9. ANTONESCU STRÂNGE DOCUMENTE.

Era pe la începutul lui Ianuarie, nu stiu în care zi, când sunt chemat de General pentru a trata din nou chestiunea ordinii interne. Lăsând la o parte întâmplările de la Jilava, când au fost pedepsiţi asasinii Căpitanului, şezând amândoi pe o canapea în cabinetul sau, a redeschis pe un ton mânios discuţia asupra dezordinilor provocate de legionari.

— Ce facem, ca daca mergem tot aşa şi nu ne opunem fărădelegilor, statul sare în aer. Vom fi înghiţiţi noi înşine de valul anarhiei şi România va sfârşi împărţită între vecinii ei.

— Domnule General, i-am răspuns, situaţia nu e atât de dramatica cum o înfăţişaţi. Sunt multe informaţii exagerate sau chiar false, venite de la răuvoitori, care nu vor altceva decât o ruptura între noi. Am şi eu informaţiile mele şi pot sa va asigur ca tara este calma şi lumea îşi vede de treaba, muncind de zor pentru biruinţa zilei de mâine.

Pe ici, pe colea, se mai întâmpla incidente şi nereguli, dar nu trebuia sa le exageram, dându-le proporţii. Ele sunt inerente, chiar sub cel mai bun guvern din lume, dar la noi unde o revoluţie a ajuns la putere?

Va rog sa aveţi răbdare, caci apele se vor linişti. Până la primăvară vom avea o mişcare perfect disciplinata, care va va secunda în greaua D-voastra misiune, cu loialitate şi corectitudine.

Daca pentru fiecare incident, ne punem mâinile în cap, strigând ca e anarhie, atunci se crează o stare de isterie politica, dăunătoare colaborării noastre. Va aduceţi aminte ce s-a întâmplat de Anul Nou, cu ordinul dat de Rioseanu. Nici un om politic n-a fost deranjat de legionari. Era o falsa alarma. Toţi legionarii au înţeles ca a trecut faza Jilavei şi acum intram în faza muncii constructive.”

Ceea ce îi declaram eu, era o pledoarie logica, întemeiata pe o înlănţuire de fapte. O revoluţie nu poate fi comprimata brusc, printr-un ordin. Trebuie lăsată un timp de, până îşi găseşte albia ei.

În loc de a raspunde explicaţiilor mele, bazate pe o considerare de ansamblu a întâmplărilor din ultimele luni, Generalul îmi raspunde furios:

— Domnule Sima, afirmi ca acuma este linişte în tara. Îţi voi dovedi contrariul.

Se scoală, se duce la usa şi îl cheama pe Ovidiu Vlădescu, secretarul sau pentru afacerile civile. Îi spune ceva şi Vlădescu se întoarce cu un dosar voluminos, organizat şi catalogat. Dosarul cuprindea seria de ilegalităţi şi abuzuri săvârşite de legionari, încă de la începutul guvernării noastre, din care nu lipseau nici ultimele întâmplări de acest gen. Era, cum s-ar spune, dosarul pus la zi. şi începe Generalul sa citească ultimele cazuri de dezordine, săvârşite de legionari, în oraşul cutare, în judeţul cutare, etc. Trebuie sa adaug ca piesele din acest dosar le-am regăsit apoi în lucrarea editata de Preşedinţie, sub numele Pe Marginea Prăpastiei, al carei autor a fost acelaşi, Ovidiu Vlădescu, om de casa al lui Ica Antonescu.

Când a terminat cu lectura, Generalul îmi spune pe un ton răstit:

— Ce facem, Domnule Sima? Asta e tara? Eu nu pot suporta la infinit aceste dezordini.

— Domnule General, i-am răspuns, examinând cazurile citite de D-voastra, nu vad nici o ilegalitate care ar ameninţa ordinea interna sau Siguranţa Statului. Sunt abuzuri, le recunosc, dar de când exista România s-au săvârşit abuzuri. Noi n-am excelat printr-o administraţie corecta. Fiecare deţinător al puterii îşi exercita funcţia ca o satrapie. Pe timpul lui Carol, s-au petrecut monstruozităţi. Atâţia legionari ucişi, atâtea case devastate. Dar niciodată guvernul de atunci nu le-a dat publicităţii, autoacuzându-se, ci le-a tăinuit, pentru a-şi ascunde crimele.

Acum, eu nu va cer acest lucru, nu vreau sa acopăr pe nimeni, ci doar putina îngăduinţa pentru a ma putea ocupa intensiv de mişcare, a o reorganiza şi a elimina elementele turbulente.

N-am văzut nici o revoluţie din lume care sa nu debuteze prin acte în marginea legii. Avem atâtea exemple elocvente. Daca ma bucur de înţelegerea D-voastra şi de sprijinul D-voastra ferm, va asigur ca până la primăvară, veţi avea o mişcare care nu va va crea nici cea mai mica supărare.”

Generalul n-a fost mulţumit cu explicaţiile mele. El urmarea un alt scop. Orice abuz săvârşit de legionari lui îi cădea bine, îl saluta cu bucurie, caci servea de minune planurilor lui de a ne expulza din Stat. Eu cerusem înţelegere şi răgaz. El era avid după ştiri defavorabile mişcării, pentru a le specula apoi contra noastră, transmiţându-le, prin intermediul lui Fabricius, la Berlin.

Chestiunea cu dosarul întocmit de Vlădescu, m-a pus pe gânduri. Generalul strângea documente pentru a le folosi contra noastră.