8. O intriga în trei acte.

Regele Carol, după trecerea frontierei în Iugoslavia, s-a refugiat mai întâi în Elveţia unde a rămas putin timp. Nesimţindu-se în siguranţă aici, a plecat mai departe spre Spania şi s-a stabilit undeva prin sudul ei.

Cam pe la sfârşitul lunii Octombrie 1940, aflându-mă într-o zi în cabinetul generalului Antonescu, acesta scoate o hârtie şi mi-o întinde. Ce era? Un report al legaţiei noastre de la Madrid asupra contactelor politice ce le luase regele Carol cu diverse personalităţi ale regimului fascist.

— Domnule Sima, după cum vezi, regele Carol nu se astâmpără. Desfăşoară o activitate dăunătoare relaţiilor noastre cu Spania. În afara de îndrumările ce le va da Ministrul de Externe agenţilor noştri diplomatici de la Madrid, cred ca ar fi bine sa trimiteţi doi legionari în Spania care să-i urmărească pas cu pas mişcările.

După aceasta introducere, pune pe raportul legaţiei de la Madrid următoarea rezoluţie: „Sa se trimită doi legionari în Spania pentru a supraveghea activitatea fostului rege”.

— Bine, domnule general. Voi studia documentul, voi cere informaţii suplimentare şi va voi comunica părerea mea.

Din aceasta convorbire, n-am putut trage alta concluzie ca generalul era sincer îngrijorat de dificultăţile ce ne putea crea fostul rege în relaţiile cu Spania.

La două-trei zile intervine un fapt nou care m-a pus pe gânduri, făcându-mă sa ma îndoiesc de sinceritatea intenţiilor lui Antonescu. Secretariatul Mişcării ma informează ca doi legionari se pregătesc pe ascuns să-şi scoată paşapoartele şi sa plece în Spania! Se aflase şi numele lor: însuşi seful Corpului Muncitorilor Legionari, Dumitru Groza şi un alt legionar, mai putin cunoscut, Constantin Constantinescu, originar din Oltenia, student la Politehnica din Timişoara. Înainte de a fi întreprins ceva, în sensul propunerii generalului, lipsindu-mi pentru asta chiar tipul necesar, se pregăteşte o expediţie în Spania, despre care eu nu ştiam nimic. Era ceva necurat la mijloc. E vreo legătură între discuţia avuta cu Antonescu şi expediţia clandestina organizata de Groza spre Spania? Pentru a preîntâmpina sa nu fim târâţi într-o acţiune dăunătoare mişcării, i-am chemat pe cei doi legionari şi i-am certat aspru pentru ca vroiau sa plece în Spania fara ştirea mea. I-am avertizat ca daca persista în planul lor, voi trece la sancţiuni, ameninţându-i chiar ca voi interveni la legaţia spaniola sa nu le dea vize.

În curând am descoperit tot firul afacerii, care era mult mai complicat. Groza şi Constantinescu n-au luat hotărârea de a pleca în Spania de capul lor, ci în urma instigaţiei unei doamne din înalta societate bucureşteană, prinţesa Caragea. Casa ei era frecventata de Groza şi prieteni de-ai lui. Prinţesa Caragea se arata a fi o apriga legionara, până la exaltare. Se ţineau la ea acasă şedinţe de cuib, în care, într-o atmosfera de mister, se jura pe cruce cu pedepsirea celor vinovaţi de asasinarea Căpitanului şi a elitei legionare. De regele Carol, prinţesa spunea ca marele vinovat nu trebuie sa scape cu viaţa. Groza, impresionat de patosul eu răzbunător, s-a decis sa plece în Spania fara sa mai întrebe conducerea mişcării. Groza l-a recrutat pe Constantinescu şi aşa s-a format echipa celor doi.

De fapt Groza fusese atras într-o cursa. Prinţese Caragea nu era acea ferventa legionara care se manifesta, ci o fiinţă mult mai prozaica, lucrând de multa vreme cu Serviciul Secret al Armatei. După arestarea lui Moruzov, Serviciul Secret al Armatei trecuse sub controlul colonelului Rioseanu, subsecretar de stat la Interne şi om de încredere al generalului.

Abia după ce am aflat toate aceste amănunte, mi-am dat seama ca apostila generalului pe raportul legaţiei de la Madrid nu era străină de intriga lui Rioseanu prin Serviciul Secret. Ma aflam în fata a doua acţiuni paralele cu acelaşi scop: sa determine plecarea unei echipe legionare în Spania, pe urmele lui Carol. Chiar daca nu mi-aş fi dat consimţământul la propunerea generalului, pe linia Serviciului Secret, la instigaţia principesei Caragea, Groza şi Constantinescu ar fi părăsit clandestin tara, ajungând în Spania.

În aceasta ipoteza, Groza şi Constantinescu n-ar fi mers în Spania pentru motivul invocat de Antonescu în convorbirea noastră, adică sa urmărească activitatea politica a fostului suveran – ci pentru a pune în acţiune ceea ce le sugerase prinţesa Caragea. La Timişoara nu reuşise planul lui Antonescu de a-l elimina pe fostul rege. Acum vroia sa repete încercarea în Spania şi tot prin mijlocirea legionarilor. Generalul se temea ca, într-o alta conjunctura politica şi militara în Europa, regele Carol sa nu revină pe tron, caci atunci soarta lui va fi pecetluita. Numai dispariţia fizica a lui Carol i-ar fi asigurat viitorul. Daca regele ar fi murit pe pământul Spaniei, răpus de mâna legionara, generalul ar fi tras singur profitul al acestei acţiuni, fara ca sa cada răspunderea atentatului asupra lui. Evident, pentru noi problema avea un alt aspect. Regele Carol ar fi meritat sa fie sancţionat, dar ne-am fi înstrăinat simpatia regelui Mihai, cu care trebuia sa conducem tara, caci legăturile de sânge sunt mai tari decât orice alte consideraţii.

Si acum actul al treilea al acestei intrigi. Peste câteva zile sunt invitatul generalului la vila de la Predeal. Acolo am întâlnit-o pe nelipsita doamna Goga. La un moment dat, aflându-mă singur cu ea, ma ia de-o parte şi ma întreabă fixându-mă în ochi:

— Ce aveţi de gând cu Carol? Nu este cazul… şi îmi face semn cu mâna ca şi cum ar tine un revolver şi ar trage.

— Nu, doamna, i-am răspuns, nu are nici un sens. Pentru un rege este mai cumplita pedeapsa să-şi piardă tronul şi apoi sa moara în exil decât sa fie convertit în martir. Ar fi un martiraj nemeritat.

Doamna Goga nu mi-a pus aceasta întrebare pentru ca împărtăşea gândul generalului. O, nu. Fiind zi şi noapte în casa lui Antonescu era iniţiată în toate secretele Preşedinţiei. Nimic nu scapa ochiului ei vigilent. Ea aflase de la Antonescu convorbirea avuta cu mine şi ca se plănuia ceva în Spania şi voia sa ştie daca s-a dat curs operaţiei, pentru a putea aviza serviciul secret englez. Englezii, la rândul lor, l-ar fi pus în garda pe regele Carol.