13. Călătoria Generalului Antonescu la Roma.

Îndată după marea manifestaţie de la Iaşi, Generalul Antonescu s-a pregătit sa plece la Roma, răspunzând unei invitaţii a guvernului italian. Ducele luase primul contact cu noul regim românesc la Padua, unde primise defilarea cămăşilor verzi şi fusese impresionat de ţinută marţială a detaşamentului legionar. Dar Ducele avusese prilejul sa cunoască mişcarea legionara şi mai înainte, când cu prilejul vizitei unui grup de parlamentari ai Gărzii de Fier la Roma, în Ianuarie 1938. Amintirea acestei întâlniri neuitate şi pline de speranţe pentru viitorul ambelor naţiuni a fost apoi întunecata de prigoana carlista, asasinarea Căpitanului şi de apariţia unei alte organizaţii a tineretului din România, Straja Tarii, care pretindea ca este inspirata din fascismul italian şi care în realitate nu urmarea decât sa subplanteze tineretul legionar în Noua Europa.

Biruinţa de la 6 Septembrie şi crearea Statului naţional-legionar au răsturnat premisele de politica externa cu care opera până atunci guvernul italian în România. Adevăratul tineret din România ieşise din catacombe şi incendiase cu elanul lui întreaga naţiune. În fata acestor schimbări neaşteptate, Ducele s-a simţit dator sa acorde cea mai mare atenţie noii conduceri romaneşti. Primirea Generalului Antonescu şi a suitei lui la Roma a întrecut toate aşteptările, a fost grandioasa, fiind realizata în stilul celor mai fastuoase tradiţii romane.

În vederea plecării la Roma, m-a chemat Generalul la el pentru a stabili împreuna lista însoţitorilor lui. În afara de Sturdza, care mergea din oficiu, m-a întrebat pe cine mai recomand eu să-l însoţească:

— Domnule Sima, eu nu am partid, nu am oameni. Sunt singur. Spune D-ta pe cine sa iau cu mine.

— Domnule General, nu sunteţi singur. Toată tara este cu D-voastra şi va însoţeşte în gând la Roma.

Niciodată nu l-am văzut atât de blând pe General şi mieros ca atunci. Făcea impresia unui om mic, abătut şi dezarmat. În realitate, se prefăcea, fiindu-i teama ca, în absenta lui din tara, sa nu-l răstorn, folosindu-mă de puterile ce le aveam, caci la părăsirea tarii trebuia sa ma numească preşedinte de consiliu ad-interim. Cu aceasta atitudine pocăita vroia să-mi arate că-şi preda soarta loialităţii mele şi ca să-mi capteze bunăvoinţă, îmi lasa toată libertatea de a alege personalul din suita lui.

După ce m-am consultat cu camarazii mei, dintre miniştri m-am oprit la doua persoane care mi s-au părut cele mai indicate, sa meargă la Roma pentru a sprijini acţiunea politica şi diplomatica a Generalului. Unul era Alexandru Constant, Ministrul Presei şi al propagandei, care prin însăşi funcţia ce-o îndeplinea nu putea lipsi din anturajul Generalului, iar al doilea, Constantin Papanace, care, prin originile lui armânesti, era cel mai indicat sa informeze guvernul italian asupra minorităţii romaneşti din Balcani. În campania de cucerire a acestei tari, armata italiana va intra şi în ţinuturile populate de Români şi atunci Ducele va trebui sa fie informai cine sunt aceştia, care e atitudinea lor fata de italieni, pentru a şti ce tratament sa le aplice. Desi n-avea rang de ministru, l-a pus pe lista şi pe Vladimir Dumitrescu, Secretar General al Cultelor şi Artelor, care conducea de fapt acest minister la ordinele Profesorului Traian Brăileanu, aglomerat cu problemele Ministerului Educaţiei. Vladimir Dumitrescu era conferenţiar universitar şi un om de o vasta cultura, bucurându-se de o înalta apreciere în cercurile intelectuale ale Capitalei.

