8. MANIFESTAŢIA STUDENŢIMII.

Cum am scris în capitolul „Asasinarea Maiorului Döring”, Luni după masa, am fost la Generalul Hansen, Seful Misiunii Militare Germane, pentru a-i exprima condoleanţele noastre pentru pierderea suferita de armata germana. Eram cu sufletul tulburat din cauza nedreptei demiteri a Generalului Petrovicescu. În cursul întrevederii cu Generalul Hansen, nu m-am legat de acest subiect şi nici el n-a deschis discuţia. Dar din răceala cu care ne-a primit, am tras concluzia ca aproba hotărârea luata de Conducătorul Statului.

Întors acasă, am stat câteva minute pe gânduri. Trebuia sa fac ceva şi cât mai repede. Era o chestiune de ore. Gestul brutal al lui Antonescu nu putea rămâne fara replica. Cu certitudine ca după destituirea Generalului Petrovicescu, va urma şi epurarea aparatului de Stat de toate elementele legionare. Era de neimaginat ca noul Ministru de Interne sa lucreze cu chestori, primari şi prefecţi legionari. Era un singur plan, dar executat în doi timpi, în doua mişcări tactice. Nu poţi sa provoci mişcarea prin înlăturarea Generalului Petrovicescu, fara sa mergi până la ultimele consecinţe.

Dar cum să-i răspund lui Antonescu? Să-l atac frontal, aşa cum a făcut Căpitanul în 1938, cu Regele Carol, în scrisoarea adresata lui Vaida Voievod, semnând şi eu un manifest în care să-l denunţ în fata tarii, ca sperjur, uzurpator al Statului şi călcător al ordinii legale, sau sa ma limitez la un avertisment, în care rolul principal să-l joace studenţimea din capitala? Am ales aceasta cale, pentru ca mai păstrăm o oarecare consideraţie pentru Generalul Antonescu, as putea adăuga, ma lega de el o anumită afecţiune, gândindu-mă la colaborarea noastră anterioara la rolul lui în plecarea din tara a Regelui Carol. În al doilea rând, socoteam ca o ieşire a mea directa ar putea avea grave urmări asupra ordinii interne. Noi dispuneam de forte suficiente ca sa ne înfruntam cu Antonescu, dar, odată focul aprins, s-ar fi extins cu uşurinţă în toată tara. Ma gândeam şi la aliatul german, atât de grijuliu sa nu se provoace tulburări pe teatrul romanesc de operaţiuni.

Călăuzit de aceste gânduri, am ales cea mai blânda şi inofensiva reacţie la brutala intervenţie a Generalului Antonescu, care calcase în picioare Actul Constituţional de la 14 Septembrie 1940. Act care purta şi semnătura Regelui. O manifestaţie de protest a studenţimii contra destituirii Generalului Petrovicescu şi de denunţare a adevăraţilor vinovaţi de asasinarea Maiorului Döring. În cursul manifestaţiei nu va fi atacat Conducătorul Statului, ci doar i se va cere sa restabilească echilibrul guvernării, readucându-l în fruntea Ministerului de Interne pe Generalul Petrovicescu şi eliminând din guvern şi din anturajul sau elemente dubioase, care sunt în slujba oculta a inamicului.

L-am chemat pe Viorel Trifa, Preşedintele Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini Români, pe la orele 5 după amiaza, la mine acasă, şi i-am cerut sa organizeze chiar în cursul acelei seri o manifestaţie studenţească de solidaritate cu Generalul Petrovicescu. I-am fixat clar obiectivele:

1. Nu va fi atacat Generalul Antonescu’, ci, dimpotrivă, numele lui va fi acoperit de urale, ca la toate manifestaţiile noastre.

2. Va fi stigmatizat Rioseanu, Subsecretarul de Stat de la Interne, protectorul şi complicele asasinului.

3. Când coloanele studenţeşti vor ajunge în fata Preşedinţiei Consiliului, se vor împrăştia în cea mai perfecta linişte.

4. În cursul nopţii, serviciile de ordine ale Mişcării vor veghea sa nu se producă nici cel mai incident în capitala, pentru a nu fi speculate eventualele dezordini contra noastră, falsificând obiectivul primordial al acestei manifestaţii.

