4) Zdrobirea comunismului la Universitate

După ce a jugulat mişcarea comunistă din cercurile muncitoreşti din Iaşi, Corneliu Codreanu îşi concentrează eforturile asupra studenţilor. El reuşeşte să adune în jurul său un pumn de studenţi naţionalişti şi, cu ajutorul lor, pătrunde în lumea universitară dominată de comunişti. Primul şoc al micului grup naţionalist cu clica roşie de la Universitate se produce în toamna anului 1920, cu prilejul deschiderii cursurilor.

De când exista această Universitate, obiceiul era ca inaugurarea cursurilor să se facă printr-un serviciu religios, la care asistau cu toţii, profesori, studenţi şi notabilităţi ale oraşului. Or, pentru prima oară în istoria acestei instituţii, autorităţile universitare anunţaseră deschiderea cursurilor fără serviciul religios tradiţional. Profesorii „progresişti” ai epocii, care formau majoritatea Consiliului Universitar, susţineau că invocarea Sfântului Duh în cadrul unei instituţii culturale era o manifestare de „obscurantism” şi o „ofensă adusă ştiinţei”.

După intervenţii inutile pe lângă Consiliul Universitar, pentru a se încerca revenirea asupra deciziei luate, Corneliu Codreanu hotărăşte să se opună cu forţa acestei reluări a cursurilor fără slujbă religioasă.

În ziua solemnităţii, el vine primul la Universitate, barează uşile de la intrarea principală şi -la ora deschideriianunţă pe toţi cei care deja erau masaţi în faţa portalului, că nu va permite trecerea nimănui, atâta vreme cât nu i se va promite ca anul şcolar să fie binecuvântat de cătr un preot. I se răspunde cu insulte şi ameninţări.

În timp ce vorbea cu un profesor, profitând de un moment de neatenţie din partea lui, masa de afară forţează uşile şi valul de studenţi comunişti pătrunde furios în clădire, îl dă jos pe Corneliu Codreanu, singurul apărător, îl loveşte şi îl izbeşte de perete.

Succesul final rămâne totuşi de partea lui. Consiliul Universitar, neliniştit de repercursiunile conflictului de la Universitate în populaţie şi printre studenţi, anunţă că începerea cursurilor va avea loc la o dată ulterioară, cu slujba religioasă tradiţională.

În cursul anului şcolar 1920-1921, conflictele se multiplică între grupul mic de studenţi naţionalişti, care nu numără mai mult de 14 membri, şi marea majoritate a celorlalţi, dominaţi de organizaţiile comuniste. Cu toate acestea, lupta împotriva preponderenţei comuniste în Universitate este dusă cu atâta bravură şi inteligenţă de Corneliu Codreanu, încât la sfârşitul anului comuniştii nu îndrăznesc să mai manifesteze.

Atunci, Consiliul Universitar vine în ajutorul comuniştilor învinşi. Corneliu Codreanu, acuzat de tulburarea ordinei, este eliminat din Universitate. Dar sentinţa nu poate fi executată, pentru că decanul Facultăţii de Drept -în care predominau profesorii de tendinţă naţionalistăse opune hotărârii Consiliului; şi Corneliu Codreanu continuă să facă parte din Facultate şi poate să se prezinte la examene.

La începutul anului şcolar următor, 1921-1922, Corneliu Codreanu este ales preşedinte a Societăţii studenţilor în drept. Activitatea bogată şi fecundă pe care de-ici înainte o desfăşoară susnumita societate, atrage de partea sa majoritatea studenţilor celorlalte facultăţi.

Astfel, „CENTRUL STUDENŢESC IAŞI”, organizaţie oficială ce se afla încă în mâinile comuniştilor, începe să-şi piardă influenţa asupra tinerimii universitare. Acest centru dispare definitiv atunci când, la propunerea lui Codreanu, ia naştere, la 20 mai 1920, „ASOCIAŢIA STUDENŢILOR CREŞTINI” de la Universitatea ieşeană. Această Asociaţie se substituie fostului Centru Studenţesc şi -odată cu consolidarea lui în mediul studenţescdispare influenţa comunistă din Universitate, Exemplul studenţilor de la Iaşi e urmat de celelalte universităţi. Revărsatul de zori al naţionalismului îşi face apariţia în toate centrele universitare. Masa de studenţi, o clipă dezorientată de mişcarea revoluţionară rusă şi de acţiunea subterană a agenţilor comunişti, îşi asumă iarăşi tradiţionalul ei rol de luptă de pe poziţiile cele mai înaintate ale naţionalităţii române.