18. MASACRU PE STRĂZILE CAPITALEI.

După semnarea ordinului de încetare a rezistentei, în 24 Ianuarie, Joi, la orele 5 dimineaţa, am rămas mai departe la sediul SD, împreuna cu ceilalţi camarazi, miniştri şi căpetenii legionare, care îşi găsiseră refugiul aici.

Eram cu toţii în aşteptarea evenimentelor. Presupuneam, după cum era logic, ca după ce Conducătorul Statului luase cunoştinţă de retragerea noastră din instituţiile publice, va recurge la o măsură paralela, trimiţând armata staţionată pe străzi în cazărmi. În câteva ore, centrele noastre de rezistenta din capitala vor fi evacuate, iar, până la sfârşitul zilei, conform convenţiei, vor fi părăsite şi clădirile administrative din oraşele de provincie. În consecinţă, nimic nu părea sa stea în calea unei normalizări a situaţiei şi reluării contactului cu Antonescu.

Dar ce surpriza dureroasa! Abia se crăpase de ziua şi auzim răpăit de mitraliere. Nu salve întrerupte, ci un foc continuu şi susţinut. Ce sa fie? În primul moment ne-am gândit ca unii legionari n-au executat ordinul meu şi continua sa reziste în anumite puncte. Armata trage pentru a-i scoate din locurile unde s-au baricadat. Dar în aceasta ipoteza trebuia sa se traga ocazional şi într-un anumit punct, până ce legionarii asediaţi se predau sau fugeau, şi apoi sa se facă tăcere. Dar nu era asa. Focul nu înceta o clipa, convergea din mai multe parti şi se desfăşura cu o intensitate crescânda. În zilele precedente s-au auzit focuri răzleţe, dar nu mi-a fost dat sa aud aceasta hora lugubra, prevestitoare de sânge şi moarte. Erau bubuituri continue. Fierbea capitala de gloanţe. Mai târziu ne-am dat seama de dispozitivul armatei: posturi de mitraliera maturau cruciş şi curmeziş străzile principale ale Capitalei. Oricine s-ar fi aventurat pe străzi era ciuruit de gloanţe.

Spre seara focul a încetat şi atunci am aflat îngroziţi de masacrul de pe străzile Capitalei. Mormane de cadavre zăceau în Piaţa Teatrului National, la Telefoane, pe Calea Victoriei, la încrucişarea cu Bulevardul Elisabeta, la Palatul Postelor. 800 de vieţi omeneşti au fost secerate de mitraliere.

În dimineaţa de 24 Ianuarie, Antonescu nu avea nici un motiv să-şi arate străşnicia, dând ordin sa se traga în mulţime. La miezul nopţii, de 23/24, venise ultimatumul lui Hitler, si, ca urmare a acestui ultimatum, am dat ordinul de încetare al rezistentei, la orele 5 dimineaţa. Imediat o delegaţie compusa din Neubacher, însărcinatul guvernului german, şi Iasinschi, reprezentantul Mişcării, au plecat la Preşedinţie şi i-au predat lui Antonescu ordinul meu. S-a convenit şi timpul necesar pentru evacuarea clădirilor. Operaţia era în curs. Atunci de ce aceasta furie sangvinara? De ce a dat ordin armatei sa traga în lumea de pe strada, când nu mai era nevoie de nici un foc de arma?

Crima lui Antonescu este cu atât mai grava cu cât cele 800 de victime nu erau nici măcar legionari. Nu participaseră la aşa zisa „rebeliune”. Erau oameni nevinovaţi. O mulţime curioasa sa vadă ce se mai întâmpla între legionari şi armata. Nu purtau nici arme şi nici nu s-au împotrivit armatei. Printre cei morţi nu au fost mai mult de 20 de legionari. Armata trăgea fara somaţie, oriunde observa pe strada un grup civil. Până la urma erau vânaţi şi indivizi singuratici, care încercau sa treacă o strada sau sa se ascundă. Marea majoritate a celor ucişi au fost oameni simpli, între care femei şi copii.

