ARESTAREA CĂPITANULUI.

De noul proces nu s-a aflat nimic în cercurile legionare. Secretul a fost bine păstrat de tenebroşii tovarăşi ai conspiraţiei de la Palat. Se ştie doar ca era în curs de judecata un proces de ultragiu intentat Căpitanului, pendinte de Tribunalul Militar al Capitalei. Corneliu Codreanu era liber şi se ducea la Tribunal ori de câte ori era citat, pentru a raspunde învinuirii ce i se aducea. Maxima pedeapsa, prevăzută în astfel de cazuri, era de 6 luni închisoare, care putea fi redusa sau suspendata, daca se aplicau circumstanţe atenuante. Procesul în sine nu constituia un motiv de preocupare grava printre legionari.

Aceştia se orientau după circulara data de Capitan, când a anunţat încetarea activităţii politice a partidului „Totul pentru tara”. Ieşind temporar din viaţa politica, legionarii se vor ocupa de afacerile lor particulare şi profesionale. Vor profita de aceasta vacanta forţată, pentru a-şi încheia studiile cei înscrişi la Universitate, iar cei ce exercitau vreo profesie libera sau erau oameni de ştiinţă, pentru a-şi completa cunoştinţele lor în specialitatea respectiva. Mi-aduc aminte de ce-mi spunea Vasile Cristescu. El fusese scos din învăţământ pentru ca votase contra Constituţiei carliste si, rămânând fara mijloace de existenta, îşi făcuse planul ca, împreuna cu Gheorghe Ciorogaru, sa deschidă un magazin de confecţii pe Calea Victoriei. Era în căutarea capitalului necesar când au început arestările.

Ceea ce îl neliniştea pe Capitan şi pe toţi care l-au văzut în aceste zile, premergătoare arestării, era numărul crescând de agenţi care se ţineau după el, pas cu pas. Nu era ora din zi şi din noapte în care sa nu fie urmărit. La „Casa Verde”, unde locuia, la Predeal, la sediul din Strada Gutenberg, acum pustiu, când ieşea în oraş sau când se ducea la Tribunalul Militar, oricine putea privi cu dezgust mutrele agenţilor lui Călinescu, care nici nu se fereau cel putin să-şi îndeplinească ordinul cu discreţie şi la distanta. Politia era informata permanent de toate mişcările Căpitanului, caci el nu se ferea de nimeni. Sediul era deschis tuturor acelora care vroiau sa vorbească cu el. Dar, de asta data, supravegherea se intensificase şi luase forme sistematice. Echipe de agenţi umblau după el şi nu-l slăbeau nici o clipa, ca şi cum le-ar fi fost teama sa nu scape „vânatul” la vreo cotitura.

În noaptea de 16/17 Aprilie 1938, când a avut loc arestarea Căpitanului, se ştia precis unde se găseşte. Localizarea lui era notata ora cu ora. Armand Călinescu şi de data aceasta a procedat ţinând seama de învăţămintele anterioare. Când a fost dizolvata Garda de Fier, în 10 Decembrie 1933, Căpitanul a fost avizat cu câteva ore înainte de actul dizolvării şi arestările ce se vor opera în toată tara şi a reuşit sa dispară. Armand Călinescu se gândea ca şi de data aceasta, daca Corneliu Codreanu ar afla de planul guvernului, printr-o cât de uşoară indiscreţie, s-ar ascunde din vreme şi atunci procesul cu toate implicaţiile lui ar rămâne suspendat în aer.

Teama lui Armand Călinescu era neîntemeiata acum. Corneliu Codreanu declarase în scrisoarea către Iorga ca nu se va opune nici unei masuri de represiune. Cine îl cunoştea pe Corneliu Codreanu, ştia ca el nu face declaraţii de circumstanţa, pentru ca mâine sa le renege sau sa adopte atitudini contrare lor. El era decis de asta data sa înfrunte prigoana cu pieptul deschis, fara sa schiţeze nici cea mai uşoară împotrivire. Declaraţiile lui erau expresia unei decizii interioare, fiind hotărât să-şi joace soarta.

Bineînţeles, Corneliu Codreanu mai pastra o frântura de speranţă, de speranţă ca francheţea atitudinii lui, determinata primordial de grija ca tara sa nu devina o „Şpanie însângerata”, va trezi ecou şi în cercurile Palatului. Spera într-un minimum de patriotism şi la cei ce guvernau, oricât de rai ar fi fost. Atitudinea lui nu era dictata de slăbiciunea organizaţiei lui, ci de o înalta raţiune de Stat. Speranţa vana, caci duşmanii lui nu se gândeau la viitorul tarii, ci cum sa distrugă mişcarea legionara, indiferent de catastrofa ce s-ar putea abate asupra României.

