19. ÎNTOARCEREA LA BUCUREŞTI.

Noaptea de 27/28 Noiembrie, am petrecut-o la Câmpina. A doua zi dimineaţa, Joi, 28 Noiembrie, am luat calea întoarsa spre Bucureşti.

Marin Stănescu mi-a comunicat ca după cele întâmplate, îşi va da demisia. L-am rugat stăruitor sa rămână în fruntea judeţului, spunându-i ca se bucura de încrederea întregului guvern. A refuzat categoric. Nu poate să-şi rişte viaţa şi soarta întregii familii.

A avut amabilitatea sa ne însoţească o buna postata, în drumul spre Bucureşti. La dorinţa mea, ne-a condus la nişte sonde de petrol şi apoi am vizitat nişte sate lovite de cutremur. De fapt vroiam sa întârzii cât mai mult pe drum, pentru a câştiga timp de reflecţie, ştiind ca la Bucureşti nu ma aştepta nici o bucurie.

În timp ce ascultam explicaţiile unui inginer de la o sonda la care ne oprisem, gândul îmi zbura la proxima întâlnire cu Generalul. Cum va reacţiona, după ce aflase şi el ca Iorga şi Madgearu nu mai sunt în viaţă? Aceia care i-au ucis, au creat o teribila problema Mişcării. Avem atâţia duşmani încât aceştia nu aşteaptă decât sa se producă o spărtură în regim ca sa sara din nou pe noi. Toate sforţările noastre de până acuma, toate sacrificiile şi toate bătăliile câştigate sa fie zadarnice? Stam pe o muche de cuţit. Am ieşit din închisoare, am refăcut unitatea mişcării, transformând-o într-un instrument eficace de lupta, am câştigat biruinţa de la 6 Septembrie, am izbutit sa realizam Statul National Legionar şi tara întreaga a înverzit plina de speranţe. În mai putin de un an, un crescendo de victorii care ne-a ridicat pe culmile puterii şi acum toată aceasta opera uriaşa sa se dărâme din cauza faptelor unor descreieraţi?

Execuţiile de la Jilava îşi au justificările lor, legate de deshumarea Căpitanului. Arestările de dimineaţă s-au încheiat fara incidente, gratie intervenţiei mele prompte şi repezi, dar în cazul Iorga-Madgearu, norocul ne-a părăsit; Am fost blocat la Preşedinţie toată ziua, iar când am plecat era prea târziu.

M-am întors la Bucureşti pe la amiaza, cu inima strânsa de nelinişte. Nu mai ştiam nimic ce se petrecuse în capitala în lipsa mea. Nici ce masuri luase Generalul şi nici daca nu rupsese colaborarea cu Mişcarea, formând un alt guvern. Totul era posibil. Ocazia era excelenta. Putea sa explice tarii hotărârea luata. Avea argumente. Moartea lui Nicolae Iorga ne pusese în conflict eu oamenii de cultura ai naţiunii, iar a lui Madgearu provocase ruptura raporturilor de buna vecinătate cu partidul naţional-ţărănesc. Doua puncte sensibile în politica tarii. Intelectualii nu erau destul de bine informaţi ce crime a făcut Iorga. Pentru ei, Iorga era o statuie a naţiunii, ce nu putea fi decât venerata.

Pentru întâia oara de când trebuia sa dau ochii cu Antonescu, ma aflam în stare de inferioritate fata de el. Ma simţeam eu umilit, jignit, descurajat de fapta acestor zănateci care arunca umbre şi suspiciuni asupra mişcării întregi. Ce să-i spun?