N-a fost respectat nici termenul pentru evacuarea centrelor noastre de rezistenta din capitala. Când legionarii concentraţi la Prefectura de Politie au început sa iasă pâlcuri-pâlcuri, au fost primiti cu focuri de arma. Unii au căzut, iar ceilalţi s-au înapoiat grabnic, căutându-şi alte locuri pe unde sa se retragă.

O alta încălcare a cuvântului dat de Antonescu a fost ca a atacat şi sediile noastre. Ori sediile nu erau instituţii publice. Armata apare la sediul din Strada Gutenberg, îl ocupa şi îi arestează pe legionarii de serviciu care se aflau acolo. O alta trupa începe sa traga asupra complexului din Strada Romei, unde erau adăpostite o mulţime de servicii ale Mişcării. Personalul de aici nu s-a retras, crezând ca sediile vor fi respectate. Armata trage fara preaviz. Cu mare greutate camarazii noştri se strecoară prin dosul clădirii şi după ce sar câteva pârleazuri, se risipesc pe străzile învecinate, lăsând birourile în mana „cuceritorului”.

Halal de aşa vitejie din partea Conducătorului Statului! După ultimatumul lui Hitler şi după ce acesta îi pusese la dispoziţie armata din România, era un „eroism” sinistru sa se războiască cu lumea de pe strada.

Care este explicaţia acestei ieşiri sangvinare, prin nimic justificate în acele împrejurări?

A fost un act de răzbunare bestiala al Generalului Antonescu, furios pentru rezistenta ce-a întâmpinat-o. Era cătrănit până în adâncul sufletului ca n-a izbutit sa facă „ordine” în tara, aşa cum îşi imaginase el în prima zi, după reţeta din timpul dictaturii carliste, al carei artefice a fost. Adică armata sa ocupe instituţiile publice fara împotrivire, trecând peste ordinea constituţională în vigoare. După rezistenta ce-a întâmpinat-o, după eşecul suferit chiar din partea armatei, care în multe puncte ale tarii refuzase să-i urmeze ordinele scelerate, îşi pusese în gând să-şi ia revanşa. Finalul „rebeliunii” nu va fi cum cred legionarii, ci se va sfârşi printr-o baie de sânge, pe care o s-o tina minte. Nebunia lui Antonescu au plătit-o cu viaţă 800 de românaşi de-ai noştri.

Dar ordinul dat de Antonescu sa cureţe strada de „rebeli” mai avea şi un dedesubt politic. Lui nu-i convenea sa se spună ca ne-am supus lui în urma ultimatumului lui Hitler. A profitat de acest ultimatum, dar orgoliul lui suferea. Tara trebuia sa ştie ca el a zdrobit „rebeliunea”, în timp ce ordinul Führerului era necunoscut marelui public. şi atunci a semănat moarte pe străzile Capitalei, pentru a arata, prin mormanele de cadavre, cine e biruitorul. Ce Hitler, ce armata germana! El şi numai el; cu bravii lui ostaşi, a culcat la pământ insurecţia legionara şi a restabilit liniştea în tara. O concepţie de guvernare fioroasa, pe care a trebuit sa o suporte poporul român patru ani, sub scutul „umbrei ocrotitoare a marelui Führer”.

Lanţul ticăloşiilor antonesciene nu se opreşte aici. Conform angajamentelor luate de Antonescu fata de guvernul german, confirmate de Neubacher şi de toţi şefii de unităţii germani care au intervenit contra legionarilor, în caz de încetare imediata a rezistentei, aceştia nu vor avea nimic de suferit, iar Mişcarea nu va fi trasa la răspundere. Dar abia încetase focul spre seara, şi grupe de soldaţi, conduse de ofiţeri, după listele primite, au început sa facă descinderi pe la casele legionarilor şi să-i aresteze, conducându-i la Malmaison. Între alti au fost deţinuţi, Sturdza, Zavoianu, Constant, Protopopescu, Brăileanu, Cosmovici, Biriş şi alţii. Fireşte ca daca ar fi ştiut ce li se întâmpla, s-ar fi ascuns sau s-ar fi refugiat şi ei la sediul SD. Dar ei s-au încredinţat garanţiei date de guvernul german ca nu vor fi urmăriţi.