În echipa însoţitoare a Generalului, l-am adăugat pe Nelu Manzatti, directorul general al Radio-difuziunii, şi pe Alexandru Randa seful presei legionare. Apoi, un grup de ziaristi-colaboratori la gazetele legionare: Stefan Ionescu, secretar general la Cuvântul, Mircea Pop şi Dragoş Vrânceanu, redactori la Buna Vestire.

Pentru buna primire a Generalului au colaborat cu guvernul italian Ion Victor Vojen, noul Ministru al României în Italia şi Profesorul Dumitru Gazdaru, tot recent numit Directorul Scolii Române de la Roma. Distins om de ştiinţă, Profesorul Gazdaru era apreciat de Capitan, care-l destinase sa candideze pe listele legionare în alegerile din 1937. În toamna anului 1940, Gazdaru a fost numit de către Profesorul Traian Brăileanu, Directorul Scolii Române din Roma, dar cum era vorba de un post important în străinătate, avea nevoie şi de aprobarea Generalului. Înainte de a pleca la Roma, Profesorul Gazdaru m-a vizitat la Preşedinţie, pentru a-mi mulţumi pentru încrederea avuta în el şi pentru toate înlesnirile ce i le-am făcut pentru a fi numit şi a-şi lua postul în primire. Profesorul Gazdaru s-a introdus repede în cercurile fasciste, iar cu prilejul vizitei Generalului la Roma a dat dovezi ca este şi un bun organizator.

Conducătorul Statului a plecat spre Roma din Gara Mogoşoaia, în seara de 12 Noiembrie 1940. În afara de grupul însoţitorilor romani, numiţi mai sus, în acelaşi tren au mers şi Ministrul Italiei la Bucureşti, Pelegrino Ghigi. Peronul gării era înţesat de membrii guvernului şi de înaltele personalităţi civile şi militare ale Statului. O companie cu muzica şi drapel a dat onorul şi un detaşament legionar a fost trecut în revista de General. Cum tineretul italian din organizaţia G. I. L. nu părăsise încă Bucureştiul, s-a prezentat şi el la gara pentru a-l saluta pe General. Fanfara tineretului fascist a intonat Giovinezza, iar legionarii au răspuns cu Sfânta Tinereţe Legionara.

În calitatea mea de Preşedinte de Consiliu ad-interim, l-am salutat pe General la despărţire printr-o declaraţie de loialitate şi de încredere în misiunea lui peste hotare: „Domnule General, La plecarea D-voastra în Italia fascista a Marelui Duce Mussolini, guvernul şi mişcarea legionara sunt prezente, dovedind încă odată ca Generalul Antonescu, primul soldat al României Legionare şi Conducătorul firesc al acestui popor, ieşit victorios din cea mai mare revoluţie a lui, este în acelaşi timp purtătorul destinelor legionare şi dincolo de hotare.

Dorim din suflet ca întrevederea dintre marii bărbaţi de Stat şi revoluţionari, Generalul Antonescu şi Ducele Mussolini, sa însemne începutul unei noi epoci de lumina şi nedespărţită prietenie între popoarele noastre înfrăţite.

D-voastra, Domnule General, prin trecutul D-voastra neîntinat, prin atitudinea D-voastra bărbătească, prin uriaşele D-voastra înfăptuiri şi prin loialitatea şi dragostea fata de marşul biruitor al Italiei imperiale, sunteţi predestinat sa daţi raporturilor dintre România Legionara şi Italia fascista sinceritate şi trăinicie.

Domnule General, Guvernul şi tara întreaga, tara biruinţei legionare şi a biruinţei D-voastra, va întovărăşeşte cu dragoste şi cu încredere nemărginită în drumul D-voastra spre Italia, care va fi un drum de biruinţă.

Sa trăiţi, D-le General!

Trăiască Ducele Mussolini şi Italia Fascista!”

