5. Ziua eroilor şi martirilor Legiunii.

Cedarea părţii de nord a Ardealului, cu intrândul din Secuime, a avut ca urmare ca şi fostul lagăr de internare al legionarilor de la Miercurea Ciuc a căzut în lotul maghiar. Dar la câteva sute de metri de lagăr se afla groapa comuna, unde au fost azvârlite trupurile ciuruite de gloanţe ale celor 43 de legionari asasinaţi, din ordinul Palatului, în noaptea de 21-22 Septembrie 1939. Problema era grava; se apropia termenul de evacuare al acestei zone si, în câteva zile, trupele ungureşti ar fi întrat în Miercurea Ciuc, împiedicând deshumarea lor. Alarmat de aceasta situaţie, am organizat o expediţie legionara sub conducerea lui Vasile Iovin, care urma sa plece imediat la Miercurea Ciuc şi sa aducă în România Libera osemintele martirilor noştri. Vasile Iovin fusese el însuşi prizonier al acestui lagăr şi trăise noaptea masacrului.

Ca loc de veşnica odihna pentru cei ucişi în lagăre, am ales Predealul. Era locul de recreaţie preferat al Căpitanului în ultimul timp, atât pentru măreţia peisajului şi puritatea aerului, cât şi pentru privilegiul ca de pe acele vârfuri putea îmbrăţişa într-o singura privire ambele versante ale Carpaţilor, acela care cobora spre vechea tara, pe Valea Prahovei, şi celalalt care se pierdea pe Valea Timisului, până la Braşov. Fosta granita devenise un simbol al unităţii pe vecie între Ardeal şi Patria-Mamă.

Legionarii de sub comanda lui Vasile Iovin au lucrat zi şi noapte. Ajutaţi de familiile celor căzuţi, au identificat trupurile celor dezgropaţi, le-au aşezat în sicrie şi le-au transportat la Predeal. În ziua de 11 Septembrie, s-a săvârşit reînhumarea martirilor de la Ciuc în cimitirul de la Predeal, în cadrul unei mari solemnităţi.

În 19 Septembrie am proclamat ziua de 22 Septembrie, Ziua Eroilor şi Martirilor Legiunii, cu indicaţia sa se comemoreze în fiecare an.

Ziua de 22 Septembrie decretata ziua eroilor şi martirilor legionari „În ziua de 22 Septembrie 1940, ziua eroilor şi martirilor legionari, se vor face rugăciuni la toate bisericile din tara. La ora 10 dimineaţa, în Capitala, la Biserica Sf. Ilie Gorgani, la Râmnicu-Sarat, la Vaslui, la Predeal şi pe întreg cuprinsul tarii unde au căzut martirii noştri, vor lua parte legionari din aceste localităţi.

Cu conducerea şi organizarea pelerinajelor, sunt încredinţaţi Profesorul Tase la Bucureşti, Bartolomeu Livezeanu la Râmnicu-Sarat, Toma Simion pentru Vaslui şi Vasile, Iovin pentru Predeal.

Cu acest prilej voi fixa câteva norme de viaţă legionara, cerute de jertfa lor şi legate de asprimea vremurilor pe care le trăim”.

Horia Sima.

Bucureşti, 19 Septembrie 1940.

L-am însărcinat pe Vasile Iasinschi sa organizeze ceremonia religioasa de la Predeal, în timp ce eu am rămas în Capitala, pentru a ma închina la locul unde au fost expuse publicului trupurile torturate ale legionarilor din echipa lui Miţi Dumitrescu, pentru a servi de exemplu „cum vor fi pedepsiţi asasinii trădători de tara”. La slujba de pomenire a legionarilor îngropaţi la Predeal, au participat Conducătorul Statului, Generalul Antonescu, Fabricius, Ministrul Germaniei, şi Ghigi, Ministrul Italiei. În aceeaşi zi au avut loc pelerinaje la toate locurile de martiraj legionar: Râmnicu-Sarat, Vaslui, Braşov, Râşnov, şi în toate oraşele din tara unde au fost executaţi legionari.

În dimineaţa de 22 Septembrie, am pornit de la sediul din Strada Gutenberg în fruntea unei puternice coloane legionare spre Podul Sf. Elefterie, la intersecţia dintre Strada Carol Davila cu Splaiul Independentei, unde cu un an înainte zăceau în pulbere, expuşi oprobiul public, trupurile fara viaţă ale scumpilor noştri camarazi. În rând cu mine păşea Profesorul Mihail Tase, seful judeţului Prahova. O mare mulţime de oameni, pe trotuare, ne saluta cu braţul în sus, într-o tăcere respectuoasa.

La locul jertfei, se formase un careu, împrejmuit cu flori. În centru ardeau noua lumânări pentru pomenirea sufletelor celor noua legionari care şi-au dat viaţa pentru Capitan şi Legiune. S-a făcut o scurta rugăciune şi apoi s-a cântat „Imnul Legionarilor Căzuţi”.

După încheierea ceremoniei, m-am îndreptat spre mamele şi surorile celor căzuţi, cu strângere de inima. Dar n-am întâmpinat nici lacrimi nici trupuri încovoiate de dureri. O lumina duioasa ma învăluia, cu mulţumirea ca jertfa fiilor lor nu a fost zadarnica. Când am ajuns în fata celei mai încercate mame, a celor doi fraţi eroi, Cezar şi Traian Popescu, m-a privit în ochi cu hotărâre şi mi-a spus cu o mândrie de senator roman:

— Mai am un băiat şi daca este nevoie, îl sacrific şi pe el pentru Neam şi Legiune!

M-am cutremurat. Ferice de poporul care are astfel de mame! În veci nu va pieri! O, Prahova, ţinut binecuvântat! O, leagăn de eroi! Legionarii din echipa lui Miţi Dumitrescu au fost vrednicii copii ai soldaţilor din Regimentul 32 Mircea, care, surprinşi de inamic la Mărăşeşti, nemaiavând timp sa se îmbrace, au alergat în cămăşi, cu armele in. mâna, ca să-l întâmpine.