După arestare, Căpitanul a fost depus la închisoarea Jilava. Aici, din prima zi a fost supus unui tratament de anihilare fizica, incompatibil atât cu calitatea lui de sef de partid cât şi cu situaţia lui juridica de arestat preventiv. A fost ţinut la secret aproape o luna de zile, hrănit mizerabil, într-o celula umeda şi rau aerisita, fara legături cu familia şi fara sa i se spună măcar pentru ce a fost arestat. Se gândea la condamnarea în procesul Iorga, de 6 luni închisoare, care i se comunicase la Jilava, dar aceasta pedeapsa nu justifica tratamentul barbar pe care-l suporta. Abia mai târziu a aflat, la interogatoriul ce i s-a luat, încotro se îndreaptă cercetările şi scopul lor infam. Suferinţele Căpitanului la Jilava au fost scrise cu mâna lui şi notele s-au păstrat şi au putut fi recuperate în 1940.

Regimul inuman la care a fost supus la Jilava a avut şi el tâlcul lui, în ansamblul planului de nimicire a acestui om: era de presupus ca trupul lui se va resimţi după o luna de închisoare severa. Va slabi în aşa măsură încât publicul, ziariştii şi judecătorii vor avea în fata lor o epava umana. Prin însăşi jalnica lui înfăţişare fizica va dovedi ca este copleşit de învinuirile ce i se aduc. Presa nu va divulga chinurile la care a fost supus, ci doar ca e un om sfârşit, care nu se mai poate nici apara.

Avem mărturia avocatului Ranetescu privitor la halul de slăbiciune al Căpitanului, după ce a fost adus la Tribunal. Duminica, 22 Mai, avocaţii au fost admişi în odaia rezervata Căpitanului, pentru a pregăti împreuna procesul. În cursul cercetării dosarelor, la un moment dat s-a oprit. Şi-a scos haina. În odaie era cald. Ne-a arătat umărul sting gol, şi ne-a spus: „Iată ce umăr am! şi cum era înainte!… Nu se mai ţineau hainele pe el, aşa era de slăbit”.

După mărturia lui Vasile Mailat, „M-au chinuit ca pe hoţii de cai”, a spus el grupului de avocaţi, când aceştia l-au întrebat de şederea lui la Jilava.

În timp ce Căpitanul zăcea la secret, izolat de lume şi de familie, duşmanii n-au stat cu mâinile în sân. Au folosit aceasta perioada pentru „pentru a prelucra” opinia publica în sensul vederilor lor, căutând sa o convingă de vinovăţia lui Codreanu. L-au împroşcat – zi de zi prin ziare, cu cele mai nemernice acuzaţii. Din acest cor de infamii n-a lipsit nici mâna Profesorului Iorga. Cu o luna de zile înainte de începerea procesului – citim în broşura Adevărul în procesul Căpitanului – aparatul de Stat a început o violenta campanie împotriva sefului Legiunii, acuzându-l de cele mai grele păcate fata de tara, fara ca acesta, înlănţuit şi pus la secret, sa poată schiţa cel mai elementar gest de apărare.

Ce fel de proces este acesta, în care capetele de acuzare se divulga în public, înainte de a lua cunoştinţă de ele acuzatul? Scopul acestei campanii era de a justifica severitatea masurilor luate de autorităţi şi arestările întreprinse, procedând fara cruţare contra tuturor acelora care pregăteau o „revoluţie sociala” în România. Complotiştii de la Palat vroiau sa convingă opinia publica de iminenta unui război civil, care a fost împiedicat sa izbucnească numai gratie guvernului, care a acţionat cu cea mai mare energie, arestând la vreme căpeteniile răscoalei, în frunte cu Corneliu Codreanu, făcându-i inofensivi. Statul a trecut printr-un moment de pericol mortal şi primejdia a fost evitata numai gratie faptului ca guvernul a intervenit la vreme, zdrobind în fasa încercarea de răzvrătire a legionarilor.

Dar s-a petrecut o anomalie până la proces. În afara de zgomotoasa campanie de presa, ordonanţa definitiva şi rechizitoru1 au fost larg difuzate prin gazete, iar, – prin zelul Ministrului de Interne, s-au răspândit în broşuri galbene până în cel din urma sat.

Dar daca justiţia va decide altfel? Era de competenta justiţiei sa se pronunţe asupra culpabilităţii lui Corneliu Codreanu şi până atunci era normal ca organele executive sa se abţină de la orice anticipaţii. Aceasta îndoctrinare prematura şi la scara naţională a publicului, demonstra clar ca guvernul nu avea nici un dubiu asupra sentinţei de condamnare ce se va pronunţa, ca o considera un lucru achiziţionat prin complicitatea Tribunalului Militar iar procesul în sine nu era decât o pura formalitate exterioara.