La urarea mea, Generalul a răspuns cu următoarele cuvinte: „Mulţumesc guvernului şi Legiunii pentru bunele urări ce mi-au făcut şi spun din nou ca Generalul Antonescu şi de data aceasta, ca şi întotdeauna, până la moarte, va lupta pentru drepturile neamului românesc”.

Îndată Generalul şi însoţitorii lui s-au urcat în vagoane şi trenul s-a pus în mişcare în uralele legionarilor.

Trenul special a străbătut Iugoslavia şi a ajuns la Roma în dimineaţa de 14 Octombrie. În continuare, reproducem impresiile unui martor ocular la istoricul întâlnirii între Conducătorul Statului Român şi Ducele Mussolini la Roma, ziaristul Mircea Pop, de la gazeta Buna Vestire.

„La orele 10, în sunetele Imnului Regal Român, trenul special soseşte în Gara Termini. Seful Regimului Legionar, purtând uniforma de General, coboară urmat de camaradul Sturdza, Ministrul Afacerilor Străine. Ducele Mussolini îi iese în întâmpinare. Cei doi conducători ai popoarelor italian şi român, stăpâni pe destinele lor, îşi strâng îndelung mana. Apoi urmaţi de Contele Galeazzo Ciano şi Ministrul Sturdza părăsesc peronul îndreptându-se spre ieşire.

Afara, în piaţa gării, aştepta o mulţime imensa. Soarele care nu s-a arătat demult pe străzile Romei, îşi arunca mulţumit ploaia de lumina, care participa şi ea la sărbătoarea celor doua neamuri. Sute de drapele însufleţesc acest cadru solemn. Culorile României pentru prima data reprezintă dincolo de granitele tarii expansiunea voinţei lor, aceea de a pasi în matca fireasca a istoriei, pe care a hotărât-o Căpitanul.

O companie din cel de-al doilea regiment de grenadieri prezintă armele. În mijlocul urarilor furtunoase se disting accentele Imnului Regal şi ale Giovinezzei, în timp ce Generalul Antonescu, însoţit la o jumătate de pas de Duce, trece în revista trupele.

Ambasada României Legionare este prezentata apoi Ducelui, după care acesta îşi ia rămas bun de la Conducătorul Statului Român.

Generalul Antonescu ia apoi loc în prima maşină, alături de Contele Ciano, Ministrul Afacerilor Străine, fiind urmat apoi de maşinile oficiale. Conducătorul Statului este îndrumat de-a lungul entuziasmul şi ovaţiilor neîntrerupte până la reşedinţa ce i s-a fixat la Villa Madama.

La orele 10,45, Generalul părăseşte Villa Madama şi se îndreaptă cu suita lui spre Quirinal. Aici, coboară din maşină şi semnează în cele doua registre de onoare, unul pentru Regele-Împarat şi celalalt pentru Regina. Se reface apoi cortegiul şi în aceeaşi alura rapida se îndreaptă spre Pantheon, uriaşa clădire străveche, cu zidurile înnegrite de vreme, care adăposteşte mormintele primilor regi ai Italiei, Victor Emanuel al II-lea şi Umberto I.

În fata lumii care aşteaptă sub bolta de la intrare, se aliniază o companie de onoare şi reprezentanţii Institutului National ai gărzii de onoare a Pantheonului, în frunte cu preşedintele Baldini, precum şi un grup numeros de ofiţeri superiori din Consiliul Militar. D-l General Antonescu asista la depunerea a doua coroane de flori şi păstrează cu suita un minut de tăcere, după care urmează semnătură în registrul de onoare.

