18. Acordul economic germano-român.

În urma schimbului meu de scrisori cu Generalul din Octombrie, prin care îi propuneam adoptarea unui program de economie dirijata, Conducătorul Statului desi mi-a răspuns aspru şi pe nedrept, combătând concepţia mea, totuşi, în cursul întrevederii lui cu Hitler, a anunţat hotărârea guvernului român de a întocmi un plan decenal pentru refacerea economica a României. Este evident ca planificările economice aparţin mai degrabă sistemului de economie dirijata decât economiei liberale, încât Generalul Antonescu îşi însuşise în final ideea mea, desi ma atacase cu vehementa când am cerut o schimbare de perspectiva în organizarea economiei naţionale. Generalul s-a dus direct la Führer cu planul decenal, fara să-mi spună mie nimic şi fara sa trateze chestiunea în prealabil în Consiliul de Miniştri, cum ar fi fost normal.

Când Seful Statului i-a vorbit lui Hitler de planul decenal, n-avea nimic pregătit, nici un studiu din partea unui grup de specialişti, ci l-a scos din tolba nou-nouţ, exclusiv ca să-l impresioneze pe Hitler, arătându-i ca merge în organizarea economiei româneşti pe urmele experientei germane, care a dat rezultate atât de strălucite.

Pentru realizarea acestui plan, Generalul a solicitat sprijinul Germaniei, în forma unor credite de lunga durata. Hitler a aprobat cererea lui Antonescu şi a trecut-o forurilor economice competente pentru a fi examinata şi pusa în aplicare. Ca urmare a acestei înţelegeri, Cancicov, Ministrul Economiei Naţionale, a dus tratative intense cu persoanele acreditate de guvernul german si, ca rezultat al lor, s-a ajuns la încheierea unui nou acord economic româno-german. Protocolul noului acord a fost semnat în 4 Decembrie 1940, din partea României de către Constantin Greceanu, Ministrul nostru la Berlin şi de Dr. Dimitriuc, Subsecretar de Stat pentru Problemele Petrolului, iar din partea Germaniei de către Dr. Clodius. Pentru a cunoaşte esenţa acestui acord şi a-l putea valoriza din punct de vedere al intereselor romaneşti nu avem alta sursa mai buna decât însăşi declaraţiile făcute de Cancicov, Ministrul care a dus tratativele, presei româneşti, după întoarcerea lui de la Berlin, în 13 Decembrie 1940. Reproducem din aceste declaraţii textul acordului, însoţit de explicaţiile şi comentariile ministrului.

„Cred necesar sa se lămurească pe înţelesul tuturor paturilor sociale, atât natura cât şi însemnătatea acestor aranjamente.

Unele din aceste acorduri reprezintă normala şi periodica revizuire şi punere la punct a convenţiei de schimburi şi plati în curs, în lumina experientei anului ce se termina şi a necesitaţilor anului ce începe. În acest scop sunt prevăzute sesiunile anuale ale Comisiilor Guvernamentale, româna şi germana, compuse din cei mai distinşi tehnicieni, care s-au întrunit şi anul acesta şi au reglementat, prin protocoalele respective, într-un spirit de larga înţelegere mutuala, atât traficul de mărfuri şi plati cu Germania şi Protectoratul Boemiei şi Moraviei cât şi cu tarile ocupate de Germania, Olanda, Belgia, Norvegia şi Guvernământul General.

De data aceasta însa, în afara de aceste aranjamente periodice de natura speciala şi de o tehnica necesara în cadrul noului spatiu european, s-a mai semnat un protocol privitor la colaborarea germano-româna pentru realizarea unui vast plan românesc de 10 ani, în vederea reconstrucţiei tarii, prin refacerea şi completarea utilajului national în toate domeniile economiei publice şi private a Regatului Român.

Asupra acestui acord vreau sa insist în mod deosebit pentru a explica împrejurările în care s-a elaborat şi a fixa cadrul sau juridic şi economic, de o valoare epocala şi fara precedent în tara noastră.

