10. O CONFRUNTARE DRAMATICA.

În dimineaţa de 7 Ianuarie, ziua Sf. Ioan, Forul Legiunii s-a prezentat Generalului Antonescu pentru a-l felicita de ziua numelui sau şi a-i reînnoi omagiul de credinţa şi loialitate al Legiunii.

Am asistat la ceremonie, care s-a desfăşurat într-o sala a Preşedinţiei. Luând cuvântul Vasile Iasinschi, i-a făcut urarile cuvenite şi la urma i-a oferit din partea Forului un splendid costum national din Bucovina, asemănător acelora ce le purta şi Căpitanul.

Generalul a primit cu aparenta emoţie darul făcut, a mulţumit şi a adăugat la urma ca „niciodată Generalul Antonescu nu va ridica mâna contra Mişcării Legionare”.

Am fost cu toţii bucuroşi de aceasta declaraţie, cu atât mai mult cu cât în ultimele săptămâni se multiplicaseră exploziile de nemulţumire ale Generalului.

Ce-am observat în atitudinea Generalului şi m-a neliniştit, era ca în timp ce ne vorbea, dându-ne asigurări de loialitatea lui, nu ne privea în ochi, ci îşi plimba privirile undeva pe pereţi. Avea ceva pe conştiinţă, îmi ziceam.

În aceeaşi zi, cam pe la orele 8 seara, profitând de buna dispoziţie a Generalului, m-am gândit ca ar fi momentul sa am cu el o explicaţie decisiva asupra colaborării noastre. Vroiam să-l rog să-şi clarifice poziţia fata de Mişcare. Încă nu realizase cele doua promisiuni ce mi le făcuse: amnistia generala şi numirea lui Greceanu la Ministerul de Externe. Vroiam sa aflu ce vrea cu Mişcarea, care-i sunt telurile imediate şi de ce suntem acoperiţi cu toate invectivele şi acuzaţiile, pentru cel mai banal incident ce se întâmpla în tara. Exista o campanie de denigrare a Mişcării, nejustificata în raport cu faptele săvârşite, care crează o stare de continua tensiune.

În întrevederea noastră nu l-am cruţat deloc. I-am spus pe şleau toate nemulţumirile noastre, pe un ton cuviincios, dar fara ocolişuri. N-am şezut pe scaun, ci am stat în picioare în fata biroului sau, mai plimbându-mă din când în când sau făcând gesturi la nevoie.

Am început cu un istoric al relaţiilor noastre, pentru a-i aminti ca a avut şi el nevoie de Mişcare în ceasuri grele. I-am vorbit de începuturile colaborării noastre, de întâlnirea ce-am avut-o în casa lui Alexandru Popovici, în Iunie 1940, când ne-am făcut un fel de plan comun de bătălie. Am continuat cu intervenţiile mele la Palat, după arestarea şi internarea lui la Mănăstirea Bistriţă, ca sa fie pus în libertate. Apoi am trecut în revista evenimentele de la 6 Septembrie 1940, care au fost un model de colaborare loiala şi eficace, cu rezultate rodnice atât pentru noi cât şi pentru tara. Fara sângele vărsat de legionari la 3 Septembrie, Generalul nu ar fi ajuns niciodată la putere şi nu ar fi unde se găseşte astăzi.

Rezultatele guvernării noastre comune nu pot fi tăgăduite de nimeni, tara e în picioare, după prăbuşirile suferite în vara anului 1940. Avem trupe germane în România, care ne garantează independenta. Am intrat în Pactul Tripartit şi suntem la adăpost de orice surpriza din partea Sovietelor. Apropierea de Puterile Axei, formula preconizata de Capitan, s-a adeverit justa. Fara integrarea în Axa, România ar fi dispărut de pe harta Europei.

În domeniul economic, cu toate pierderile teritoriale suferite, în trei luni am avut un excedent bugetar de cinci miliarde cinci sute de milioane lei, fapt recunoscut chiar de General într-un comunicat oficial. Putem privi cu încredere viitorul. Noi nu tăgăduim meritele Generalului în aceasta opera de redresare naţională, dar nu e mai putin adevărat ca fara colaborarea Mişcării nu s-ar fi ajuns la aceste rezultate spectaculare.

Execuţiile de la Jilava au tulburat relaţiile dintre noi, desi nu le-am ordonat nici eu şi nici un alt membru al conducerii legionare. Dar nu e mai putin adevărat ca pedepsirea asasinilor erei carliste era un imperativ national. Fara acest act de ispăşire a unor crime abominabile, colaborarea noastră nu ar fi putut merge înainte. Acest moment critic a fost depăşit prin soluţia propusa de mine şi acceptata de General, a unei amnistii generale, care sa îmbrăţişeze toate categoriile de vinovaţi. Se elimina, credeam noi, ultima divergenta, ultimul obstacol, în calea unei colaborări rodnice şi de lunga durata.

