţa de cuiburi a noastră.

Întorcându-vă în Germania, camarazi, spuneţi Germaniei naţional-socialiste ca Neamul nostru întreg este alături de aceasta mare Germanie şi sa spuneţi ca privim cu admiraţie la marea voastră armata.

Camarazi fascişti italieni, din toată inima va mulţumesc, Italiei fasciste, mulţumesc tineretului fascist care a ţinut sa ne cinstească trimiţându-vă pe D-voastra la aceasta mare serbare a noastră. Va mulţumesc din toată inima.

Spuneţi Italiei fasciste, când va veţi întoarce acolo, spuneţi Romei eterne ca noi, daco-romanii aceştia de aici, suntem astăzi România Legionara a Gărzii de Fier, privim cu mare mândrie Legiunile Romei eterne, păşind pe pământul de multe ori milenar traco-roman din Macedonia.

Spuneţi Romei eterne ca poporul român priveşte cu mândrie spre Roma.

Si împreuna, camarazi national-socialisti şi fascişti, sa ştiţi bine ca poporul român legionar este acum şi de-a pururi cu voi. De aceea strig:

Heil Gott Gesandtem Führer Adolf Hitler

(Strigate prelungite de „Heil, Heil”).

Victoria e gloria al nostro Duce Benito Mussolini (urale prelungite).

Si acum, camarazi, sa scurtam şedinţa noastră de cuiburi. Astăzi îl sărbătorim pe stăpânul nostru cel veşnic, pe Sfântul Arhanghel Mihail. Noi, ca o Biserica, caci Legiunea este ca şi o Biserica, avem doi patroni, doua hramuri: întâi pe Sfântul Arhanghel Mihail şi în al doilea rând pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, care a umbrit tot pământul romanesc de pe steagurile lui Stefan cel Mare.

Este o deosebire între aceşti doi Sfinţi: Sfântul Arhanghel Mihail ne-a chemat el pe noi la el – va voi spune altădată prin ce minune, pe când eram închişi la Văcăreşti în 1923; iar pe sfântul Mare Mucenic Gheorghe l-am luat noi.

Ridicarea Mănăstirii de la Predeal.

Camarazi, slăvirea Sfântului Arhanghel Mihail se poate face numai într-un singur fel: îndeplinind înainte de toate jurămintele pe care noi le-am luat. şi aşa zic jurămintele Căpitanului: la Predeal, trebuie sa se înalte o mare Mănăstire, cu hramul Sfântului Arhanghel Mihail şi cu al doilea hram, acela al Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. şi în acea Mănăstire sa fie adăpostite moaştele sfinte ale tuturor legionarilor căzuţi. Aceasta este o dorinţă veche a Căpitanului. Îndeplinirea ei va fi mulţumirea noastră în fata stăpânului nostru ceresc. În iarna aceasta se va face totul pentru ca în primăvară, daca ne da Dumnezeu linişte, sa se poată începe clădirea acestei sfinte Mănăstiri. Iar cu aceasta ne-am gândit şi la slăvirea martirilor noştri şi la sfintele lor moaşte, aşa cum se spune în şedinţele noastre de cuiburi şi trebuie sa facem.

Si acum trebuie sa ne mai gândim la ceva, la familiile morţilor noştri. Ei bine, declar aici, în scurta vreme vom lua iniţiativa ca sa se alcătuiască din toată familiile legionarilor căzuţi, o singura familie, a tuturor celor care s-au jertfit.

Nu trebuie sa uitam de altceva. Nu trebuie sa uitam de vitejia care a fost şi care până la capăt Va fi temelia esenţială a legionarului.

Camarazi legionari, încheind, noi îl rugam pe Dumnezeu ca pentru rugăciunile Sfântului Arhanghel Mihail şi pentru toate suferinţele noastre, sa ne învrednicească sa trecem peste toate vicleniile, peste toate împotrivirile şi peste toate vrăjmăşiile şi sa cream acea tara pentru care a murit Căpitanul şi au murit toţi martirii noştri. Tara pe care a visat-o sufletul mare a lui Ionel Mota, Patria noastră, România Legionara, care sa strălucească ca Soarele Sfânt de pe Cer.

Iar noi cu toţii sa strigam acum şi în orice clipa: „Trăiască Legiunea şi Căpitanul!”

