17. O scrisoare a lui Himmler.

La câteva zile după înapoierea celor doi delegaţi germani la Berlin, Baldur von Schirach şi von Bohle, primesc o scrisoarea din partea Reichsführerului SS Himmler, care mi se adresa pe un ton foarte prietenos, cu cuvintele „Lieber Kamerad Horia Sima”. Nu stiu daca e vreo legătură între convorbirile avute cu înaltele personalităţi germane la Bucureşti şi acest mesaj. Eu nu l-am provocat şi n-am cerut intervenţia nimănui dintre demnitarii Reichului în afacerile noastre interne. În orice caz scrisoarea lui Himmler a fost binevenita, contribuind la restabilirea echilibrului guvernării noastre, grav zdruncinat după întâmplările de la Jilava. Aceasta scrisoare mi-a dat siguranţă ca Reichul nu este dispus să-l sprijine pe Antonescu, daca ar încerca o acţiune de forţa contra mişcării.

Ce spunea Himmler în scrisoarea lui? O serie de consideraţii judicioase şi care coincideau perfect şi cu punctul nostru de vedere:

I. Aproba executarea sumara a asasinilor Căpitanului de la Jilava, afirmând ca „o asemenea măsură este justa”. Un astfel de act nu se poate realiza în cadrul justiţiei legale, care întotdeauna va fi împiedicata sa se pronunţe cu severitate, fiind îngrădită de paragrafele pe care trebuie sa le consulte.

Dar, îmi atrăgea atenţia ca acţiuni de acest gen nu trebuie sa se producă decât o singura data, caci altminteri „ordinea de Stat ar suferi şi s-ar zdruncina în final însăşi structura lui”.

II. Dându-mi ca exemplu colaborarea dintre Hindenburg, Preşedintele Reichului, şi Cancelarul Hitler, Himmler ma sfătuia sa apuc acelaşi drum în relaţiile cu Generalul Antonescu: „binele şi viitorul României depind de unirea strânsa şi plina de încredere între Mişcarea Legionara şi Conducătorul Statului Român”. Nu se poate imagina, continua Himmler, ca Mişcarea Legionara sa poată reconstitui România fara de Generalul Antonescu, după cum era sigur ca, urmând exemplul Italiei şi Germaniei, şi Generalul „va fi pătruns din ce în ce mai mult de convingerea ca patria nu poate fi refăcută, fara ajutorul D-voastra, camarade Horia Sima, care ati preluat moştenirea Căpitanului Codreanu, şi fara ajutorul legionarilor”.

III. Himmler aproba măsura ce-am luat-o de a desfiinţa politia legionara, caci în modul acesta se evita primejdia „de a se naşte un dualism în puterea poliţienească”. Recomanda ca un număr cât mai mare de membri sa fie încadraţi în Politia de Stat, unde să-şi însuşească cât mai repede cunoştinţe profesionale.

IV. Scrisoarea se încheia cu invitaţia ca daca vin în Germania (cu prilejul vizitei la Hess) să-l caut şi pe el pentru a trata atât problema reorganizării politiei cât şi alte probleme de interes comun dintre cele doua tari.

După cum se poate convinge oricine, scrisoarea lui Himmler nu conţinea nici un element susceptibil sa fie interpretat ca o aţâţare la revolta contra Sefului Statului. Dimpotrivă, Himmler îmi recomanda „sa câştig şi inima lui Antonescu”, pentru ca, „în modul acesta, între Conducerea de Stat şi Mişcarea Legionara va lua naştere o unitate indisolubila…”.

N-am dat scrisoarea s-o citească şi Generalul, considerând-o de natura particulara, o transmisiune de gânduri şi preocupări de la un camarad la altul. Totuşi s-a aflat de existenta scrisorii şi după expulzarea noastră de la putere, 23 Ianuarie 1941, Generalul Antonescu l-a acuzat pe Himmler şi serviciul lui din România ca n-ar fi străini de „rebeliunea” contra lui. Pentru a risipi aceasta acuzaţie, Himmler i-a trimis Generalului o copie a scrisorii adresate mie în 5 Decembrie 1940 şi aşa se face ca documentul a rămas şi în Arhiva Ministerului de Externe de la Bucureşti.