3. DEBARCAREA MINISTRULUI DE EXTERNE.

Hotărându-se sa se rupă de Mişcare, Generalul Antonescu, ca bun strateg, s-a gândit sa procedeze pe etape si, în primul rând, sa smulgă Ministerul de Externe din mâna legionarilor. Socotea el, şi pe buna dreptate, ca pe aceasta filiera se putea influenta politica Berlinului în sensul vederilor noastre, slăbind efectul intervenţiilor lui antilegionare.

Generalul plănuia de mai multa vreme sa se „lipsească de serviciile lui Sturdza”, dar, după înlocuirea lui Fabricius, pe care o atribuia intrigilor Ministrului de Externe la Berlin, s-a hotărât sa precipite debarcarea acestuia. Cum nu-l putea destitui pe Sturdza îndată după rechemarea lui Fabricius, caci s-ar fi făcut legătura între cele doua acte, a mai amânat răfuială câteva zile. Dar a folosit acest scurt interval, 14-19 Decembrie, pentru a-l hartui pe Ministrul de Externe cu tot felul de învinuiri nedrepte, privind activitatea lui în fruntea acestui minister, pentru a-i face viaţa imposibila. Era pregătirea psihologica a terenului şi în acelaşi timp justificarea deciziei lui de a-l concedia. Într-adevăr şi-a atins telul. Sturdza, exasperat de reaua credinţă a Generalului şi de mojicia cu care îl trata, pe el, vechi diplomat şi coborâtor dintr-o familie princiara a tarii, i-a scris Generalului sa aleagă între demisia lui sau promisiunea ca va fi lăsat sa lucreze în pace la ministerul sau.

Generalul a fost extrem de bucuros de acest deznodământ. În 19 Decembrie apare în Monitorul Oficial decretul prin care se anunţa încetarea lui Mihail Sturdza din postul de Ministru de externe. Îi primise demisia.

Pentru mine lovitura era grava din doua motive:

— părăsea Afacerile Străine un profund cunoscător al diplomaţiei europene şi un colaborator loial, care putea aduce mari servicii tarii. Îndepărtarea lui Sturdza se făcuse de Conducătorul Statului într-o forma care contrazicea convenţia de baza încheiata cu Generalul Antonescu la constituirea guvernului. Conform acestei convenţii, Ministerul de Externe cădea în lotul Mişcării şi atunci nici o schimbare la acest minister nu se putea face fara a fi şi eu consultat.

Prin modul cum a rezolvat cererea lui Sturdza, Antonescu brusca relaţiile cu mişcarea, provocând o noua criza în guvern.

Cum am scris în volumul precedent, îndată ce-am aflat de demisia lui Sturdza, m-am prezentat Generalului cerându-i explicaţii asupra neaşteptatei lui decizii. I-am reamintit Generalului ca trebuia sa ma consulte şi pe mine, conform convenţiei noastre iniţiale de guvernare. Am avut un schimb de cuvinte destul de aspre cu Generalul, cu atât mai mult cu cât nu-mi dădea nici o explicaţie valabila asupra îndepărtării lui Sturdza, mulţumindu-se să-mi repete „ca nu se putea înţelege cu el”.

— Bine; i-am răspuns, daca nu va puteţi înţelege cu Sturdza, va rog sa numiţi în locul lui pe un alt legionar, pentru a respecta convenţia noastră de baza.

La propunerea mea, după câteva ezitări, l-a acceptat pe Ministrul nostru de la Berlin, Constantin Greceanu, ca sa ia locul lui Sturdza. M-a autorizat chiar sa difuzez ştirea prin presa şi radio. Va face numirea lui Greceanu de îndată ce acesta se va înapoia la Bucureşti.

Greceanu a mai întârziat câteva zile până ce-a ajuns în capitala. Desi i-am telefonat să-şi facă bagajele şi cu cea mai mare urgenta sa se întoarcă, n-a apărut la Bucureşti decât între Crăciun şi Anul Nou. Până atunci Ministerul de Externe a fost girat direct de General.

Sosit în capitala, Greceanu a cerut audienta Conducătorului Statului. În convorbirea avuta, au vorbit de toate, în afara de esenţial: numirea lui în postul de Ministru de Externe. Generalul n-a suflat nici o vorba, iar Greceanu n-a căutat sa schimbe discuţia, crezând ca s-a produs vreo schimbare din partea noastră. Îndată după aceea, în convorbirile mele cu Generalul, de mai multe ori ridicând chestiunea numirii lui Greceanu, nu mi-a răspuns niciodată ca un „non possumus”, ci întotdeauna ca „sa mai aşteptăm putin şi va face numirea”.

După Boboteaza mi-am dat seama ca Generalul nu avea de gând să-l numească pe Greceanu. A acceptat propunerea mea doar ca sa câştige timp, ca o chestiune tactica. Ministerul de Externe era o poziţie câştigată şi vroia să-l păstreze pentru sine sau pentru cineva din apropierea lui (MihaiAntonescu). Generalul îşi urma planul sau de a se desprinde total de mişcare. Era în aşteptare. Un nou semn de la Berlin, pentru a proceda la alte înlocuiri din guvern. Până atunci tergiversa numirea lui Greceanu, pentru a nu trezi bănuieli premature în rândurile noastre.