După evenimentele zguduitoare pentru conştiinţa naţională, care au început la finele lunii Iunie şi au culminat la începutul lunii Septembrie 1940, s-ar fi putut crede ca adaptarea vieţii noastre sociale şi economice la noua stare de fapt va fi grea şi de lunga durata. Cu granitele sfâşiate, cu echilibrul sufletesc rupt, cu aparatul producţiei, circulaţiei şi repartiţiei bunurilor deranjat, problemele ce se puneau pentru noul regim al revoluţiei legionare erau din cele mai grele ce s-au pus vreodată pentru un Conducător de Stat şi un regim politic.

Si totuşi, pentru a ma limita numai la discuţia laturii economice a problemei, iată, România Noua, desi mutilata şi redusa în posibilităţile sale materiale momentane, încheie, pe plan international, un act juridic de colaborare economica şi financiara, în condiţii pe care niciodată nu le-a obţinut România veche”.

Textul acordului economic „Sa amintim textul acordului, pentru a face comentarii cât mai substanţiale.

Cu scopul ca sa realizeze printr-un plan decenal reconstrucţia economica a României, Guvernul Regal Român a luat contact cu Guvernul Reichului pentru a obţine sprijinul şi colaborarea acestuia la realizarea acestui plan. Guvernul German se declara gata sa acorde sprijinul sau financiar şi tehnic, în toate domeniile economiei pentru reconstrucţia României. Pentru executarea practica a acestui Acord, cele doua guverne au convenit, în primul rând, următoarele:

1. Germania acorda, pe timpul cât va dura planul decenal, credite importante, pe termen lung, în condiţii speciale, necesare pentru realizarea planului.

2. Colaborarea ce exista actualmente în domeniul agricol şi forestier pentru intensificarea şi sporirea producţiei, va fi continuata în acest scop şi în cadrul creditelor acordate. Germania va dispune livrări considerabile de unelte şi maşini pentru dezvoltarea agriculturii romaneşti şi va pune la dispoziţie instalaţiile necesare pentru asanarea mlaştinilor şi irigarea regiunilor agricole.

3. Pentru a promova metodic producţia industriala a României în cadrul noii ordini economice a Europei, Germania, în colaborare cu industria româna şi în conformitate cu planul de 10 ani, va pune la dispoziţie sprijinul ei financiar şi tehnic.

4. În cadrul planului ei decenal, România va dezvolta căile ei de comunicaţie şi anume atât reţeaua de cai ferate şi de şosele cât şi conductele de petrol, potrivit debuşeelor fireşti ale economiei româneşti, în cadrul noii ordini europene. Germania va efectua livrările considerate necesare pentru executarea acestui plan în cadrul creditelor plănuite.

5. Germania se declara gata ca, în afara de creditele pe termene lungi, după o înţelegere prealabila cu Guvernul Român şi în condiţiile stabilite în aceasta înţelegere, privitoare la colaborarea capitalului român cu cel german, sa puna la dispoziţie capitalul şi pentru dezvoltarea industriei romaneşti şi a sistemului ei bancar şi de credit pe baza colaborării în domeniul economiei private.

6. Guvernul German pune la dispoziţie Guvernului Român – la cererea acestuia – specialişti agricoli, industriali şi alţii.

7. Cele doua guverne vor avea grija la stabilirea raporturilor de politica comerciala dintre cele doua tari ca piaţa germana sa rămână asigurata ca debuşeu sigur pentru produsele româneşti, cu preturi potrivite şi independente de crizele economice şi ca importanta pieţei româneşti în schimburile comerciale cu Germania sa continue a fi sporita.

8. Cele doua guverne constata cu satisfacţie ca colaborarea româno-germana a şi început în toate domeniile. Ele sunt hotărâte sa asigure continuitatea rodnica a acestei colaborări, în interesul celor doua popoare.

După ce a făcut textul acordului, Cancicov l-a completat cu o serie de comentarii, destinate sa scoată în evidenta importanta şi avantajele lui pentru România.

1. România îşi întocmeşte singura, aşa cum interesele ei o cer, planul decenal al refacerii economice…

2. Pentru dezvoltarea metodica a industriei româneşti în cadrul planului de 10 ani, Germania va pune la dispoziţie sprijinul ei tehnic şi financiar.

3. Colaborarea capitalului german cu cel român, în cadrul economiei private, în industrie şi în sistemul bancar, se va face în baza şi în cadrul unei înţelegeri de la Stat la Stat.

