3. Originile politicei legionare.

Multa lume şi-a închipuit, şi chiar unii legionari – după cele scrise în Pe Marginea Prăpastiei – ca politia legionara a fost creata de mine, independent de Conducerea Statului. Nici cel putin nu mi-a trecut prin gând sa fondez o politie paralela cu organele oficiale. Cum era sa provoc tocmai în acele momente, când abia începuse guvernarea legionara, pe Seful Statului, demonstrându-i, prin organizarea unui corp de politie recrutat din sânul mişcării, ca nu aveam o eventuala răfuială? În realitate, Generalul Antonescu este autorul politiei legionare, ca al multor altor acţiuni ce le-a patronat, pe care mai târziu le-a renegat şi le-a transformat în capete de acuzaţie contra noastră.

El însuşi mi-a cerut, îndată după formarea guvernului şi cu mai mare insistenta, sa organizez o politie legionara. Iată convorbirea avuta cu Generalul, care a dat naştere politiei legionare:

— Domnule Sima, în cadrele vechi ale politiei nu putem avea încredere. Trebuie sa dublam politia oficiala cu legionari. Te rog, în cel mai scurt timp sa creezi o politie legionara, care sa constituie un instrument de siguranţă al regimului.

— De acord, Domnule General, dar arme de unde luam?

— Adresează-te Ministerului de Interne şi cere ca să-i înzestreze pe legionari cu revolvere şi cu muniţia respectiva.

Ca sa înţelegem ce l-a determinat pe Generalul Antonescu să-mi facă aceasta propunere, trebuie sa revenim la neliniştea ce-l chinuia, la teama ca ar putea fi răsturnat peste noapte de elemente carliste. Politia legionara ar fi constituit un organ de protecţie al propriei lui persoane. Dar Generalul nu-mi lăsa nici timpul necesar ca sa constitui politia legionara pe îndelete, ci vroia ca sa între în acţiune cât mai repede, peste noapte, daca se poate. I se părea ca terenul pe care calca este nestatornic şi avea nevoie şi de acest punct de sprijin pentru a-şi consolida puterea.

Dat fiind agitaţia Generalului, mai mult am improvizat decât am organizat acest corp de politie. Nu toate elementele chemate sa facă parte din politia legionara erau pricepute, dar când factorul timp decide, când o tara se găseşte într-o faza de tranziţie, accentul cade mai mult pe iuţeala execuţiei unui proiect şi mai putin pe competenta personalului.

Politia legionara s-a constituit mai întâi în Capitala şi apoi în oraşele din tara. Procedura era următoarea: seful de judeţ însărcina pe un legionar cu conducerea politiei legionare locale şi apoi acesta îşi recruta elementele de care avea nevoie din sânul organizaţiei. Eu am transmis numai ordinul şi şefii de judeţ s-au ocupat de înfiinţarea acestor unităţi de politie. Numai în Capitala l-am numit ca sef al politiei legionare pe Victor Apostolescu.

Tot graba de a crea politia legionara m-a împins sa trec peste formele legale pentru a obţine arme de la Ministerul de Interne. Pe o bucăţică de hârtie, rupta de nu stiu unde, i-am scris Generalului Petrovicescu câteva cuvinte, prin care îl rugam sa predea legionarilor revolvere.

Domnule General, Va rog sa predaţi cât mai urgent revolvere băieţilor. Cat de multe.

Horia Sima.

Din stilul şi conţinutul acestei scrisori, rezulta cu claritate ca lucram sub imperiul unei stări febrile, preocupat de a pune cat mai repede pe picioare politia legionara, ordonata de Antonescu.

Aceasta notiţă, găsită la Ministerul de Interne după aşa zisa rebeliune, a fost publicata de Antonescu în Pe Marginea Prăpastiei, cu scopul de a dovedi opiniei publice ca eu as fi dat ordinul de înarmare al legionarilor. În realitate, hârtiuţa datează din primele zile ale guvernării şi nu conţinea altceva decât transmiterea unei dispoziţii verbale a Generalului Antonescu pentru înarmarea membrilor politiei legionare.

O entuziasta sprijinitoare a politiei legionare a fost Doamna Maria Antonescu. În întâlnirile cu mine şi cu alti fruntaşi ai mişcării, mereu vorbea de legionari. „Sa vina legionarii să-l păzească pe Ionica la Preşedinţie şi la noi acasă”. Mai târziu, Doamna Maria Antonescu a intervenit la General ca sa aprobe cumpărarea de revolvere din străinătate pentru nevoile politiei legionare, fapt care s-a dezvăluit şi în cursul proceselor care au avut loc mai târziu.