Imediat după aceea, însoţit de Excelenta Sa, Celesia Vegniasco, Conducătorul Statului Român se urca în automobil şi câteva minute mai apoi coboară din nou în fata imensului monument Vittoriale, unde odihnesc rămăşiţele pământeşti ale Soldatului Necunoscut. Un detaşament din regimentul de grenadieri Nr. 1, în uniforme albastre, da onorul, în timp ce muzica executa Imnul Regal Român. Conducătorul Statului urca treptele largi de marmura alba spre Mormânt. În fata sa patru grenadieri poarta coroane de flori cu panglici verzi. Când Generalul se opreşte, întreaga suita se grupează în frunte şi saluta legionareste. După câteva clipe de reculegere, Generalul Antonescu trece prin fata delegaţiilor de ofiţeri superiori, cărora le raspunde la salut, în timp de muzica cânta Canzone de Piave.

Cortegiul se reface. Ambasada României Legionare este salutata cu strigate entuziaste, de un grup de români, cu „Trăiască Legiunea şi Căpitanul”. Salutul legionarilor răsuna pentru prima data pe străzile cetăţii romanităţii. Este parca un îndemn de deşteptare şi chemare la glorie a tuturor celor ce trăiesc sentimentul latinităţii.

La „ARA DEI CADUTTI FASCIŞTI” în Campidoglio se depune o coroana de lauri, pe ale cărei panglici se poate citi „Legionarii Gărzii de Fier în semn de omagiu eroilor căzuţi pentru fascism”. La ieşire o companie de tineri fascişti a Academiei G. I. L., în uniforma albastra cu centura şi diagonala, în mănuşi albe, da onorul cu armele. Pe steagul lor sta scrisa inscripţia străbună „Senatul şi Poporul Roman”.

După cum se poate vedea din reportajul ziaristului, programul Generalului şi al suitei lui a fost extraordinar de încărcat în dimineaţa sosirii lor la Roma. Abia se încheiase pelerinajul pe la locurile de glorie ale Italiei şi cortegiul a trebuit sa se îndrepte spre Quirinal, unde, pentru ora 12, era prevăzută audienta la Regele-Împarat, Victor Emmanuel III. După o convorbire de 25 de minute, Regele-Împarat l-a invitat la masa pe Conducătorul Statului cu întreaga lui suita.

În după amiaza aceleiaşi zile, a avut loc prima audienta a Conducătorului la Ducele Mussolini, în Palatul Venezia. La întrevedere au asistat şi cei doi Miniştri de Externe, Ciano şi Sturdza. Audienta a durat peste doua ore, în cursul căreia au fost abordate problemele de fond dintre cele doua tari, între care şi chestiunea Ardealului.

Prima zi de şedere a delegaţiei române la Roma s-a încheiat cu un mare dineu de gala, oferit de Contesa şi Contele Ciano.

Dimineaţa celei de-a doua zi, 15 Noiembrie, a fost consacrata vizitării monumentelor istorice ale Romei. La ora 1, Ducele a oferit un dejun în onoarea Generalului Antonescu şi a însoţitorilor lui în saloanele forţelor militare. În aceeaşi zi, după amiaza, s-au întâlnit pentru a doua oara Ducele cu Generalul, cu asistenta celor doi miniştri de externe, audienta în care s-a continuat cu examinarea problemelor tratate în reuniunea anterioara.

Ziua a doua la Roma s-a încheiat cu un dineu oferit de Generalul Antonescu în onoarea Contelui Ciano, în saloanele Legaţiei Române de la Roma.

Sâmbăta 16 Noiembrie, ambasada româna în frunte cu Generalul Antonescu a fost primita în audienta de Sanctitatea Sa, Papa Pius al XII, si, în aceeaşi seara, oaspeţii români au luat drumul înapoi spre tara, în trenul special cu care sosiseră.

În afara de programul principal, care s-a desfăşurat la cel mai înalt nivel între cele doua guverne, au avut loc o serie de manifestaţii paralele de ordin politic, cultural şi gazetăresc. Generalul Antonescu a vizitat Scoala Româna din Roma, unde a fost primit de Profesorul Gazdaru, directorul Scolii, de membrii Institutului şi de membrii coloniei române. Generalul s-a interesat de mersul instituţiei, a vizitat biblioteca, sălile de studiu şi dormitoarele. A cerut lămuriri asupra promoţiilor de până atunci şi asupra nevoilor ce le mai are şcoală. A urmat o recepţie într-un cadru strict românesc, în cursul căreia s-a rulat un film legionar cu recentele evenimente din tara şi s-au executat câteva imnuri de-ale mişcării.

