II. Întemeierea mişcării legionare

ÎNTEMEIEREA MIŞCĂRII LEGIONARE.

În istoria unei naţiuni, orice mişcare revoluţionară, orice eveniment ce schimbă viaţa neamului până la fundamentele lui, este produsul a doi factori: un complex de circumstanţe, care-i pregătesc apariţia, şi omul, care-i degajă urzeala, proiectând-o în lume sub forma unui ideal politic şi spiritual nou.

În cazul revoluţiei legionare, sinteza acestor doi factori apare într-o luminoasă transparenţă. După realizarea unităţii naţionale, neamul românesc era în căutarea unei formule de interpretare a destinului său. Toate manifestările politice şi culturale de după război exprimau aceeaşi nelinişte, aceeaşi aspiraţie spre o concepţie de viaţă nouă.

Corneliu Codreanu îşi făcu apariţia în momentul cel mai propice din istoria românească, pentru a-şi îndeplini misiunea; adică chiar în momentul în care asupra spiritului românesc sufla vântul marilor transformări. Zece ani mai devreme, chemarea lui n-ar fi avut acelaşi răsunet în comunitatea naţională. Pe de altă parte, trebuie să recunoaştem că fără autoritatea morală a personalităţii sale excepţionale, Mişcarea nu s-ar fi realizat în stilul său specific. După toate probabilităţile, fără intervenţia providenţială a lui Corneliu Codreanu, mişcarea naţionalistă, deja existând sub formă destul de confuză, n-ar fi ieşit din faza infatilismului politic; sau, în cel mai fericit caz, nu s-ar fi ridicat deasupra nivelelor de expresie ale vechilor partide, dintre care noi am avut un exemplu cu „Liga” lui Cuza.