8) Educaţia tineretului – prima tabără de muncă

Întors la Iaşi, Corneliu Codreanu îşi reia activitatea din cadrul Ligii, ocupându-se în mod special cu educaţia tineretului, aşa cum îşi făurise planul în închisoarea Văcăreşti. Totuşi, când el şi-a început acţiunea, s-a lovit de o greutate majoră: nu exista local de adunare. Erau aşa de săraci, încât nu aveau din ce să închirieze o cameră. În afară de aceasta, sălile Universităţii, ca şi căminele studenţeşti, le erau interzise de către autorităţile guvernamentale, care îi expulzaseră.

Atunci Corneliu Codreanu convoacă un grup de studenţi şi elevi de liceu şi le propune construirea, cu propriile lor braţe, a Căminului de care aveau ei nevoie. Propunerea aceasta e primită cu stupoare şi cu o anumită răceală. Nu numai că acest plan le părea drept irealizabil, însă el contraria mentalitatea dominantă. Intelectualii români de-acuma să se dedea muncii manuale! Şi Corneliu Codreanu subliniază acest lucru în discursul său, ţinut în faţa studenţilor şi elevilor: „…ne trebuie în primul rând curajul de a sfărâma mentalitatea în care creştem noi, mentalitatea care face pe tânărul intelectual să-i fie ruşine, a doua zi după ce a devenit student, să mai ducă un pachet în mână pe stradă” (7).

Construirea Căminului de către studenţi avea astfel o misiune educativă: înnobilarea muncii manuale. Tinerimea care trece prin această experienţă avea să privească pe muncitori cu alţi ochi şi să ia în seamă SOLIDARITATEA TINERETULUI INTELECTUAL CU MUNCITORII.

Fără bani, fără să aibă chiar mijloacele (instrumentele) de muncă necesare, Corneliu Codreanu, însoţit de 26 de tineri, pleacă la Ungheni, un mic târg pe Prut, aproape de Iaşi; şi acolo, pe un teren pus la dispăziţia lor de un om înţelegător, ei încep să sape pământul şi să confecţioneze cărămizi. Este o dată memorabilă pentru România Nouă: la 8 mai 1924, primul şantier de muncă voluntară ia naştere în ţară.

Ţăranii şi muncitorii din târg priveau cu stupefacţie această echipă de studenţi şi de elevi care călca argila sub picioare. Aşa ceva ei nu mai văzuseră niciodată!

O generaţie nouă se pregăteşte sub ochii treji ai lui Corneliu Codreanu: o generaţie căreia nu-i era ruşine de greutăţi şi de muncile poporului de rând şi care fraternizează cu durerile şi nenorocirile lui:

GENERAŢIA ACŢIUNII CREATOARE.

„Prima noastră tabără de muncă -spune Corneliu Codreanua avut efectul unui început de revoluţie în mentalitatea curentă. Toată lumea din jur -ţărani, muncitori, şi, nu mai puţin, intelectualise aduna plină de curiozitate să ne privească. Această lume era învăţată să-i vadă pe studenţi plimbându-se, eleganţi, pe Lăpuşneanu, sau cântând cântece de veselie în jurul meselor din berării, în ceasurile lor libere. Acum îi privea cum frământă lutul cu picioarele, plini de noroi până la brâu, cum cară apă din Prut cu căldările, cum stau aplecaţi pe sapă sub arşiţa soarelui. Lumea asista la sfărâmarea unei mentalităţi stăpânitoare până atunci: e ruşine pentru un intelectual să muncească cu braţele, mai ales în muncile greoaie, rezervate în trecut robilor sau claselor dispreţuite. „(8).

Pentru a-i ajuta pe acei care lucrau la cărămidăria de la Ungheni, Corneliu Codreanu deschide în Iaşi o a doua tabără de muncă; era o grădină de zarzavat, pusă gratuit la dispoziţia lor de o admiratoare a mişcării studenţeşti.

7. Corneliu Codreanu: op. cit., p.189-190.

8. Corneliu Codrenu: op. cit., p.191.