De aici înainte reproduc cât mai fidel ce i-am spus atunci, pentru ca îi făcusem un adevărat rechizitoriu al politicii Generalului fata de Mişcare: „Dar iată ca din a doua jumătate a lunii Decembrie, în special, relaţiile dintre noi s-au întunecat iarăşi. Orice calcare a legii de un legionar este speculata şi exploatata la maximum. Eu nu tăgăduiesc ca s-au produs anumite nereguli în administraţia noastră şi se vor mai produce, dar ele trebuie reduse la proporţiile cuvenite, fara a provoca din fiecare caz o criza de guvern. V-am comunicat ca sunt gata sa ma ocup direct de toate cazurile de ilegalitate, pentru a da de urmele făptuitorilor şi a elimina elementele turbulente, dar cu condiţia expresa sa fiu sprijinit de D-voastra.

Ritmul actual al guvernării noastre este sacadat, zguduit aproape zilnic de denunţurile ce vin pe filiera serviciilor D-voastra de informaţii. Ne aflam în fata unui crescendo de intrigi, de acuzaţii contra Mişcării, care îşi găsesc ecou în cabinetul D-voastra. Mereu îmi imputaţi fapte, petrecute în cine ştie ce colt de tara, ca şi cum eu le-aş fi patronat.

Dar exista şi un revers, care va priveşte pe Dvoastra. De la legionarii din provincie îmi vin ştiri alarmante, care reclama o explicaţie. Din diverse sfere militare din provincie a transpirat ca s-ar pregăti ceva împotriva noastră, ca Generalul Antonescu va termina în curând cu „anarhia” legionara. Regimul actual va fi îndepărtat şi substituit cu o dictatura militara, ca pe timpul lui Carol. Aceste intenţii şi planuri vi se atribuie D-voastra direct. Mai mult decât atât: s-ar fi transmis deja ordine secrete garnizoanelor militare, pentru a se pregăti pentru momentul H. Eu nu cred lucrul acesta, dar sunt silit sa vi le aduc la cunoştinţă, pentru a clarifica relaţiile dintre noi. Noi nu ne vom ridica niciodată contra Generalului Antonescu, dar aşteptam din partea D-voastra sa nu dezamăgiţi încă odată tineretul tarii.

Mi-am încheiat pledoaria cu un avertisment:

— Domnule General, mi-aţi spus pe vremuri ca atunci când Regele Carol v-a numit Ministrul Armatei în Guvernul Goga şi apoi în primul guvern al dictaturii regale, „Regele Carol v-a înşelat”.

Va rog sa fiţi atenţi la anumite cercuri din jurul D-voastra, de aceeaşi origine dubioasa, ca sa nu va însele din nou, împingându-vă la acte ireparabile fata de Mişcare”.

Până în acest moment, Generalul n-a scos o vorba. M-a ascultat cu capul plecat pe masa lui de lucru, fara să-mi răspundă ceva. Dar când am atins acest punct delicat, descoperindu-i probabil intenţiile, atunci a reacţionat. Dar într-un mod cu totul neaşteptat. Nu-i convenea sa se apere, să-mi declare ca nu-i adevărat, ca cele aflate de mine sunt o scornitura a duşmanilor noştri. Explicaţia ar fi fost penibila şi dăunătoare prestigiului sau, caci aveam şi eu informaţii precise tocmai din cercuri militare, pe care i le puteam servi oricând. şi atunci a ales o cale mai comoda: a întrerupt brusc discuţia, concediindu-mă:

— Domnule Sima, sunt om bătrân, ceasul este înaintat (era aproape zece) şi trebuie sa ma duc sa ma culc.

Am înţeles. I-am zis „noapte buna” şi m-am îndreptat spre biroul meu.

Mai târziu s-a scornit versiunea ca as fi fost dat afara din cabinetul Generalului. În afara de cuvintele de mâi sus, nu mi-a rostit nici un cuvânt greu. Cum îi cunoşteam manierele, nu m-am simţit jignit personal. Ştiam ca şi cu Regele se poarta ca un plutonier major. Ceea ce ma neliniştea mai mult, era o confirmare a presupunerilor mele. Antonescu se pregătea sa ne elimine de la putere, probabil după modelul Regelui Carol. L-am atacat în punctul vulnerabil şi aceasta n-a mai putut-o suporta. Tactic era mult mai avantajos sa se considere ofensat şi sa curme brusc discuţia.

La câteva minute, intra în biroul, meu Ica Antonescu şi ma întreabă speriat ce s-a întâmplat între mine şi General. El, de fapt, fusese informat de General şi venise sa dreagă lucrurile. Ica Antonescu şi-a dat seama ca Generalul, cu atitudinea lui de bruscare, făcuse o gafa. Le era teama sa nu întreprind eu ceva, înainte ca planul lor de răsturnare a Mişcării sa nu fie pus la punct. Încă nu obţinuseră aprobarea Berlinului pentru îndepărtarea noastră din Stat. I-am spus vag, în câteva cuvinte, ce s-a întâmplat între noi. Ica m-a rugat sa nu iau în considerare vorbele Generalului. E într-adevăr om bătrân şi câteodată îşi pierde răbdarea. L-am asigurat pe Mihai Antonescu ca nu ma simt ofensat. Îi cunosc caracterul dificil al Generalului. Regret însa ca n-am putut avea cu el nici măcar o explicaţie sincera şi exhaustiva asupra problemelor guvernării noastre.