MORMÂNTUL DE LA JILAVA.

Căpitanul, Nicadorii şi Decemvirii, după ce au fost strangulaţi în noaptea de 29-30 Noiembrie 1938 în pădurea Tâncabesti, de către jandarmii aşezaţi în spatele lor cu frânghiile în mâna, au fost aduşi la Jilava în aceleaşi brekuri în care s-a săvârşit crima, şi trupurile lor fara viaţă au fost azvârlite într-o groapa dinainte pregătită.

După cum anunţa comunicatul oficial al guvernului, Corneliu Codreanu şi ceilalţi legionari ar fi încercat „sa fuga de sub escorta” si, după somaţiile de rigoare, jandarmii ar fi tras în ei, omorându-i până la unul. Pentru a fi în concordanta cu comunicatul, simulând încercarea lor de fuga, înainte de a-i arunca în groapa, jandarmii au tras salve de gloanţe în trupurile lor încă neracite. Dar în graba cu care au lucrat, ca sa nu-i prindă zorile cu morţii lângă ei, au uitat corpul delict, ştreangurile de la gâturile celor sugrumaţi.

Groapa a fost săpată într-o vâlcea acoperita cu o pădurice de salcâmi, în partea de sud-vest a Fortului, la o distanta de cca. 200 de metri de statia de cale ferata Jilava.

Dar la câteva zile după săvârşirea crimei, echipa de asasini revine la Jilava cu noi ordine. Au desfăcut groapa şi au turnat peste trupurile aflate în fundul ei o mare cantitate de acid sulfuric, adus în bidoane. care a fost motivul acestei macabre operaţii, realizata tot noaptea, la lumina felinarelor? Fara îndoiala ca Armand Călinescu se gândea la reclamaţiile ulterioare ale familiilor care ar fi putut cere sa li se predea trupurile celor „ fugiţi de sub escorta”, pentru a fi înmormântaţi creştineşte. Pentru aceasta eventualitate îndepărtată, dar totuşi chinuitoare, trebuia sa dispară orice urma a crimei, nemairamânând din trupurile martirilor decât resturi de oase calcinate, amestecate cu ţărâna. Vitriolul turnat în cantităţi considerabile peste ei trebuia sa grăbească dispariţia lor fizica, pentru a nu se afla cum au fost executaţi(cu ştreangul de gât), dar sa nu fie nici cel putin posibila deshumarea şi identificare lor, nemaiexistând în fundul gropii nimic, nici din falnicul trup al Căpitanului şi nici al camarazilor lui.

Cu aceasta măsură, neliniştea lor nu s-a terminat. Dar daca într-o noapte, un grup de legionari ar pătrunde în incinta Fortului şi ar ridica trupurile, ascunzându-le în alta parte şi provocând o grava tulburare în tara? Caci Căpitanul chiar mort, în posesia legionarilor, ar deveni un mit exploziv, capabil sa provoace răsturnare regimului. Mormântul trebuia fortificat, pentru ca nimeni sa nu poată pătrunde la locul unde zac osemintele lor. Au adus zidari, au turnat la nivelul suprafeţei o placa de beton ce cântarea 30.000 de kg şi era groasa de 30-35 cm. Cele trei vagoane de ciment vărsate deasupra garantau inviolabilitatea mormântului.

Mormântul avea o lungime de 13 metri şi 3 metri lăţime. Deasupra lui era o movila de pământ destul de mare, în forma de trapez, înalta de aproape 1,50 metri. În vârful movilei era înfipta crucea cu numele martirilor. Sub movila, invizibila dinafara, se afla uriaşa lespede de beton. Sub lespede se mai găsea un strat de cărămidă şi apoi începea groapa propriu-zisă, care acea o adâncime de 1,50 metri. În fundul ei zăceau martirii neamului.

Singura concesie ce au făcut-o călaii sentimentului public, îngrozit de atâta cruzime, a fost ca au lăsat sa se puna o cruce la mormânt cu numele celor ucişi.