23. CONVENŢIA FINALA CU ANTONESCU.

Guvernul anunţase aplicarea de sancţiuni legionarilor implicaţi în actele de la Jilava şi în împuşcarea lui Iorga şi Madgearu. Comunicatul, dat cu aprobarea miniştrilor legionari, trebuia onorat.

Îndată după serbarea de la 1 Decembrie la Alba Iulia, am avut o întrevedere cu Generalul Antonescu, în care am tratat aceasta chestiune: „ Domnule General, i-am spus, a sosit momentul sa lămurim problema sancţiunilor. Va rog sa nu aveţi nici o clipa îndoiala ca as vrea să-i sustrag justiţiei pe legionarii responsabili de aceasta vărsare de sânge. Toţi se vor preda până la unul organelor judiciare, pentru a raspunde de faptele lor. Îi cunosc pe legionari şi stiu ca daca le dau acest ordin, se vor prezenta în câteva ore parchetului, pentru a începe cuvenita ancheta, în vederea procesului ce-i aşteaptă.

Dar problema nu e aşa de simpla. Se pot ivi anumite complicaţii. D-voastra ştiţi ca mai sunt câteva sute de persoane în libertate, care n-au fost deranjate până acuma, desi au vărsat sângele unor oameni nevinovaţi, din lagăre şi închisori. Nu au fost arestaţi, pentru ca am convenit – şi aceasta din proprie iniţiativă – sa nu fie deferiţi justiţiei decât marii criminali ai erei carliste. Din consideraţii de oportunitate politica şi de interes national, am renunţat sa tragem la răspundere pe toţi vinovaţii fostului regim, în număr de aproximativ 500, limitându-ne numai la principalii criminali.

„Mai este o chestiune, Domnule General. Cei împuşcaţi la Jilava nu reprezintă totalitatea marilor criminali. Mai sunt cel putin 40 în aceeaşi situaţie şi care, fie din lipsa de timp fie ca nu s-a dat de urma lor, n-au fost anchetaţi de Comisia de Ancheta Criminala şi nu li s-au emis mandate de arestare. şi atunci am început să-i înşir Generalului pe fioroşii asasini de legionari, din aşa-zisa brigada mobila de la Siguranţă: Chestorul Georgescu, comisarii Oprea, Manaila, Cristescu, Curelea şi alţii. Erau cel putin zece. Apoi completul de judecata al Tribunalului Militar al Capitalei, în frunte cu Colonelul Magistrat Constantin Dumitru, plus o serie de ofiţeri jandarmi care comandaseră execuţiile de legionari de la Vaslui, Miercurea-Ciuc, Râmnicul Sărat şi Braşov.

— Ce facem cu aceştia, Domnule General? daca Guvernul tarii, cu aprobarea ministrilor-legionari, hotărăşte trimiterea în judecata a legionarilor vinovaţi de împuşcarea deţinuţilor de la Jilava, nici noi nu mai putem arata aceasta generozitate fata de lotul sutelor de poliţişti, jandarmi şi ofiţeri care au vărsat sângele unor oameni nevinovaţi. Ce facem cu ei? şi în special ce facem cu restul de cel putin 40 de mari criminali, arestaţi sau ascunşi? „Cum ma prezint în fata Legiunii? Pe de-o parte, ordon ca legionarii care au participat la actele de la Jilava şi la împuşcarea lui Iorga şi Madgearu sa se prezinte în fata justiţiei, pentru a raspunde de faptele lor, iar de alta parte sutele de agenţi ai forţei publice care au săvârşit acte ilegale, care au ucis din ordin, fara acoperirea unei instante judiciare, sa continue sa se bucure de protecţia guvernului, în virtutea convenţiei noastre anterioare? Unde e dreptatea? E vorba mai mult decât de un principiu de justiţie, de un principiu moral. Sigur ca toată lumea o sa ne sara în cap, zicând de ce nu loveşte guvernul şi în sutele de indivizi care au îndoliat harta întregii Romanii? Ce sunt legionarii, un fel de vânat liber, pe care îi poate ucide oricine, fara teama ca vor fi traşi la răspundere pentru crimele lor? Cele doua probleme, Domnule General, se împletesc şi trebuie rezolvate împreuna. Acţiunea justiţiei trebuie sa se proiecteze cu egala energie în ambele direcţii, daca vrem sa corespunda sentimentului unanim al tarii. Crimele regimului carlist sunt prea proaspete ca sa poată fi uitate.” Deci, înainte de a da ordinul ca legionarii implicaţi în aceste violente sa se prezinte în fata justiţiei, va rog să-mi precizaţi, Domnule General, ce se întâmpla cu restul de mari criminali, cei arestaţi sau cei ascunşi? Va continua urmărirea lor? Ce se întâmpla cu marea masa a agenţilor forţei publice, care au ucis pe nedrept câteva sute de legionari, numai pe baza unui ordin, fara a avea o justificare legala? Aceştia nu intra în categoria marilor criminali, dar fapta lor criminala exista şi nu poate fi ignorata. Daca guvernul cere ca legionarii vinovaţi de suprimarea deţinuţilor de la Jilava sa fie deferiţi justiţiei, atunci nu putem evita sa fie revizuita şi situaţia primilor, suferind şi ei aceeaşi soarta.” Ca sef de Mişcare, nu pot face abstracţie de culpabilitatea acestor jandarmi şi comisari, în timp ce se procedează cu toată străşnicia contra legionarilor. În consecinţă, Domnule General, sunteţi dispuşi ca odată cu împrocesurarea legionarilor să-i încredinţaţi justiţiei pe toţi cei implicaţi în crimele regimului carlist? şi mai ales sunteţi dispuşi sa continuaţi urmărirea şi pedepsirea restului de mari criminali, care n-au trecut prin fata Comisiei de Ancheta Criminala?” Generalul era vădit tulburat. Nu-i convenea sa meargă mai departe în sancţionarea uneltelor regimului carlist. A invocat greutăţile ce s-ar ivi, neliniştea ce-ar provoca-o în opinia publica extensiunea represaliilor, după execuţia de la Jilava.