4. Cele doua guverne se angajează ca, în stabilirea raporturilor de politica comerciala, piaţa germana sa fie un debuşeu sigur pentru produsele româneşti, cu preturi potrivite şi independente de crizele economice.

5. Germania, pentru executarea planului de 10 ani, pune la dispoziţie – pe termen lung şi cu procente mici în condiţii speciale – credite necesare, considerabile, adică atât cât vor fi necesare după amploarea planului romanesc.

După ce subliniază principiile acordului economic, adauga Cancicov şi aceste comentarii, pentru a demonstra atmosfera „de perfecta reciprocitate în încrederea sincerităţii cuvântului dat de Statul Legionar”: a) Nu se înstrăinează nici fondul, nici exploatarea bunurilor tarii, nici veniturile speciale (ca de pilda alta data, chibriturile, telefoanele, C. A. M.).

b) Nu se face control strain (ca de pilda alta data, cu ocazia împrumutului stabilizării).

c) Plafonul creditelor pentru împrumut nu sunt impuse, ci fixate de noi după necesităţile ce le vom stabili prin planul de 10 ani.

d) Regimul colaborării capitalului strain, în domeniul economiei private, va fi stabilit în cadrul legal al unei înţelegeri de la Stat la stat.

În continuare Cancicov arata ca împrumuturile ce le vom primi de la Germania se vor realiza în natura, adică nu vom primi devize, ci obiecte şi diverse materiale pe care le vom achiziţiona în contul sumelor puse la dispoziţie în cadrul acestor împrumuturi. Răspunzând criticilor acelora care ar putea obiecta ca împrumuturile ar putea fi anihilate prin preturi mari necontrolate cu care ar putea fi facturate cumpărările din Germania”, spune ca acest lucru ar fi posibil în principiu „numai în cadrul economiei liberale, a preturilor variabile sub legea cererii şi a ofertei sau a unor factori conjuncturali.

În cazul împrumutului de fata, însa, nu trebuie sa se uite ca realizarea lui se face pe piaţa germana, adică a acelei tari în care a reuşit, spre uimirea întregii lumi, concepţia integrala a economiei dirijate, bazata pe stabilitatea celor trei factori substanţiali: moneda – salarii – preturi. Noţiunea preţ, în economia germana, este concreta şi stabila”.

Partea cea mai delicata a expunerii lui şi unde ministrul nu s-a simţit tocmai în largul tui, a fost justificarea ridicării mărcii de la 50 la 60 lei, caci în timp ce acordul economic legat de planul decenal, reprezenta o promisiune, un proiect legat de viitor, noua reglementare a cursului mărcii constituia o realitate actuala, apăsând greu asupra economiei româneşti, care abia îşi reluase respiraţia. De fapt nu este Cancicov responsabil de noul curs al mărcii, ci Antonescu. Ca sa câştige încrederea cercurilor economice germane, ştiind cât de greu atârna opinia lor în deciziile lui Hitler, a consimţit la ridicarea cursului mărcii, în timpul vizitei lui la Berlin, după ce noua ne dăduse ordin mai înainte sa ne opunem cu toată energia lui Neubacher, când acesta adresase aceasta cerere Ministerului de Finanţe, Cancicov, în declaraţia lui, nu putea decât să-l acopere pe Conducătorul Statului în fata tarii, cu autoritatea lui de specialist. Iată cum a explicat el urcarea cursului mărcii: „În afara de acest acord de importanta epocala, s-a încheiat încă o convenţie speciala pentru reglementarea cursului RMK fata de leu. Ca o consecinţă fireasca a RMK în spaţiul european, atât occidental cât şi sud-estic.

Trăsătura de unire între aceste parti ale continentului pentru înlesnirea schimburilor şi platilor o face, în cadrul unui plan precis şi de o concepţie tehnica superioara, Casa Centrala de Compensaţii (Clearingul Central) de la Berlin.

Ca România sa nu rămână izolata şi să-şi poată fixa poziţia sa în acest vast sistem, s-a convenit o stabilire a cursului RMK cu începere de la 1 Aprilie 1941 de la 50 lei la 60 lei = 1 RMK”.

