2„Echipa morţii”

La începutul lunii mai 1933, Corneliu Codreanu formă o puternică echipă de propagandă, pe care o trimise să parcurgă cu camioneta Legiunii, provinciile Banat şi Sudul Transilvaniei.

După decepţia provocată de către guvernul naţional-ţărănist, el considera momentul oportun pentru a reaprinde flacăra speranţei în poporul din aceste provincii socotite până atunci drept patrimoniul electoral al lui Iuliu Maniu.

De ce această denumire de „Echipă a Morţii”?

Ea nu aparţine Căpitanului; s-a născut spontan în spiritul acelora care participau la expediţie, drept omagiu adus spiritului de sacrificiu. Inamicii Mişcării, interesaţi, ca întotdeauna, să atribuie cele mai rele intenţii oricărei acţiuni legionare, stârniseră zvonul că echipa era formată din elementele cele mai dure ale Mişcării, şi că, pretutindeni pe unde ea trecea, răspândea sânge şi moarte. Culmea perfidiei, căci adevărul era contrar, membrii echipei îşi aleseseră acest nume pentru a-şi manifesta voinţa de a suporta cele mai groaznice torturi şi de a accepta chiar moartea în îndeplinirea misiunii lor.

Ştiau ce-i aşteaptă; se duceau în întâmpinarea suferinţelor şi a încercărilor dure. Ei cunoşteau, înainte de a pleca, ordinul dat de guvern jandarmilor şi forţelor de poliţie din întreaga ţară, de a-i maltrata şi de a-i alunga din toate satele şi din toate oraşele pe unde treceau.

Legionarii acestei „Echipe a Morţii” n-au plecat în propagandă cu gândul să creeze dezordini. Căpitanul le dăduse înstrucţiuni severe de a se abţine de la orice act de bravadă, de a se feri de orice provocare şi de a evita cu grijă incitarea forţei publice. Totodată, aceşti oameni erau hotărâţi să nu se supună măsurilor ilegale. Nici o dezordine suscitată de dânşii; dar şi nici o dare înapoi; nici o abdicare în acest turneu. Erau decişi să reziste până la moarte autorităţilor care ar fi voit să-i împiedice să-şi exercite drepturile de cetăţeni. Astfel, „Echipa Morţii” nu era o echipă de terorişti, trimisă ca să răspândească moartea de-a lungul ţării, precum inamicii o pretindeau, ci un pumn de oameni hotărâţi şi plini de credinţă, ce voiau să aducă un cuvânt de consolare şi de încurajare ţăranilor din Transilvania după teribilele eşecuri ce li se impuseseră de către toate partidele.

Peste tot, populaţia primi cu cea mai mare bucurie echipa de propagandă a Mişcării. Totuşi, încă de la debut, jandarmii le barară drumul, îi somară să se disperseze. Cum ei refuzară să se supună, busculadele şi scandalurile izbucniră.

Obstacolele s-au mărit atunci când ei abordară oraşele. La Oraviţa, la Reşiţa, la Arad, armata le iese înainte, cu mitralierele în poziţie de tragere. Din pricina acestor piedici continui, nici o adunare publică nu putu să se desfăşoare.

O asemenea adunare publică fusese anunţată la Reşiţa, în cursul căreia Corneliu Codreanu trebuia să ia cuvântul. În calitatea lui de deputat, avea dreptul să i-a contact cu electorii din toată ţara. Pentru a-l împiedeca să vorbească, au fost mobilizate toate forţele executive din împrejurimi. În zadar Căpitanul, în discuţiile cu autorităţile, voia să se prevaleze de calitatea sa de ales al naţiunii şi insista asupra caracterului ilegal al măsurilor luate. În final, el trebui să renunţe la reuniunea proiectată, ca să evite incidente mai grave.

În timpul acesta, în comuna Cher, judeţul Arad, autorităţile aţâţară populaţia acestui sat împotriva echipei de legionari aflate în turneu, răspândind zvonul că-i vorba de o bandă de bolşevici veniţi din Ungaria. Sătenii înarmaţi atacară echipa legionară. Conform ordinelor primite, legionarii refuzară să se apere. Ei au fost crud bătuţi de ţărani, mulţi fiind grav răniţi. Pe urmă, arestaţi de jandarmi, au fost duşi în faţa justiţiei pentru. rebeliune.

Procesul, judecat la Arad, se termină cu un nou triumf al Mişcării în faţa justiţiei. „Echipa Morţii” fu achitată. Ţăranii, care-i brutalizaseră pe legionari, veniră spre ei plângând, pentru a le cere iertare. Dar, calvarul acestei echipe nu se sfârşise.

Cele mai grave incidente de pe parcurs s-au produs la Teiuş, mic oraş din centrul Transilvaniei. Fusese anunţată aici o conferinţă pe care trebuia s-o ţină prof. Ion Zelea Codreanu, tatăl Căpitanului şi deputat în Parlament. Sala în care trebuia să aibă loc conferinţa era plină. Când profesorul începu să vorbească, jandarmii năvăliră în sală şi prinseră a da puternice lovituri de baston la dreapta şi la stânga, ca să alunge auditorii. În ceea ce priveşte pe orator, lui îi fracturară craniul şi îl lăsară într-un lac de sânge.

„Legalitate, o, legalitate! -exclamă Corneliu Codreanu. Un parlamentar român, cu imunităţi şi drepturi garantate, merge să ţină o conferinţă şi reprezentanţii ordinei publice pătrund în sală şi-i sfarmă capul cu paturile de armă. O, legalitate!”

În urma acestor incidente, „Echipa Morţii” şi alţi 50 de legionari au fost arestaţi şi transportaţi la Alba-iulia, capitala judeţului, şi încarceraţi în închisoarea unde suferise HORIA, conducătorul revoluţionarilor români de la finele secolului al XVIII-lea. Nou proces şi nouă achitare. În faţa justiţiei independente şi oneste, guvernul pierdea cu regularitate bătăliile, pe ascuns pregătite şi duse împotriva Mişcării Legionare. Nedreptele acuzaţii ale autorităţilor se topeau ca zăpada la soare. S-a arătat clar, de altminteri, în cursul acestor procese, că adevăraţii autori ai dezordinelor erau chiar autorităţile.