11) Triumful şi prăbuşirea ligii

Curentul provocat în ţară de proces este imens. El se repercutează în chip favorabil asupra organizaţiei politice din care eroul făcea parte: LIGA APĂRĂRII NAŢIONAL CREŞTINE.

Din nefericire, profesorul Cuza, preşedintele L. A. N. C., nu ştie să folosească acest moment unic; el lasă să se stingă entuziasmul popular. Corneliu Codreanu insistă pentru lansarea imediată a unei campanii de canalizare a acestui curent, creând organizaţii acolo unde ele lipsesc, consolidânu-le pe acelea care deja există.

Din această deosebire de puncte de vedere se nasc primle neînţelegeri dintre profesorul Cuza şi Corneliu Codreanu. Preşedintele Ligii e convins că partidul va învinge fără osteneală, adus la putere de elanul irezistibil al maselor; în timp ce Codreanu, mai conştient de deficienţele omeneşti, pune accentul pe necesitatea organizării. Pentru a nu agrava mai tare divergenţele dintre profesorul Cuza şi el, pe marginea organizării Ligii; şi pe de altă parte, simţind nevoia desăvârşirii studiilor, Corneliu Codreanu hotărăşte să plece în străinătate, alegând pentru astă dată Franţa. În toamna lui 1925, el părăseşte ţara şi se stabileşte la Grenoble, unde urmează cursurile de eonomie politică în vederea doctoratului.

În Martie 1926, generalul AVERESCU vine la putere. În luna Mai a aceluiaşi an, se anunţă noi alegeri şi L. A. N. C. se prezintă pentru întâiaşi dată. La insistenţa câtorva notabilităţi ale Ligii, profesorul Cuza acceptă şă fie desemnat candidat de Focşani Corneliu Codreanu. Codreanu îşi întrerupe studiile şi revine în ţară, pentru a participa la campania electorală.

În judeţul Putna (capitala – Focşani), e împiedicat în mod sistematic să ia contact cu populaţia. „Starea de asediu” a fost decretată şi, ca să mergi în turneu de propagaandă, trebuia să obţii un permis de liberă trecere. Deşi Codreanu avea acest bilet în buzunar, deşi era candidat, jandarmii voiau să-l împiedice să iasă din oraş. El refuză să se supună acestui ordin ilegal şi trece mai departe. Jandarmii trag; maşina îşi vede de drum cu două gloanţe în caroserie. Prin miracol, Codreanu şi tovarăşii lui nu sunt atinşi.

În urma acestui incident, Codreanu se duce la Bucureşti, pentru a se plânge Ministrului de Interne, Octavian GOGA, de la care emana în relitate ordinul de arestare. După o discuţie cu Goga, obţine autorizaţia de a desfăşura liber campania electorală; dar, nu mai rămâneau decât două zile până la alegeri; în afară de aceasta, în fiecare sat nu i se autorizează să vorbească decât UN MINUT.

În ziua alegerilor, delegaţii Ligii sunt trataţi cu asprime şi împiedicaţi să ajungă la birourile de votare. Sate întregi sunt puse în imposibilitatea de a vota. Rezultatul fusese prevăzut dinainte: Codreanu nu e ales, cu toate că se bucură de o popularitate enormă în acest judeţ.

Totuşi tânărul candidat e satisfăcut de rezultatele obţinute. Liga a reputat un foarte frumos succes, cu toate abuzurile guvernului: în întreaga ţară, ea a obţinut 120.000 de voturi şi zece locuri în Cameră. Profesorul Cuza, împreună cu un grup excelent de personalităţi, intră în Parlament. Liga vede deschizându-se în faţa ei perspectiva de a deveni, în câţiva ani, principala forţă politică a ţării; dacă acest prim nucleu poate acţiona victorios şi poate da asigurările necesare, de fidelitate faţă de credo-ul naţionalist. Toate privirile şi toate speranţele naţiunii sunt fixate asupra grupului celor zece deputaţi ai Ligii. De energia lor, de curajul şi devotamenztul lor depinde soarta naţionalismului românesc.

Corneliu Codreanu se reîntoarce la Grenoble ca să-şi continue studiile. La începutul lui mai 1927, o veste consternantă îi parvine dinţară: Liga Apărării Naţional Creştine s-a scindat în două. Scrisori disperate – de la Ion Moţa, printre altele – îl roagă fierbinte să revină în România, pentru a încerca salvarea LIGII.

Bulversat de acest trist eveniment, el roagă pe profesori să-i permită avansarea datei examenelor lui; şi, după ce le trece, se reîntoarce în patrie.

Situaţia pe care o găseşte aici era mai gravă de cum şi-o imagina, profesorul Cuza excluse din Ligă pe majoritatea notabilităţilor, printre care opt deputaţi din zece câţi numărau. Spre marea satisfacţie a celorlalte partide, Liga, această, organizaţie pe care neamul românesc îşi întemeiase atâtea speranţe, se prăbuşea, minată de dispute interne. Marea mişcare naţionalistă, fruct al atâtor lupte şi sacrificii, care, după elanul începutului, trebuia în câţiva ani să cucerească puterea, era redusă la neant, sfărâmată şi neputincioasă.

Principalul răspunzător al acestei stări de lucruri nu era altul decât preşedintele ei, profesorul Cuza. Acesta nu avea anvergura unui conducător; nu era nici un organizator, nici un animator. Era un om de ştiinţă şi un doctrinar. Calificat excepţional în sfera teoriei, era neputincios şi stângaci atunci când cobora în domeniul realităţii. Corneliu Codreanu recunoştea, cu toată loialitatea, că o parte din vină pentru acest revers cade şi asupra lui însuşi şi asupra întregului grup de tineri care l-au îndemnat şi l-au forţat pe profesor să accepte o situaţie pentru care el nu era făcut.

După o tentativă disperată de regrupare a Ligii, tentativă ce nu are drept rezultat decât confirmarea imposibilităţii reconcilierii, Codreanu hotărăşte să nu urmeze nici pe una, nici pe alta din cele două fracţiuni. În faţa dezastrului acesta, el se sforţează să opună adversarilor o linie nouă de rezistenţă, formată de către frontul unic al tinerimii naţionaliste. Mişcarea universitară trebuia pusă la adăpost de consecinţele dezagregante ale rupturii produse în sânul grupării „bătrânilor”…Cu acest tineret intact, trebuia început un lucru nou.