Pentru a se evita pagubele ce-ar putea rezulta pentru economia româneasca, prin urcarea cursului mărcii, s-au luat o serie de masuri destinate ca noul curs sa nu afecteze transportul de petrol, Banca Naţională şi industria de Stat privata. Ministrul expune în amănunt înţelegerea făcută cu guvernul german ca aceste sectoare ale economiei naţionale sa nu sufere de pe urma schimbării raportului între marca şi leu.

Ministrul încheie importantele lui declaraţii cu convingerea ca România a apucat pe drumul cel bun şi ca va putea duce la bun sfârşit opera de reconstrucţie a tarii, făcând un vibrant apel către români „sa păşim cu voinţă dârza la executarea planului de refacere economica a tarii”. Iată ultimele lui cuvinte: „Se poate pune însa o întrebare: Cum se face ca România Noua, mutilata şi redusa la posibilităţile sale materiale momentane, obţine un tratament şi avantaje pe care nu le-am putut obţine timp de 20 de ani, România Veche, pentru înzestrarea şi dezvoltarea economiei naţionale?

Examinarea obiectiva a împrejurărilor lasa sa se desprindă un singur răspuns.

Viziunea clara a viitorului ca şi experienta trecutului trebuie sa indice conducătorilor de State calea de urmat pentru popoarele a căror îmbinare de interese în politica economica a continentului a avut şi are aspectul unei colaborări organic predestinate.

Domnul General Ion Antonescu, Conducătorul Statului Român, are meritul de a fi exprimat pe linii mari şi clare, atât la Roma cât şi la Berlin, înainte ca şi în timpul vizitelor sale oficiale din cursul lunii Noiembrie, nu numai bazele sistemului conceput de Corneliu Codreanu, pentru a angaja politica externa a României, dar în acelaşi timp a expus cu convingere şi sinceritate punctele cardinale ale vastului sau plan de reconstrucţie a Statului, pe baza colaborării de capital şi tehnica în condiţiile principale enumerate mai sus.

Când Domnul General Antonescu mi-a făcut onoarea să-mi solicite colaborarea la Guvern pentru executarea planului sau economic şi când Domnul Sima mi-a arătat încredere şi m-a asigurat de tot sprijinul sau, nu am avut nici un moment de ezitare pentru a primi aceasta sarcina”.

Ca un fapt de mare importanta din declaraţiile lui Cancicov şi necesar de a fi relevat din punct de vedere al mişcării legionare, caci nu vine de la un prieten al ei, ci de la un fost adversar, este recunoaşterea contribuţiei revoluţiei legionare la procesul de însănătoşire al economiei româneşti într-un timp-record. După ce enumera zguduitoarele evenimente ce-au avut loc din Iunie până în Septembrie 1940, care au redus la limita posibilităţile materiale de existenta a Statului Român, arata ca „problemele ce se puneau pentru noul regim al revoluţiei legionare erau din cele mai grele ce s-au pus vreodată pentru un Conducător de Stat şi un regim politic”. Dar iată ca România Noua biruie aceste greutăţi şi încheie un act de colaborare economica, pe care niciodată România veche nu l-a putut obţine.

Declaraţiile lui Cancicov, optimiste, convingătoare şi pline de încredere pentru viitorul României, nu aprofundează îndeajuns esenţa acestui acord economic, care conţine o serie de lacune şi puncte şubrede. Citind declaraţiile lui Cancicov, mi-am dat seama de atunci de fundamentele greşite ale înţelegerii economice de la Berlin, dar timpul şi gravele preocupări ce-au urmat nu mi-au mai dat răgazul necesar ca sa le semnalez în vreun Consiliu de Miniştri. Îndoielile mele au fost confirmate total de evoluţia economica a relaţiilor româno-germane, după expulzarea noastră de la putere şi în cursul războiului.

1. Nu se fac planuri economice pe termen atât de lung, zece ani, ci pe patru sau cinci ani. Observaţia era cu atât mai justa cu cât ne aflam în timp de război, când nu se ştie ce poate aduce ziua de mâine.

2. Planul decenal nu avea nici o baza concreta. Nu se săvârşise nici un studiu prealabil pentru a dispune de el măcar într-o forma rudimentara. Cu o uşurinţă condamnabila pentru un om de Stat, Antonescu i-a vorbit lui Hitler de un plan economic care nu exista decât în imaginaţia lui. Dar nu posibilitatea realizării acestui plan fantezist îl interesa pe General, ci sa se servească de el ca de o piesa politica pentru a capta bunăvoinţa lui Hitler, supralicitând mişcarea.