Ultimul orator a fost Generalul Antonescu, Conducătorul Statului, care a ţinut un vibrant discurs, în care a preamărit sacrificiul Căpitanului: „Sire, Majestate, Legionari, Români, Prin vrerea Domnului, cea dintâi prăznuire a zilei Regelui nostru o facem aici la Iaşi – în Iaşiul care a cuprins alta data ceasurile de grea cumpănă ale Tronului. Aici Regele Ferdinand şi-a trăit anii de încercare domneasca. Aici, El a devenit Regele cel Mare, fiindcă a ştiut să-şi rezeme tronul pe suferinţa şi încercările neamului.

Va doresc, Sire, sa va hărăzească Dumnezeu o domnie tot atât de vrednica.

Fiindcă Regii mari sunt aceia care spala treptele tronului cu lacrimile suferinţei înţelese şi care se înalta pe ele, ducând în spate poverile împlinite ale neamului.

A vrut Domnul, Sire, ca ziua Majestăţii Sale sa fie însăşi ziua de proslăvire a biruinţei Legiunii Arhanghelul Mihail. Este în acest semn, care ne vine de dincolo de noi, o împletire de destine. Sa ne legam credinţa în Majestatea Ta de însăşi credinţa în biruinţa legionara, pentru ca biruinţa Legiunii trebuie sa fie biruinţa Majestăţii Tale, trebuie sa fie de-a pururi ziua Legiunii.

Aici în Iaşi, Corneliu Zelea Codreanu şi-a afirmat prima oara credinţa lui nebiruita în puterile neamului şi fapta lui de înnoire răscolitoare. Aici s-a zămislit cu harul Domnului şi voinţa Căpitanului, Legiunea Arhanghelul Mihail, Legiune care a pornit în numele vechii credinţe, la noua fapta româneasca, Legiune care, în numele Arhanghelului, şi-a dezlănţuit asprimea judecăţii, alegerea adevăraţilor Români şi înlăturarea nevrednicilor.

De aceea ne-am adunat aici, sa reîmprospătăm credinţa, aşa cum creştinii merg la altar să-şi întărească viaţa.

Ziua de azi este ziua noastră de mărturisire şi închinare în amintirea Căpitanului, este ziua faptei lui de martir al Neamului Românesc. Pilda lui de jertfire este o judecata şi un strigat: e o judecata pentru toate laşităţile, trădările şi prăbuşirile trecutului; este un strigat pentru datoriile şi chemările viitorului.

Sa nu se uite de nepăsători şi părtaşii trecutului; sa nu se uite de ziditorii viitorului: eroii şi jertfiţii Legiunii au pus sângele lor la temelia Regatului lui Mihai I şi a generaţiei lui Codreanu şi Horia Sima.

Cu sângele lor, au spălat toate înfrângerile ceasurilor din urma. Sub semnul lor, vom duce biruinţa ceasurilor ce vor sa vina.

Legionari! Un gând de slava şi de rugăciune către Arhanghelul Mihail, patronul Legiunii, proteguitorul luptei legionare şi al noii Românii.

Un gând de pietate şi de închinăciune în memoria Căpitanului.

Legionari!

Un gând în Iaşiul începutului de credinţa legionara, în Iaşiul încercărilor neamului şi ale lui Codreanu: sa facem legământ ca îl vom sluji cu vrednicie pe Arhanghelul nostru, pe Regele tarii şi amintirea Căpitanului.

Sire, În numele tarii şi al armatei, în numele Mişcării Legionare, va dăruiesc de ziua Arhanghelului Mihail, aceasta spada istorica, purtata pe plaiurile romaneşti la începutul veacului al XVII-lea. Voinţa tarii este ca aceasta spada sa n-o încingeţi decât în ziua Sfântului Mihail, iar restul anului sa stea la Muzeul Armatei. Sa nu fie a voastră pe de-a-ntregul şi sa n-o încingeţi în orice zi, decât atunci când Arhanghelul Mihail va va învrednici sa redaţi neamului toată bucuria dreptăţii şi toată întruparea noua pe care o merita; când neamul va ispăşi, se va izbăvi şi va izbândi, când Regele şi tara prin suferinţă, prin jertfa şi prin munca, vor înalta din nou gloria Neamului şi a Tronului.

Sa trăiţi Sire!

Trăiască România!

Trăiască Legiunea!”