În presa italiana, în afara de ample reportaje asupra vizitei noilor conducători ai României, au apărut o serie de declaraţii ale demnitarilor români. Mai întâi Generalul Antonescu i-a convocat la sediul Legaţiei Române pe ziariştii italieni, pentru a le comunica impresiile lui despre vizita la Roma. Întrevederea s-a desfăşurat în prezenta directorului general al presei italiene, Gherardo Cossini. „Va mulţumesc, a spus Generalul, pentru atitudinea ce-aţi avut-o fata de mine şi poporul românesc. Constat o schimbare totala între trecut şi prezent. România s-a schimbat şi ea cu totul şi starea actuala va dura, pentru ca schimbarea este definitiva.

„România de astăzi nu mai este cea de ieri. Ea este alături de Axa şi suntem hotărâţi sa mergem cu Axa până la capăt. Acest lucru vi-l spune un soldat”.

Alexandru Constant, Ministrul Presei şi al Propagandei, a adresat un mesaj ziarului Tribuna, care a fost publicat în numărul din 16 Noiembrie 1940: „Cu 1800 de ani în urma legiunile romane puneau în Dacia temelii de granit unui nou popor. Furtunile istorice au separat apoi Dacia Traiana de trunchiul romanic.

Am trăit acolo în Carpaţi şi la Dunăre din voia lui Dumnezeu şi din spada noastră. Nu am uitat insa niciodată sa privesc spre Roma. Ori de cate ori, în decursul istoriei, s-a crezut ca suntem părăsiţi de destin, ne-am ridicat mai dârzi prin conştiinţa latinităţii. Înfrângerile noastre au fost numai începuturi de noi capitole istorice.

La Milano, Ducele spunea în 1914 „Învinşii au o istorie. Absenţii niciuna”. Acest adevăr l-a citit în istoria Italiei. El este şi al nostru.

România legionara începe astăzi un nou capitol de istorie. şi nu este o întâmplare ca aceasta se face printr-o împrospătare a izvoarelor latinităţii noastre. La Roma noi începem un nou capitol de istorie latina la Dunăre”.

Constantin Papanace, Subsecretar de Stat la Finanţe, şi-a îndeplinit datoria fata de fraţii români din Balcani, dând un interviu ziaristului Guido Puccio, apărut tot în ziarul Tribuna, numărul din 17 Noiembrie 1940. Răspunzând la chestiunile puse, Papanace arata ca „elementul latin împrăştiat în Balcani îi reprezintă pe descendenţii vechilor colonii romane, care au adus în acea parte a Europei ordinea, civilizaţia şi dreptatea de la Roma. Acesta este un fapt recunoscut de toţi oamenii de ştiinţă care s-au ocupat de acele regiuni din punct de vedere istoric şi etnic. Aceste populaţii au rezistat valurilor slave care le-au asaltat din toate părţile. Munţii le-au oferit refugiu, care, cu apărarea lor naturala, le-au îngăduit să-şi păstreze individualitatea. În secolele al XII-lea şi al XIII-lea, aceşti latini au reuşit chiar sa creeze unităţi politice, cum este Valahia Mare, Mica Valahie şi Valahia Alba. Chiar în timpul ocupaţiei turceşti, aceasta populaţie a fost singura care nu a recunoscut suveranitatea turceasca”.

Constantin Papanace a subliniat apoi aportul de sacrificiu al tineretului român din Balcani mişcării legionare: „Mai mult decât oricând este relevant faptul ca tineretul aromân a dat mişcării cămăşilor verzi un puternic şi preţios aport de oameni şi sacrificii. În ultimii doi ani au căzut pentru cauza noastră nu mai putin decât 26 de căpetenii legionare originare din Macedonia”.