3. Generalul Antonescu nu avea de gând sa aplice planul propus de el, caci realizarea lui ar fi însemnat, ceea ce eu propusesem, adoptarea sistemului de economie dirijata. Rămânând în cadrul economiei liberale în tot cursul războiului, implicit cădea şi pretenţia lui de a organiza economia românească pe baza acestui plan.

4. Prin lovitura de Stat din Ianuarie 1941 şi expulzarea noastră de la putere, Generalul nu mai putea aspira la realizarea planului decenal, deoarece execuţia lui presupunea existenta unui puternic cadru politic, capabil să-l puna în aplicare în toate domeniile economiei naţionale.

5. Acordul economic prevedea la punctul 6 trimiterea de tehnicieni şi experţi germani în România, care sa ajute la dezvoltarea agriculturii şi a industriei. Aceasta clauza a fost sistematic sabotata de guvernul român, ceea ce arata cât de putin interesat era Generalul la reuşita planului de 10 ani.

6. Nici guvernul german n-a făcut presiuni asupra guvernului român, pentru a trece la întocmirea planului decenal şi punerea lui în practica. E de presupus ca experţii germani şi-au dat seama din primul moment de aspectul fantezist al planului decenal şi l-au acceptat sa figureze ca un balast, interesându-se mai mult de latura politica a acordului, adică ce beneficii ar putea trage Germania pentru aprovizionarea ei cu materii prime din România.

7. Planul decenal a căzut în desuetudine, as putea zice chiar de a doua zi de când a fost intercalat în acordul germano-roman, rămânând în istoria relaţiilor economice cu Germania ca o curiozitate istorica.

8. Singurul avantaj real al acordului economic ar fi fost daca Germania s-ar fi angajat sa livreze armament modern României. Ori, capitolul înarmării armatei n-a figurat în agenda lui Antonescu. Presupunem ca a ignorat aceasta chestiune, ştiind din discuţiile prealabile cu Fabricius şi Hansen ca Hitler nu este dispus pentru moment sa furnizeze armament de calitate României.

România dispunea în acel moment de argumentele puternice în fata guvernului german, petrolul, grânele şi admirabila ei poziţie strategica, ca sa poată cere în schimbul lor arme. Antonescu a sacrificat problema înarmării pentru a nu-l supăra pe Hitler, fiind preocupat în primul rând să-şi consolideze poziţia lui politica la Berlin în detrimentul mişcării.

9. Ridicarea cursului mărcii de la 50 la 60 de lei nu era justificata. România, la data încheierii acordului, ieşise din faza dezechilibrului economic şi dădea semne vădite de însănătoşire, chiar fara ajutorul Reichului. Explicaţia lui Cancicov ca marca a trebuit sa fie urcata ca o rezultata a încadrării noastre în marele spatiu economic german era forţată şi neconvingătoare. Ridicarea mărcii a fost un act politic al Generalului, o concesiune financiara făcută exclusiv cu scopul de a intra în gratiile lui Hitler.

Cine a plătit urcarea cursului mărcii a fost ţărănimea, ale carei produse s-au devalorizat pe piaţa germana, în timp ce petrolul, băncile şi industria au fost scutite de pagube prin acorduri suplimentare între cele doua guverne.

10. Articolele 3 şi 5 ale acordului erau dăunătoare economiei naţionale. Acestea se refereau la colaborarea capitalului german în domeniul economiei private, pentru dezvoltarea industriei romaneşti şi a sistemului ei bancar. Cu aceste doua articole, germanii îşi asigurau penetraţia în petrol, în metalurgie şi bănci, fara a aduce o contribuţie proprie la progresul economic al tarii. Ei urmăreau doar sa pătrundă în întreprinderile existente, fara sa se angajeze şi creeze ei înşişi noi întreprinderi.

După expulzarea noastră de la putere şi ca o recompensa pentru ajutorul dat de armata germana în evenimentele din Ianuarie, Conducătorul Statului a sacrificat parti importante din patrimoniul industrial şi petrolifer al tarii, oferindu-le consorţiilor germane.