Cercurile evreieşti naţionale şi internaţionale fac o clamoare până la cer pentru cei 124 coreligionari ai lor căzuţi în aceste zile, dar nu vărsa o lacrima pentru cei 800 de oameni asasinaţi din ordinul lui Antonescu. Aceştia nu erau decât români creştini şi nu aparţineau poporului ales. Ei nu merita nici o consideraţie. Lamentaţiile evreieşti n-au încetat nici până astăzi.

E regretabil ce s-a întâmplat cu aceşti bieţi evrei anonimi, luaţi la întâmplare şi ucişi, dar originea acestor crime trebuie fixata în ansamblul situaţiei de atunci. Trebuie culese toate informaţiile, din toate locurile, şi în lumina lor analizate aceste fapte, daca vrem sa ajungem la o judecata obiectiva.

1. Când au fost ucişi aceşti evrei? În care timp, în care perioada? Nu în cursul guvernării legionare, ci după dezlănţuirea loviturii de Stat a Generalului Antonescu, între 21-23 Ianuarie 1941. Atunci nu pot fi imputate aceste ucideri unei acţiuni de guvern sau conducerii legionare. E un lucru foarte important care trebuie reţinut de un spirit obiectiv. Aceşti evrei au căzut victima, când autorităţile erau baricadate, înfruntându-se, iar capitala fara nici o protecţie.

2. Nefiind o autoritate constituita a Statului responsabila de aceste crime, cine le-a săvârşit? Elemente iresponsabile de la periferia Capitalei, care apar întotdeauna în situaţii revoluţionare, spărgând casele oamenilor, jefuind şi asasinând. Fenomenul nu e nou. Se întâmpla în toate revoluţiile din lume. E un fapt consemnat istoriceşte. Nici revoluţia franceza şi nici cea rusa nu s-au distins prin respectul averii şi vieţii altora.

3. Daca e vorba sa tragem pe cineva la răspundere, apoi acesta nu poate fi decât Generalul Antonescu, creatorul acestei stări de dezordine din tara. El a pregătit lovitura de Stat cu toată minuţiozitatea, fara să-şi dea seama probabil de consecinţe. Evreii ucişi sunt în primul rând victimele rebeliunii lui Antonescu contra formelor constituite ale Statului.

4. În al doilea rând conducerea evreiasca de pe atunci nu poate fi scutita de răspunderi. Ei au intrigat pe lângă Antonescu, alături de alte forte, sa ne lovească pe la spate. Evreii au fost beligeranţi în aceasta ciocnire. Pe Filderman, preşedintele evreilor din România, l-am văzut adeseori urcând sau coborând scările Preşedinţiei, mergând sau venind de la o consfătuire cu Antonescu. El n-a fost strain de lovitura de Stat a Generalului.

5. Când eşti beligerant, trebuie sa te aştepţi şi la pierderi. E în logica faptelor. Matatias Carp, în Cartea Neagra, recunoaşte ca conducerea evreieasca n-a fost străină de evenimente şi chiar se lauda cu aceasta isprava. Matatias Carp mai spune ca se aşteptau şi la „convulsiuni”, ca urmare a acţiunii temerare a lui Antonescu. „Convulsiunile”, prevăzute de Carp au venit şi peste evrei, soldându-se cu moartea a 124 dintre ei. Mişcarea Legionara a suferit mai multe pierderi.

6. Noi repudiem aceste ucideri de oameni nevinovaţi. Dar evreii care ne acuza până astăzi, daca ar fi înzestraţi cu un minimum de simt de obiectivitate, ar face distincţia necesara între crime sau pogromuri săvârşite în împrejurări revoluţionare, de pleava societăţii, şi crime, masacre, sau pogromuri patronate de Stat, de un guvern, de autorităţile constituite şi responsabile, cum au fost masacrele contra legionarilor din timpul lui Carol, sau acelea care s-au săvârşit sub regimul comunist, contra întregului popor romanesc. Acestea merita o alta calificare. Aceste fapte abominabile se datorează unor conducători bine cunoscuţi şi istoria nu-i va ierta niciodată.