Grupul de ziarişti români, în frunte cu Alexandru Constant, Ministrul Propagandei, au fost primiti în audienta de Alessandro Pavolini, Ministrul Culturii Populare. Cu acest prilej, Pavolini a adresat un mesaj ziarului Buna Vestire, cu următorul conţinut: „În timp ce steagurile Lictorului îl saluta în Roma-mama pe gloriosul Conducător al noului Stat legionar român, sunt fericit sa trimit bătăioasei Buna Vestire, condusa de eminentul meu prieten şi camarad Alexandru Constant, cordialul meu salut de fascist şi gazetar”.

Roma, 16 Noiembrie 1940

La întoarcerea în tara, Generalului şi însoţitorilor lui li s-a făcut o primire entuziasta în toate gările unde s-a oprit trenul special, culminând cu manifestaţia triumfala de la Bucureşti. Trenul special a intrat în gara Mogoşoaia, luni dimineaţa 18 Noiembrie, unde Generalul a fost aşteptat de guvernul în corpore şi de mii de legionari. Sosirea Conducătorului s-a realizat într-un cadru de adevărata sărbătoare. Pe tot parcursul, de la gara la preşedinţie, Generalul a fost salutat cu însufleţire de mase mari de oameni, pe străzile frumos pavoazate cu steaguri naţionale.

Daca trecem acum la evaluarea politica a vizitei Generalului la Roma, ea n-a dus la rezultatele aşteptate de poporul nostru. Daca dam la o parte fastul cu care a fost primit Conducătorul, n-a rămas nimic sau aproape nimic din speranţele ce ni le-am pus cu toţii în aceasta întâlnire. Nici Ducele şi cu atât mai putin Ciano nu erau accesibili cererilor româneşti în acel moment, care s-au concentrat exclusiv pe chestiunea nedreptăţii ce ni s-a făcut cu dictatul de la Viena şi a atrocităţilor ce le suferă populaţia româneasca din partea ungurilor.

Sunt doua categorii de cauze care explica puţinul interes ce l-a trezit interesul Generalului la Roma în cercurile guvernului italian. Mai întâi războiul dezlănţuit de Italia în Grecia mergea rau. După un prim succes de frontiera, operaţiile militare s-au împotmolit în Tesalia şi Epir şi ameninţau sa se transforme într-un dezastru. Cu câteva zile înainte de sosirea lui Antonescu, se mai întâmplase şi atacul aviaţiei britanice în rada portului Napoli, distrugând cel mai mare cuirasat al Italiei. Strâmtorat în Libia, în Grecia şi pe mare, Mussolini era avizat acum la ajutorul lui Hitler pentru a restabili situaţia militara. De unde până atunci Mussolini trata la egalitate cu Hitler, acum ajunsese în situaţia incomoda de partener debil al Axei. Englezii, încurajaţi de eşecul ofensivei italiene, debarcaseră în Creta şi se pregăteau sa ocupe poziţii şi în Grecia continentala.

Trecând la relaţiile italo-române, Antonescu venise de la Roma cu mâinile goale. Refuzase să-i acorde lui Mussolini satisfacţia de a trimite şi el o misiune militara italiana în România pentru a echilibra existenta unui acord asemănător cu Germania. Prin trimiterea acestei misiuni, Mussolini ar fi primit o compensaţie de mare putere, în orgoliul lui rănit de întâmplările din Balcani. Antonescu nu şi-a dat seama de importanta ce avea în acele momente de singurătate şi amărăciune pentru Mussolini împlinirea acestei cereri. Obsedat de teama de a nu pierde favoarea Berlinului, de care depindea victoria lui în eventualitatea unei dispute finale cu Garda de Fier, Antonescu a tratat marginal chestiunea italiana si, în modul acesta, toată pledoaria lui pro-Transilvania a căzut pe un teren arid. Iată cum o problema de politica interna, pe care singur şi-o crease, a alterat întreg câmpul politicii externe romaneşti şi Antonescu n-a reuşit sa obţină la Roma nici cel putin încetarea persecuţiilor maghiare contra populaţiei române din Ardealul cedat.