(Urale prelungite)

Terminându-se seria cuvântărilor, toţi s-au îndreptat spre Căminul de la Râpa Galbena, edificat de Capitan, unde a luat naştere mişcarea. Acum a fost transformat în muzeu al mişcării, cu obiectele ce s-au putut aduna în pripa. Oaspeţii au zabovit mai mult în odaia în care Căpitanul a citit actul de întemeiere al mişcării şi care a servit ca sediu al ei în primii ani. Acolo au văzut Icoana Arhanghelului Mihail, cărţi, manifeste ce-au putut fi salvate din prigoane. Nu era mult de văzut. Nici timpul n-a permis. O colecţie mai bogata şi multe marturii despre Capitan şi Legiune au căzut prada prigoanelor, arse sau distruse.

În drum spre Cămin şi la întoarcere o mulţime imensa ocupa străzile pe care trecea cortegiul. Abia mai poate fi oprita de cordoanele legionare. Iată cum relatează corespondentul aceasta scena de neuitat: „O mulţime imensa s-a adunat pe străzi, la ferestre, pe acoperişuri. Străzile pe o mare distanta, pe parcursul cortegiului, sunt tixite de lume. Cordoanele legionare abia mai pot sa tina valurile de oameni, copii, care vreau să-şi vadă conducătorii. Mici bentiţe de culoare verde erau prinse în piepturile tuturor. Portretul Căpitanului, în mici rame, este de-asemenea prins în piept. Uralele nu se mai sfârşesc.

Regina priveşte necontenit în jur, căutând sa vadă cât mai departe. Zâmbeşte încontinuu, mulţumind dragostei mari ce-i arata poporul.

De peste tot se arunca flori.

Din depărtare se aude „Stefan Voda al Moldovei”.

Uralele izbucnesc în valuri din ce în ce mai puternice.

După vizitarea Căminului, cortegiul se îndreaptă la Universitate, unde va avea loc defilarea. Lângă Statuia lui Mihail Kogălniceanu s-au ridicat tribunele frumos împodobite în verde. Chipul Căpitanului, într-un desen de proporţii uriaşe, patronează solemnitatea. Alături de Capitan străjuieşte chipul Arhanghelului Mihail. În tribuna principala iau loc Regele Mihai şi Regina-Mamă Elena, Generalul Antonescu, Conducătorul Statului, Comandantul Mişcării Legionare, Doamna General Ion Antonescu, Doamna Elena Codreanu şi Profesorul Ion Zelea Codreanu, tatăl Căpitanului. În tribuna din dreapta iau locul corpul diplomatic, membrii guvernului şi familiile legionarilor ucişi. Sunt de fata Părintele Mota, Doamna Florica Clime, Doamna Liliana Cotiga, Doamna Inginer Ionica, familia Profesor Cristescu, familia Sterie Ciumetti. În aceeaşi tribuna se găsesc şi Comandanţii Bunei Vestiri.

Începe defilarea. În frunte apar misiunile tineretului german şi italian. Urmează ofiţerii garnizoanei, elevii liceului militar, unităţi din armata şi clerul. Apoi începe defilarea coloanelor legionare. Peste 50.000 de legionari au trecut prin fata tribunelor, mărturisindu-şi credinţa lor şi hotărârea lor de a împlini testamentul lui Mota, al unei tari ca soarele sfânt de pe cer”. Defilarea a durat doua ore şi jumătate, sfârşindu-se abia pe la ora patru după masa.

După sfârşitul solemnităţilor, a avut loc o masa la Palatul Administrativ, la care au participat, în afara oaspeţilor de la Bucureşti, Părintele Mota, Profesorul Ion Zelea Codreanu, Doamna Elena Codreanu şi familiile celor căzuţi. În cursul mesei au ţinut toasturi Spiridon Poleacu, Primarul Oraşului, Generalul Ciuperca, Comandantul Armatei a IV-a şi la urma, Generalul Antonescu.

Într-o atmosfera de mare cordialitate, fara restricţii protocolare, s-a desfăşurat aceasta masa. Un moment unic în istoria Legiunii şi a Neamului, când Regele şi Regina au stat la aceasta masa şi-au vorbit cu umilele familii ale celor căzuţi, cum era mama lui Fleschin, al carei copil a fost ucis la Huedin. Distantele s-au topit la Iaşi între deţinătorii de înalte răspunderi în Stat şi sufletele îndoliate ale celor căzuţi, pentru a nu rămâne decât oameni. şi Generalul Antonescu părea mulţumit şi fericit. Niciodată nu l-am văzut într-o dispoziţie mai buna.