„ Prevăd şi eu, i-am răspuns, dificultăţile ce se ivesc. Ne aflam prinşi între doua categorii de complicaţii. Daca îi vom sancţiona numai pe legionari, se nasc tulburări în mişcare; daca fi tragem la răspundere pe cei vinovaţi de asasinarea legionarilor, între care şi multi ofiţeri, se vor produce tulburări în sectorul militar şi administrativ. Ce este de făcut? Avem o alternativa. Sa încheiem acest capitol sângeros în numele intereselor superioare ale tarii. Nici oamenii regimului carlist nu vor mai fi urmăriţi, aplicându-li-se numai sancţiuni administrative, şi nici legionarii culpabili de recentele delicte. Se va da o amnistie generala, care va cuprinde ambele categorii de vinovaţi.

Domnule General, aveţi toată libertatea sa alegeţi o cale sau alta. Eu ma supun hotărârii D-voastra. Sancţionarea tuturor sau amnistierea tuturor.”

Generalul a stat un moment, s-a gândit şi s-a luminat la fata. Propunerea mea îi surâdea. Fara nici o şovăire, mi-a spus ca optează pentru încetarea urmăririi tuturor. El îl va însărcina pe Mihai Antonescu să-i prezinte textul unei amnistii generale, care să-i cuprindă atât pe legionari, cât şi pe oamenii fostului regim. Cât priveşte decretarea pedepsei cu moartea nu o poate desfiinţa, dar nu o va aplica decât persoanelor care de acum înainte vor săvârşi acte de violenta. Din partea noastră, convenţia s-a realizat cu o loialitate desăvârşită.

I. I-am dat dispoziţii lui Alecu Ghica să-i elibereze din arestul Siguranţei pe toţi foştii comisari şi agenţi din Brigada Mobila.

II. Am dat dispoziţii tuturor comisariatelor din tara sa înceteze orice urmărire contra elementelor carliste, implicate în asasinate contra legionarilor.

III. În urma unei convenţii avute cu Mihai Antonescu, i-am cerut acestuia sa suspende activitatea Comisiei de Ancheta Criminala. În 8 Decembrie 1940, a apărut decretul, prin care s-a pus capăt activităţii acestei Comisii.

IV. Aflând de la Titi Dumitrescu ca fostul comisar de la Prefectura de Politie, Jean Dumitrescu, s-ar afla internat într-un spital din capitala, grav rănit de pe urma gloanţelor ce le primise în noaptea de 26/27 Noiembrie, i-am dat ordin lui Cristescu sa nu se atingă nimeni de el şi l-am făcut personal responsabil daca i se întâmpla ceva.