Sturdza făcuse un excelent travaliu preliminar în chestiunea atrocităţilor suferite de populaţia româneasca din partea ungurilor. L-a trimis pe Valer Pop la Berlin şi pe Mihail Manoilescu la Roma, ca sa ceara puterilor garante sa trimită o comisie de ancheta în Ardealul cedat, pentru a cerceta la fata locului afirmaţiile României. Guvernele Puterilor Axei au aprobat constituirea acestei comisii. Comisia de Ancheta a fost formata de Ambasadorii Altenburg şi Roggieri. Comisia germano-italiana însoţită de Alexandru Randa, ca delegat al Ministrului de Externe al României, a străbătut toate locurile indicate în memoriul lui Sturdza, unde s-au săvârşit asasinate. Comisia a confirmat afirmaţiile Ministrului nostru de Externe „până la ultimul mort”. Faptele erau prea cunoscute ca sa poată fi negate.

Dar mai târziu acest succes diplomatic al guvernului roman a fost anulat de intervenţia lui Ciano, care, primind raportul comisiei, pentru a nu-i supăra pe unguri, l-a modificat şi a făcut presiuni şi asupra lui Ribbentrop sa şi-l însuşească aşa cum l-a redactat el.

Raportul comisiei de ancheta germano-italiana a fost remis guvernului român cu putin timp înainte de plecarea Generalului la Roma. El diferea fundamental de asigurările date de cei doi anchetatori şi de informaţiile ce le primise guvernul roman de la Legaţiile noastre de la Berlin şi Roma. Raportul oficial, aşa cum ieşise din mâna lui Ciano, era de o parţialitate revoltătoare în favoarea ungurilor şi nu mai avea nici o asemănare cu textul original al celor doi anchetatori.

În atitudinea pro-maghiara a lui Ciano au intervenit doua elemente: binecunoscuta lui simpatie pentru Budapesta, dar şi amărăciunea lui şi a lui Mussolini ca guvernul nostru nu a răspuns la cererea guvernului italian de a trimite o misiune militara în România. Ciano plătea poliţa refuzului guvernului roman de a-i invita şi pe italieni sa fie prezenţi milităreşte în România.

Pledoaria Generalului în chestiunea dictatului de la Viena şi a atrocităţilor maghiare, secundat energic de Sturdza, a fost exemplara, bine documentata, fierbinte, fanatica chiar, dar s-a izbit de impasibilitatea celor doi interlocutori, preocupaţi în acel moment mai putin de chestiunea Ardealului şi mai mult de ceea ce se întâmpla cu operaţiile engleze din Mediterana. Generalul s-a cantonat în chestiunea maghiara şi n-avea viziunea globala a războiului.

Fireşte ca nu era momentul potrivit sa se ceara o revizuire a dictatului de la Viena. Abia după un război victorios, s-ar fi putut redeschide aceasta problema pentru Puterile Axei. Dar bruscându-l pe Mussolini în chestiunea misiunii militare, Generalul n-a putut obţine nici acel minimum ce se putea spera de la Roma: încetarea persecuţiilor contra populaţiei romaneşti din Ardealul cedat.

Poporul roman şi-a pus mari speranţe în vizita Generalului la Roma, crezând ca în curând ne… vom întoarce în vechile frontiere. În realitate n-a obţinut nici ceea ce în mod rezonabil ar fi putut sa ceara de la Mussolini – o intervenţie energica la Budapesta ca sa înceteze valul de persecuţii din Ardealul de Nord – daca politica externa a Generalului ar fi fost mai lucida şi mai coerenta.

Lui Antonescu i-a plăcut sa cultive himera ca el este omul predestinat sa refacă imaginea României Mari, recuperând şi Ardealul cedat, ceea ce a creat grave daune României în cursul războiului.