7. DESTITUIREA GENERALULUI PETROVICESCU.

Luni, 20 Ianuarie, pe la orele 11, intra în biroul meu de la Preşedinţie un general de statura mijlocie, putin congestionat la fata si, cu un aer stângaci, îmi spune ca este noul Ministru de Interne, numit chiar acum de Conducătorul Statului, pentru a lua locul Generalului Petrovicescu. A venit sa se prezinte Vice-Preşedintelui Consiliului de Miniştri şi s-a recomandat Generalul Dimitrie Popescu. I-am răspuns ca nu stiu nimic de aceasta schimbare şi sunt surprins de ea. Un zâmbet siret i-a apărut pe fata, ca şi cum ar fi zis „daca ati şti voi ce va mai aşteaptă”. I-am întins mâna, am schimbat câteva cuvinte de circumstanţă şi ne-am despărţit.

Fulgerător mi-am dat seama ca ma aflam în fata unei situaţii ireversibile. Generalul Antonescu, cum s-ar zice, trecuse Rubiconul. Destituirea lui Petrovicescu era semnalul loviturii de Stat. Cu aceasta hotărâre atât de grava, Generalul distrugea însăşi ordinea legala a Statului Naţional-Legionar. Caci el nu putea să-i înlocuiască pe Generalul Petrovicescu fara sa ma consulte, iar daca as fi consimţit, ar fi trebuit să-i ia locul tot un legionar indicat de mine. Era inutil sa ma mai duc la el şi să-i cer explicaţii. Săvârşise un act de flagranta încălcare a Actului Constituţional de la 14 Septembrie. De pe o poziţie de drept, cum spunea Căpitanul în 1938, când Regele Carol suprimase Constituţia, ne-a azvârlit pe o poziţie de forţă. De acum ne putem aştepta la orice. Chiar la arestarea mea şi a celorlalţi fruntaşi legionari.

Primul lucru de făcut era sa plec de la Preşedinţie, unde nu ma mai simţeam sigur. Clădirea aceasta devenise o fortăreaţă inamica, cu trupa şi ofiţeri înăuntru. Antonescu instalase chiar cuiburi de mitraliera. Mi-am luat hârtiile de pe birouri, însoţit de secretarul meu Borobaru, am părăsit în graba Preşedinţia, uitându-mă în urma sa nu vina cineva după mine.

Ajuns acasă, îi spun sotiei mele cele întâmplate şi o previn ca ar putea fi şi mai grav, ca pe timpul lui Carol. Tocmai atunci soseşte şi un sol de la Prefectura de Politie cu o ştire senzaţională: grecul care a intrat în tara cu un paşaport turcesc şi l-a ucis pe Maiorul Döring era un protejat de-al lui Rioseanu! Viza de şedere în tara îi expirase înainte de săvârşirea atentatului şi s-a prelungit, la ordinul lui Rioseanu. Complicitate sau simpla neglijenta, Rioseanu trebuia sancţionat şi nu Petrovicescu. Ori, Generalul Antonescu procedase tocmai invers de cum ar fi trebuit sa facă un servitor loial al Statului: îl cruţase pe culpabil şi lovise în omul nevinovat. Gândurile mi se încrucişau în sinea mea, daca nu era şi Generalul Antonescu părtaş la aceasta conspiraţie, urzita cu scopul sa disloce Legiunea de la Putere. Graba cu care l-a înlocuit pe Petrovicescu nu avea alta explicaţie. În mod normal, trebuia sa se aştepte rezultatul anchetei în curs, sa fie cercetat agentul care trăsese în Döring şi apoi fusese prins asupra faptului. În al doilea rând, şi ca urmare a primei anchete, trebuia sa ordone cercetări în cadrul Ministerului de Interne, pentru a stabili responsabilităţile. Atunci adevărul ar fi ieşit la lumina şi în nici un caz nu se putea atinge de persoana Generalului Petrovicescu.

În comunicatul dat de Preşedinţia Consiliului, referitor la înlocuirea lui Petrovicescu, se spuneau următoarele:

Preşedinţia Consiliului de Miniştri comunica: „Generalul Antonescu l-a înlocuit pe Generalul Petrovicescu de la Ministerul de Interne pentru următoarele motive:

1. Pentru a întări ordinea interna, care, în ultima vreme, reclama noi masuri de linişte şi autoritate, spre a curma actele de anarhie, însuşirile de avere în scopuri personale şi care conduc la dezordine economica.

2. Pentru ca Ministerul de Interne, 9 ore după comiterea unui asasinat împotriva unui brav ofiţer german, nu luase masurile impuse de împrejurările crimei.

3. Pentru ca nu ordonase nici o paza la sediul Misiunii Militare Germane”.

Lăsăm frazeologia antonesciana de la punctul 1, care se refera la generalităţi, şi ne oprim la punctele 2 şi 3, care explica motivele imediate ale îndepărtării lui Petrovicescu din Guvern.

Punctul 2. Ce masuri putea lua Generalul Petrovicescu? Asasinul fusese prins şi ancheta era în curs. Fiind un cetăţean strain, era de resortul Serviciului Secret al Armatei (Cristescu şi Rioseanu) sa descopere dedesubturile crimei, cine l-a trimis, ce serviciu strain şi cu ce scop. La ancheta trebuia sa participe în mod obligatoriu şi Misiunea Militara Germana, victima fiind un ofiţer german.

Punctul 3. Pretenţia lui Antonescu friza ridicolul. Cum era sa apere agenţii Ministerului de Interne Misiunea Militara Germana? Aveau nevoie ofiţerii germani de paza unor civili români, când puteau chema câte santinele vroiau şi alt personal specializat în urmărirea suspecţilor? Cel mult puteau fi trimişi jandarmii sa păzească reşedinţa Misiunii Militare Germane. Dar încă din luna Decembrie 1940, Corpul Jandarmeriei fusese scos de sub comanda Ministerului de Inteme şi trecut sub autoritatea directa a Sefului Statului. Învinuirea ce i se aducea lui Petrovicescu era nefondata şi se întorcea contra Generalului Antonescu, care nu luase masurile cuvenite de a-i apăra pe membrii Misiunii Militare Germane.

Sub toate aspectele, reaua credinţă a lui Antonescu era clara ca lumina zilei. Detonatorul îşi produsese efectul. Rioseanu îi procurase motivul de care avea nevoie, pentru a rupe colaborarea cu Mişcarea. Prin împuşcarea Maiorului Döring de către un agent strain, Antonescu făcuse dovada cercurilor germane ca „valul anarhiei legionare” punea în primejdie însăşi securitatea trupelor germane din România. Situaţia devenise intolerabila. Prin rapida şi energica lui intervenţie, destituindu-l pe Generalul Petrovicescu, Conducătorul Statului vroia sa arate la Berlin ca e dispus sa ia cele mai energice masuri pentru a restabili liniştea şi ordinea în România, într-un moment crucial pentru soarta războiului, când diviziile germane se pregăteau sa intervină în Balcani.