Nu tot aşa de prompt şi conştiincios a răspuns Antonescu la obligaţiile ce şi le luase. Conform convenţiei încheiate, trebuia sa întocmească un decret de amnistie care sa fie supus M. S. Regelui. Am tot aşteptat, am tot aşteptat, i-am adus aminte din când în când şi decretul nu mai ieşea. A tergiversat chestiunea până ce au intervenit evenimentele din Ianuarie. Aceasta nu se cheama nici cinste şi nici omenie din partea unui General al Armatei Române, care mai e şi Sef de Stat. Aceasta se numeşte pur şi simplu gangsterism politic, caci exploatează buna noastră credinţa, ca sa renunţăm la orice urmărire contra asasinilor regimului carlist, iar el îşi rezerva dreptul să-i urmărească şi să-i sancţioneze cu moartea pe cei ce i-au sancţionat pe aceşti asasini. Caci diferenţa dintre o categorie şi alta e enorma: deţinuţii de la Jilava aparţineau aparatului de teroare al regimului carlist, care au vărsat sângele unor oameni nevinovaţi şi care după toate legile din lume trebuiau sa sufere pedeapsa cu moartea, în timp ce legionarii ce i-au împuscat, în împrejurările pe care le-am înfăţişat, n-au făcut decât sa anticipeze o sentinţă, care şi aşa trebuia sa se producă. Vinovăţia lor e ca n-au aşteptat aceasta sentinţa, în timp ce ceilalţi au ucis oameni nevinovaţi de nici un delict sau crima, nesupuşi nici unei judecăţi, doar pentru credinţa lor legionara.

24. DĂ-MI-L PE BOERU!

Nici nu trecuseră doua zile de la convenţia încheiata cu Generalul, sa fi fost prin 5 Decembrie, şi ma abordează Mihai Antonescu pe coridorul Preşedinţiei, într-o discuţie strict personala şi confidenţială.

— Domnule Sima, îmi spune el cu o voce tânguitoare, cunosc aranjamentul încheiat cu Generalul. Este bun şi îl aprob şi eu, dar exista un impediment grav în aplicarea lui integrala: cazul Iorga.

„Lumea înţelege execuţiile de la Jilava. Asasinarea lui Madgearu este grava, dar nu aşa de grava cum este moartea lui Iorga. E un caz care trebuie tratat aparte. M-a trimis şi Generalul sa vorbesc cu D-ta şi sa te rog stăruitor, în interesul colaborării noastre, sa accepţi ca seful echipei şi principalul responsabil de asasinarea lui Iorga, Traian Boeru, sa fie trimis în judecata.

După cum vezi am redus pretenţiile justiţiei la minimum, la unul singur. Sa cada un singur cap, pentru a potoli opinia publica. Generalul nu poate acoperi aceasta crima. Este prea mult şi e hartuit din toate părţile.

Deci, te rog, stăruitor, în numele prieteniei ce ne leagă şi în interesul regimului, dă-mi-l pe Boeru. Va fi judecat cu toate garanţiile judiciare, dar trebuie sa răspundă cineva de aceasta crima. Altminteri nu stiu ce se poate întâmpla.”

Mi-a repetat de câteva ori „dă-mi-l pe Boeru”. Era ca un leit-motiv al dramaticei lui pledoarii. N-am stat nici o clipa la îndoiala ca să-i răspund în termenii următori:

— Draga Ica şi Domnule Ministru de Justiţie, nu sunt insensibil la argumentele D-tale. Îmi dau seama de neliniştea Generalului, de reproşurile ce i se fac, de îngrijorarea lui ca ar putea fi acuzat ca îi acoperă cu autoritatea lui pe făptuitorii de pe Valea Prahovei. E logic. Îmi pare rau sa va spun, dar nu pot sa va satisfac aceasta dorinţă. În convenţia cu Generalul, am stabilit principiul: pedepsirea tuturor sau amnistierea tuturor. Daca ne abatem de la acest principiu, atunci se distruge întreg sensul convenţiei noastre. Convenţia nu se poate aplica „pe ici pe colea”, ci numai integral şi fara excepţii.

E regretabil ca a fost ucis Iorga. Dar ce facem cu sutele de tineri care au fost ucişi în floarea vârstei? Vedeţi ca atunci revenim la punctul de plecare. Daca se face a excepţie, una singura, de ce nu s-ar face mai târziu şi cu alţii din aceeaşi echipa? şi de ce n-ar fi arestaţi şi traşi la răspundere tot „excepţional” – am subliniat acest cuvânt – şi alti criminali ai erei carliste? Procedura mi se pare primejdioasa, caci nu ştim la ce consecinţe poate sa duca.

Eu nu-l apar pe Boeru. Sunt primul care recunosc ca a creat grave probleme atât Mişcării, cât şi regimului. D-ta ai fost martor ca am umblat toată noaptea pe Valea Prahovei ca să-l pot salva pe Iorga. Cât as fi dat, Doamne, ca sa nu se întâmple! Dar nu ma pot abate de la principiul fixat. E ca un fir, care, odată ieşit din ţesătura lui, destrama toată stofa.

Ica îşi frângea mâinile cu disperare, căutând sa ma convingă să-l predau pe Boeru.

Am rămas inflexibil. Nu pentru Boeru, ci pentru a apăra un principiu. Nu-i puteam preda pe camarazii mei justiţiei, în timp ce sutele de asasini ai legionarilor se bucurau de soare, aer şi libertate.