12. ANTONESCU CERE ŞEFIA LEGIUNII.

Cum spuneam, Generalul s-a retras din Consiliu şi n-a mai apărut. După redactarea comunicatului, speram ca partea grea a dezbaterilor trecuse şi nu mai rămânea decât sa ne strângem mâna şi sa ne despărţim, cu atât mai mult cu cât Generalul citise comunicatul şi îl aprobase. În acel moment, când lucrurile păreau ca merg spre limpezire, sa fi fost pe la orele unu, se ridica Mihai Antonescu şi comunica guvernului ca condiţia pusa de General pentru a continua colaborarea cu Mişcarea este sa fie proclamat Sef al Legiunii. Pentru a se curma anarhia din tara şi pentru a nu se mai repeta actele de violenta, trebuie sa existe o singura comanda în Stat. A evocat situaţia existenta în Spania.

De-abia acum mi-am dat seama de tactica Generalului. Atât faptul ca nu ma primise în cursul nopţii, cât şi ieşirea lui brusca din Consiliu, prin nimic justificata, erau mijloace de presiune şi intimidare ca sa ma determine să-i trec comanda Legiunii.

Am amuţit cu toţii. Pretenţia era atât de extravaganta încât i-a uluit şi pe partizanii Generalului. Era peste putinţă unui legionar sa şi-l imagineze pe Antonescu Sef al Legiunii. Un conducător de mişcare nu poate fi impus din afara, ci trebuie sa se ridice din mediul ei natural de existenta. Consternarea a fost generala. Nimeni, nici chiar devotaţii Generalului, n-au încercat sa susţină cererea comunicata de Ica Antonescu.

Văzând ca proiectul este întâmpinat cu răceală, Mihai Antonescu m-a luat deoparte şi m-a rugat sa stau numai cu el de vorba. Am ieşit pe coridor şi mi-a dat explicaţii suplimentare:

1. Daca Generalul nu primeşte aceasta satisfacţie, a hotărât sa se retragă şi atunci vor veni la putere aceiaşi oameni care ne-au împuscat pe timpul lui Carol.

2. Situaţia mea personala nu va avea nimic de suferit. Voi continua sa fiu Vice-preşedinte al guvernului şi ma voi ocupa în continuare de afacerile Legiunii.

3. Toată chestiunea se reduce la o trecere de comanda pur formala, pentru a-l potoli pe General.

4. El ca prieten ma sfătuieşte să-i dam aceasta satisfacţie Generalului, care a făcut atâtea pentru Legiune, aducându-ne la putere.

I-am răspuns lui Mihai Antonescu în termenii pe care îi iau din broşura Cazul Iorga Madgearu.

„I-am arătat mai înainte situaţia grea în care m-am aflat după 6 Septembrie; Revoluţia a fost comprimata, a fost frânata brusc. Pentru a se încadra mişcarea în mentalitatea de Stat, este nevoie de un timp oarecare de aşezare. Nici o schimbare de regim din lume nu s-a produs fara convulsii. I-am amintit ca de la instaurarea regimului naţional-legionar şi până astăzi nu s-au produs decât incidente fara importanta. Daca este vorba de a se stabili responsabilităţile pentru cele întâmplate la Jilava, ele nu pot fi mai mari decât ale acelora care au îngăduit sa se dezvolte aceasta situaţie exploziva. I-am amintit de conversaţia, ce-am avut-o cu el, cu doua săptămâni înainte. Prelungirea anchetei fara a se şti exact unde duce, fara a se indica bazele procesului, a contribuit enorm la deznodământul de la Jilava.

Cererea Generalului nu numai ca pentru mine ca persoana este inacceptabila, caci ar însemna ca schimbarea se face sub presiunea evenimentelor de la Jilava şi m-ar indica pe mine responsabil, dar este şi practic inoperanta. Şefia Mişcării nu-i o şefie militara. Legionarii nu asculta de sef, indiferent cine este, ci de un anumit sef, cu anumite caracteristici sufleteşti. Legătură de disciplina este dublata de o legătură de dragoste şi camaraderie. Generalul Antonescu, ca Sef al Legiunii, s-ar expune sa dea dispoziţii pe care sa nu le asculte nimeni şi atunci raporturile dintre noi s-ar fi înrăutăţit şi mai mult. S-ar crea o sursa permanenta de conflict.”

Mihai Antonescu m-a ascultat în linişte, dar nu s-a lăsat înduplecat de expunerea mea, ci a repetat din nou, la sfârşitul ei, ca proclamarea Generalului ca Sef al Legiunii este o condiţie sine qua non a continuării colaborării.