19. INTERVENŢIA REGELUI.

Regele Mihai se afla la Sinaia în momentul loviturii de Stat. Fara îndoiala ca Antonescu ştia ca Regele pleacă la Sinaia şi a ales tocmai momentul absentei lui din capitala ca să-l demită pe Petrovicescu şi apoi sa dea ordin armatei sa ocupe instituţiile publice.

Neliniştit de întâmplările din Capitala, Regele s-a decis sa revină la Bucureşti pentru a mijloci o aplanare a conflictului între Legiune şi General. În definitiv, era datoria lui sa intervină într-un conflict care afecta ordinea constituţională.

Actul constituţional de la 14 Septembrie, purta doua semnături: a Regelui şi a Generalului Antonescu. Ceea ce făcea Generalul acum, era o flagranta violare a Constituţiei în vigoare. Pe de-o parte, ignora semnătura Regelui de pe documentul care instaura existenta Statului Naţional-Legionar, pe de alta parte urmarea sa elimine Legiunea din guvern şi din Stat, întrebuinţând forţa. Procedeul Generalului de a rezolva neînţelegerile cu Mişcarea era anticonstituţional şi rezistenta mişcării justificata. El trecuse peste, autoritatea Regelui, care-i acordase puteri depline la 6 Septembrie, şi i le reînnoise prin Actul Constituţional de la 14 Septembrie.

Generalul nu putea întreprinde o acţiune contra Mişcării fara consultarea Suveranului. El săvârşise un dublu sperjur, atât contra Suveranului cât şi fata de Mişcarea Legionara, căreia îi datora ascensiunea la conducerea Statului.

Regele Mihai vroia sa ajungă cât mai repede la Bucureşti, pentru a găsi o formula de împăcare între General şi Mişcare. Era datoria şi dreptul lui sa intervină, deoarece Antonescu nu respectase semnătura regala de pe Actul de la 14 Septembrie 1940.

Generalul aflase de plecarea Regelui de la Sinaia cu intenţia de a reveni la Palatul Regal din Bucureşti. Era adânc îngrijorat. Regele ar fi putut să-i încurce socotelile. Un contact între Rege şi Legionari ar fi avut urmări incalculabile asupra reuşitei sângeroasei lui întreprinderi. Dar daca Regele îl va obliga pe Antonescu sa dea înapoi, după ce s-a convins ca el este agresorul, sau chiar să-l destituie, alegând o alta formula de guvernare?

Cu orice preţ, Regele trebuia împiedicat sa ajungă la Bucureşti, în acest scop, a trimis pe Valea Prahovei, în întâmpinarea Suveranului, pe Rioseanu, însoţit de o trupa de agenţi şi jandarmi, cu misiunea să-l sfătuiască sa se întoarcă la Sinaia. Motivul invocat ar fi fost ca situaţia în capitala este tulbure şi este riscant pentru Suveran sa se aventureze până ce nu va fi restabilita ordinea. Regele nu părea dispus sa renunţe la planul sau de a ajunge la Bucureşti. Atunci Rioseanu i-a comunicat ca are ordin de la Antonescu să-l oprească chiar cu forţa, caci nu poate raspunde pentru viaţa lui. Regele Mihai şi-a dat seama de ticăloşia lui Antonescu. Era pur şi simplu arestat şi obligat sa se întoarcă sub paza la Sinaia. Un baraj de jandarmi îi tăia calea. I s-a dat voie sa revină în capitala, abia după ce Antonescu devenise stăpânul tarii, cu ajutorul lui Hitler.

Care era planul Regelui daca ar fi ajuns la Bucureşti? În primul rând sa medieze în conflictul dintre General şi Mişcare, pe baza lui statu-quo-ante, adică respectul actului de la 14 Septembrie. După informaţiile primite de la ofiţerii de la Palat, prieteni ai Mişcării, daca bunele oficii ale Suveranului nu ar fi dat rezultat, atunci Regele avea în rezerva un alt plan. Văzând ca formula Statului Naţional-Legionar nu e viabila, ducând la un conflict deschis, era dispus sa anuleze Actul de la 14 Septembrie, dar concomitent să-i retragă şi Generalului Antonescu deplinele puteri şi titlul de Conducător al Statului. Regele, profitând de acest conflict, vroia să-şi recupereze în forma plenara prerogativele regale.

Mai departe ar fi numit imediat un guvern prezidat de Mareşalul Prezan, a cărui misiune principala ar fi fost sa procedeze la alegeri cu toate partidele, pentru ca pe baza lor sa se formeze guvernul definitiv. Pe noi ne-ar fi aranjat aceasta soluţie a crizei. Niciodată nu ne-a fost teama de expresia voinţei populare. Pe timpul guvernării cu Antonescu de trei ori i-am propus sa mergem la alegeri şi tot de atâtea ori a refuzat. Am fi obţinut o mare majoritate în Parlament, caci ne bucuram de o imensa popularitate. Numirea Mareşalului Prezan ar fi fost oportuna atât pentru a asigura unitatea şi coeziunea cât şi pentru a potoli aprehensiunile Berlinului. Hitler nu avea ce face în fata prestigioasei figuri a Mareşalului Prezan.

Si acum un episod personal. Antonescu ştia ca noi nutrim o anumită simpatie pentru tânărul Rege. Profitând de aceste sentimente, vroia să-mi întindă o cursa. Vineri, 25 Ianuarie, soseşte o invitaţie de la Palat si, pe nu stiu ce fire, ajunge la grupul legionar care se refugiase la sediul SD. Eu nu mai eram acolo. Părăsisem aceasta casa în seara de 24 Ianuarie, după ce se potolise focul de pe strada. Invitaţia era pentru mine. Horia Sima era invitat la Palat, pentru a trata cu Regele. În locul meu, s-a dus Constantin Stoicanescu la Palat, pentru a se informa asupra invitaţiei şi asupra modalităţilor de întâlnire cu Suveranul. Invitaţia părea suspecta, pentru ca aflase de incidentul Suveranului de pe Valea Prahovei. Stoicanescu s-a dus la Palat, a fost primit la intrare şi după câteva minute a fost invitat sa plece. Nu a fost arestat, pentru a nu tulbura „vânatul cel mare”, care nu apăruse.