21) TRIUMFUL GĂRZII DE FIER.

ATÂT PRIETENII, CÂT ŞI DUŞMANII Legiunii erau conştienţi de faptul că adevăratul învingător al alegerilor nu era nici Maniu, nici alt şef de partid de opoziţie, ci Corneliu Codreanu. Fără prezenţa legionarilor, fără curajul şi vigilenţa lor constantă, în timpul întregii campanii electorale, abuzurile de odinioară s-ar fi repetat şi guvernul ar fi obţinut uşor „prima majoritară”.

Regele şi anturajul său au fost dureros surprinşi de rezultatele scrutinului, mai mult decât Tătărăscu, şeful guvernului. Ei fuseseră, fără îndoială, avertizaţi de curentul legionar care crescuse în ţară; însă nădăjduiau, totuşi, că el nu va depăşi o anumită limită, destul de joasă ca să nu compromită prestigiul guvernului. Se estima între 10 şi 15, numărul de deputaţi legionari pentru noul Parlament, ceea ce ar fi lăsat liberalilor o majoritate confortabilă.

La această apreciere eronată a raporturilor de forţă dintre guvern şi opoziţie, prefecţii de judeţe au contribuit din plin, căci, direct interesaţi să-şi păstreze posturile pentru o nouă perioadă de patru ani, ei raportau centrului tot ce putea face plăcere guvernului: de o parte, puterea lui şi influienţa asupra maselor populare; de alta, slăbiciunea celorlalte formaţiuni.

Îndată ce rezultatele au fost cunoscute, Corneliu Codreanu a convocat la sediul Mişcării, pentru 22 Decembrie 1937, pe toţi legionarii din Capitală care aveau un grad sau o funcţie importantă în organizaţie, ca să-i anunţe închiderea „bătăliei electorale”: „Legionari din toată ţara şi prieteni, De-a lungul frontului legionar nu s-a înregistrat nici o scădere.

Lupta s-a terminat.

De la un capăt la altul al ţării, legionarul, singur sau în echipă, fără excepţie, s-a purtat cu un eroism neîntrecut.

Plin de avânt şi încărcat de o nebiruită credinţă, pretutindeni el s-a supus de bună voie la greutăţile pe care le-a învins, la adversităţi pe care le-a înfrânt, la suferinţe fizice şi morale pe care le-a suportat cu bucurie.

În această luptă legionarul a făcut dovada unor mari devotamente care-i dau dreptul la alte victorii.

Toate aceste însuşiri morale ale legionarilor care fac adevărata tărie a unei organizaţii şi care pot fi mândria unui neam, n-au fost egalate de nimeni”.

(Urmează prezentarea celor mai bune judeţe şi a celor mai slabe din punctul de vedere al voturilor obţinute de Legiune). Apoi, el conchide în această manieră: „Dragii mei, Mulţumiţi lui Dumnezeu şi mergeţi toţi în corpore la mormintele morţilor noştri, spre a le spune că în lupta care s-a dat, am biruit.

Că sufletele lor le-am simţit alături de noi în toate clipele. Că stăm gata la orice luptă, cu orice putere. Că nici o jertfă nu există pe lume, care să nu ne simţim în stare să o facem.

Acum, pace şi odihnă, legionari”.

Cum se poate vedea, Corneliu Codreanu nu exaltă aici victoria electorală a Mişcării, care a avut drept consecinţă aăderea guvernului, ci calităţile legionarilor, spiritul lor combativ şi capacitatea lor de sacrificiu, constatate, o dată în plus, în cursul acestei penibile încercări.

Trebuie să ne întrebăm de ce a procedat el astfel, atunci când toată lumea avea pe buze acelaşi strigăt de admiraţie pentru amploarea biruinţei. Nu era deloc satisfăcut de rezultatele obţinute. Dar, această nemulţumire mergea într-un alt sens decât acela al duşmanilor lui. Victoria era prea mare, prea frumoasă, depăşise chiar propriile lui speranţe. Garda de Fier părăsise periferia naţiunii şi se impusese în centrul vieţii publice ca o forţă care înspăimântă pe toţi adversarii. Nu se mai putea imagina o singură combinaţie politică fără să se ţină cont de factorul legionar.

Totuşi, victoria aceasta a Legiunii, numai din cauza proporţiilor sale, ascundea în sine un grav pericol. Era de prevăzut (gândea Căpitanul, pe bună dreptate) ca vrăjmaşii să nu se resemneze să fie măturaţi de avalanşa popularităţii legionare, mai ales ştiind în mod sigur că nu erau instrumente ale anumitor cercuri străine. Ei vor reacţiona cu furia disperatului, ca să împiedice o a treia victorie naţionalistă în Europa, după aceea din Italia şi din Germania. Aşadar, dintr-o legitimă prudenţă, Corneliu Codreanu n-a voit să sublinieze amploarea succesului obţinut în alegeri.

La sediul central al Mişcării Legionare, rezultatul oficial al alegerilor care atribuiau Gărzii de Fier 66 de locuri de deputaţi, a fost primit cu un entuziasm de nedescris. Sute de legionari din Capitală, adunaţi în faţa clădirii şi-au manifestat bucuria cu elanul caracteristic tinereţii lor. Toţi căutau să-l vadă pe Şeful suprem al Legiunii, pentru ca să aibă plăcerea să citească în ochii lui aceeaşi bucurie. O viaţă întreagă de lupte şi de suferinţe era răsplătită prin încrederea poporului. Cum ar fi putut să nu se bucure!

Totuşi, realitatea era alta…

În acea zi, în timp ce legionarii din toată ţara se împărtăşeau de aceeaşi mare bucurie privind încrezători viitorul, un singur om stătea gânditor în biroul lui de la sediul central: CĂPITANUL.

EPOPEEA GĂRZII DE FIER.

Luptele şi martiriul Mişcării Legionare Române, De Horia Sima

SFÂRŞIT