În graba am redactat un manifest, care trebuia semnat de Trifa şi difuzat în cursul manifestaţiei, pentru ca publicul Capitalei sa ia act de protestul studenţimii contra nedreptăţii săvârşite Generalului Petrovicescu.

Iată acest manifest: „Români! Un maior german a fost ucis mişeleşte din ordinul Angliei printr-un agent al Intelligence Service-ului, pe străzile Capitalei.

Protectorii şi apărătorii acestui asasin, un grec de origine, sunt: Eugen Cristescu, seful serviciului secret, fostul om de încredere al lui Armand Călinescu, şi Alexandru Rioseanu, omul jidanilor şi grecilor.

În loc sa fie îndepărtate aceste elemente satanice, a fost silit sa plece din guvern viteazul general şi om de caracter, Generalul Petrovicescu, fiindcă aşa a ordonat Legaţia engleza şi masoneria.

Îl rugam pe Generalul Antonescu sa facă dreptate pentru români. Cerem înlocuirea tuturor persoanelor masonice iudaizate din guvern.

Cerem guvern legionar.

Vrem pedepsirea vinovaţilor asasinării maiorului german.

Studenţimea româna creştină nu poate admite ca soldaţii germani sa fie măcelăriţi pe străzile Capitalei de agenţii Angliei.

Viorel Trifa Preşedintele Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini Romani.

Recitind mai târziu manifestul redactat de mine şi predat lui Trifa, pentru a fi difuzat, am descoperit în el doua alterări de text, doua adaosuri care nu-mi aparţin.

De Rioseanu se spune ca este „omul jidanilor şi al grecilor”. În textul meu era numai „omul jidanilor”. Nu puteam să-i pun alături şi pe greci, pentru ca as fi ofensat naţiunea helenica şi minoritatea de origine greceasca din România, care n-aveau nimic comun cu asasinul de origine greceasca. Acesta a fost o unealta a unor servicii străine şi nimic mai mult. Apoi în mişcare aveam multi legionari de origine greceasca, între care eroi şi martiri ai Legiunii. As fi săvârşit un act de impietate fata de aceştia.

Apoi în manifest apare şi lozinca: „Cerem guvern legionar”.

Nici aceasta revendicare nu-mi aparţine. Scopul urmărit de mine era sa separ cauza Generalului Antonescu de a unor colaboratori dubioşi ai lui. Daca as fi cerut guvern legionar, as fi făcut un pas politic greşit, caci as fi anulat limitele moderatoare ale replicii mele. Nu cred ca este Trifa responsabil de aceste schimbări. Probabil ca, în cursul tipăririi manifestului, cine ştie ce zelos ce l-a avut în mâna, a adăugat acele completări, pentru a-i da mai mare rezonanta.

De altminteri, în cursul acestui conflict, au apărut în capitala şi provincie o mulţime de apeluri, proclamaţii şi îndemnuri de la diferiţi legionari, cum a fost şi manifestul lui Groza, de care eu sunt total strain. Fiecare a reacţionat cum a crezut mai bine în fata agresiunii antonesciene.

Demonstraţia studenţimii a fost maiestuoasa. Apelul lui Trifa către studenţime a fost urmat de celelalte corpuri legionare din capitala, Răzleţi, Muncitori, Secţia Feminina, organizaţia judeţeană din Ilfov şi alte grupări mai mici. În cele din urma, manifestaţia a luat aspectul unui fluviu uman, îngroşat cu zecile de mii de cetăţeni ai Capitalei. Coloanele studenţeşti au pornit din fata Universităţii, au străbătut Calea Victoriei şi s-au concentrat în fata Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, din Piaţa Victoriei. Piaţa era o mare de oameni. Palatul Preşedinţiei era încercuit. Cei dinăuntru se uitau speriaţi pe ferestre, daca nu se va încerca un asalt contra Preşedinţiei. Se vedeau soldaţi cu arma în mâna, păzind intrările. După discursurile ţinute de conducătorii studenţimii, după cântecele intonate, a apărut Dr. Victor Biriş pe treptele Preşedinţiei, a cerut un moment de linişte, a mulţumit pentru manifestaţie, şi a rugat mulţimile sa se împrăştie în linişte. Ca la o comanda, imensa masa de oameni a golit piaţa, strigând încă odată „Jos Rioseanu”, „Trăiască Generalul Petrovicescu”, „Trăiască Conducătorul Statului”.

