2. Graba de a ocupa locurile

În primele zile după formarea guvernului, am tratat cu un Antonescu nu numai dispus la o colaborare leala, dar preocupat până la isterie ca tranziţia de la Statul dictaturii carliste la Statul legionar sa se facă cât mai repede. Era obsedat de teama unei contra-lovituri din partea partizanilor Regelui Carol. Om curajos de altfel, avea o frica bolnăvicioasă sa nu fie răsturnat peste noapte. Desi l-am asigurat ca acest lucru nu se poate întâmpla, caci tot poporul e de partea noastră, trăia într-o panica permanenta, care m-a contagiat şi pe mine.

— Domnule Sima, mi-a spus adeseori în aceste zile, eu nu am oameni, eu nu am partid. Dar Statul trebuie ocupat cât mai repede de legionari. Vechile forte nu aşteaptă decât un moment de slăbiciune pentru a ne dobori. Pregăteşte în cea mai mare graba listele de prefecţi legionari şi alti demnitari ai Statului pentru a face numirile.

— Domnule General ma voi strădui sa întocmesc aceste liste cât mai în graba, dar îmi trebuie câteva zile, caci oamenii sunt împrăştiaţi. Unii sunt concentraţi pe zona şi va rog sa daţi ordin ca toţi cei indicaţi de mine sa fie imediat desconcentraţi.

În acest ritm trepidant am lucrat în primele zile. Atât Generalul cat şi eu, nu aveam decât o singura grija: sa înlocuim cât mai repede vechile cadre ale Statului cu elemente legionare. Nu stiu daca toate persoanele alese de mine au corespuns funcţiei ce-o aveau de îndeplinit, dar ceea ce interesa în acel moment era securitatea Statului. E un fenomen natural, specific oricărei evoluţii. Nu totdeauna cei mai pregătiţi ajung în primele locuri. După aceea, daca regimul ieşit din revoluţie durează, se procedează la ajustări, la o mai atenta selecţionare a cadrelor.

Adeseori eram pus de Antonescu în fata unor situaţii ultimative:

— Domnule Sima, trebuie să-l schimbam pe cutare. Să-mi dai un om în câteva ore. Nu putem întârzia.

Când relaţiile dintre noi s-au înrăutăţit, Generalul a început sa ne pârască nemţilor, spunând ca „nu avem oameni, ca cei mai buni au murit”. Este adevărat ca cei mai buni au murit, dar nu era mai putin adevărat ca dispuneam încă o impresionanta masa de rezerva. Numai la Bucureşti, Corpul Răzleţi număra 4.000 de intelectuali, avocaţi, ingineri, medici, profesori, preoţi, înalţi funcţionari, scriitori, ziarişti. etc. Puteam sa procuram oameni nu numai pentru formarea unui singur guvern, ci a trei garnituri guvernamentale, cu tot aparatul lor interior şi exterior. O întreaga generaţie ne stătea la dispoziţie ca sa colaboreze la crearea Statului Naţional-Legionar. Niciodată în România vreun partid, politic nu a avut o pleiada atât de numeroasa de intelectuali şi atât de bine pregătiţi cum a avut mişcarea legionara.

Bineînţeles, ne trebuia timp până ce am fi descoperit talentele existente şi am fi aşezat pe fiecare la locul potrivit. Niciodată, după o revoluţie, nu poate ieşi o ordine perfecta. Nemţii aveau obiceiul sa compare stările de la noi cu situaţia din Statul şi partidul lor. Dar ei, saracii, guvernau de şapte ani şi au trecut şi printr-o baie de sânge. Noua ne trebuia un an ca Statul sa funcţioneze perfect şi fara sa vărsăm o picătură de sânge.