Am fost de fata, la finalul manifestaţiei din Piaţa Victoriei, amestecat în mulţime. De departe am văzut, în fata Preşedinţiei, silueta lui Victor Biriş, i-am auzit glasul lui puternic şi melodios, exhortând mulţimile sa se împrăştie în linişte.

S-a spus de către „binevoitori”, care vor sa justifice masurile ulterioare luate de Generalul Antonescu, ca demonstraţia studenţească din seara de 20 Ianuarie a fost un act de „rebeliune” contra autorităţii Sefului de Stat.

Dar de când o manifestaţie contra abuzurilor guvernamentale intra în categoria crimelor contra Statului’? De la 1922, studenţimea a făcut nenumărate manifestaţii pentru a-şi susţine revendicările profesionale sau politice. Unele guverne le-au reprimat, dar nici unui ministru nu i-a trecut prin cap sa le asimileze crimelor de „rebeliune” contra Statului. În acest caz toate libertăţile cetăţeneşti sunt suprimate. În tarile de constituţie democratica, manifestaţiile de protest sunt la ordinea zilei. Numai în tarile comuniste ele sunt interzise. De asta data însa, manifestaţia studenţimii era justificata şi prin natura protestului, al cărui scop era sa apere ordinea constituţională existenta contra loviturii de Stat a Generalului Antonescu. Destituindu-l pe Generalul Petrovicescu, Conducătorul ataca însăşi structura legala în vigoare, bazata pe colaborarea cu Mişcarea Legionara.

În al doilea rând, manifestaţia din 20 Ianuarie nu s-a atins de persoana Sefului Statului. El a fost salutat cu urale de studenţime, cerându-i-se numai sa repare raul ce l-a săvârşit prin îndepărtarea Generalului Petrovicescu. În loc sa se ataşeze de tineret şi sa asculte glasul poporului, Generalul Antonescu a preferat sa rămână prizonierul elementelor dubioase care-l înconjurau.

Manifestaţia s-a desfăşurat în perfecta ordine, fara cea mai mica urma de violenta. Ordinea interna n-a suferit nici cea mai mica alterare. Unde este atunci „rebeliunea”?

În sfârşit, cercurile evreieşti s-au pretat la fabuloase interpretări până astăzi, susţinând ca demonstraţia din seara de 20 Ianuarie a fost prilejul „pogromurilor” săvârşite mai târziu contra populaţiei evreieşti. De unde trag aceasta concluzie? Manifestul semnat de Trifa nu cuprinde nici un rând de aţâţare contra evreilor. Când se spune ca Rioseanu este „omul evreilor”, asta e o declaraţie banala şi este des întâlnita în discursurile oamenilor politici. Despre câte personalităţi din România nu s-a spus ca sunt în slujba evreilor şi despre câţi străini din lumea întreaga nu s-a afirmat acelaşi 1ucru? Atunci orice dezvăluire a unor legături nepermise între guvernanţi şi cercurile evreieşti ar echivala cu o incitare la omor contra evreilor. Teza este absurda. Au fost omorâţi evrei în cursul tulburărilor provocate de lovitura de Stat a Generalului Antonescu, dar mult mai târziu şi din alte motive.

După sfârşitul manifestaţiei studenţeşti, m-am întors acasă doar pentru a-mi lua rămas bun de la sotie şi prietenii care locuiau cu mine, Borobaru, Ponta, Stoicanescu.

După ce am părăsit Preşedinţia, domiciliul meu oficial, am părăsit şi domiciliul meu particular. Nu ma mai simţeam sigur nici acasă. Era suficient ca Antonescu sa trimită o patrula militara şi sa ma ridice. Eu am fost păzit tot timpul mandatului meu de doi legionari din „Gărzile Încazarmate”, în timp ce Palatul Preşedinţiei, unde se afla Antonescu gemea de soldaţi. Am plecat în necunoscut… cum am plecat de atâtea ori, gonit de uzurpatorii puterii. În curând toată tara va cunoaşte un nou val de teroare, care nu se va deosebi cu nimic de isprăvile sângeroase ale Regelui Carol.