16.TRĂDAREA

Achitarea Mişcării legionare a zguduit într-o aşa măsură poziţia guvernului Tătărăscu, încât regele hotărî să-l schimbe, cu toate că nu avea motive serioase de nemulţumire. Regele aprecia supleţea de caracter a lui Tătărăscu şi se înţelegea mult mai bine cu el decât cu vechea gardă liberală; dar înlocuirea liberalilor era indispensabilă în acele circumstanţe.

Regele îl alesese pe mareşalul Averescu drept succesor. Chiar în acel moment în care criza era vitalmente rezolvată, survine decesul soţiei Mareşalului, şi acesta trebui să părăsească Capitala, spre a se duce la Turnu Severin, unde aveau loc funeraliile. Tătrăscu profită de absenţa Mareşalului pentru a aranja lucrurile la Palat. Când Mareşalul reveni în Capitală, nu mai era vorba de schimbarea guvernului. Partidul liberal îşi păstra în continuare puterea graţie abilităţii lui Gh. Tătărăscu, care demonstrase Suveranului avantajele menţinerii guvernului său.

În raport cu schimbarea guvernului proiectată, anume tulburări se produseseră şi în cadrele Mişcării. Mihail Stelescu, pe când era în închisoare la Jilava, începuse să adune oameni în jurul său, în scopul creării unui grup de obedienţă personală. O dată aflat în libertate (a figurat şi el la proces), tendinţa lui separatistă s-a accentuat. Forţele ce lucrau pentru distrugerea Legiunii, descoperind ambiţiile sale politice, îl seduseră, sfătuindu-l să se separe de Corneliu Codreanu, şi promiţându-i trei ministere în guvernul ce trebuia să fie format sub preşedenţia mareşalului Averescu, dacă reuşea să antreneze cu el o parte din Mişcare. Chestiunea nu avu urmări, pentru că guvernul nu putu să se constituie. Stelescu a fost totuşi luat în evidenţă de camarilă şi curând i se oferi o altă posibilitate de a lucra pentru distrugerea Legiunii.

După eşecul suferit de Palat şi de liberali, când cu dezlănţuirea prigoanei, duşmanii legionarilor nu mai puteau risca un atac direct împotriva Mişcării. Căderea lui Duca i-a înspăimântat, determinându-i să-şi schimbe tactica. Ei se apucaseră de-acum înainte să acţioneze în vederea distrugerii Legiunii prin intrigă şi dezbinare. Adică: să descopere, în interiorul Legiunii, elementele dispuse să joace propriul joc, şi să le atragă cu bani sau cu alte promisiuni.

Mihail Stelescu era din stofa din care se fac trădătorii. Un îngâmfat şi un vanitos. Se socotea, din ce în ce mai mult, egalul Căpitanului. Îi lipseau bunul simţ, ca şi simţul măsurii. Incontestabil, el făcuse sacrificii pentru Mişcare, participase la foarte multe bătălii; dar meritele sale, chiar dacă erau mari, nu puteau fi puse în balanţă cu acelea ale Căpitanului. Corneliu Codreanu depăşea cu mult pe cei mai valoroşi legionari. Crease această Mişcare, îi dăduse viaţă, viitor şi forţă prin luptele, suferinţele şi sacrificiile sale. Stelescu, orb din cauza unei ambiţii nemăsurate, pierduse noţiunea valorilor şi virtutea fidelităţii.

Zâzania pe care o pregătea Stelescu nu dădu nici un rezultat. Tentativele sale de apropiere printre camarazii cei mai intimi, aluziile pe care le arunca ici şi colo, în masa legionarilor, nu izbutiră. Legionarii aveau pentru Codreanu o fidelitate de neclintit; presigiul lui ieşise şi mai întărit de prigoană. Încercările de intrigă şi de dezunire, legionarii le răspundeau strângându-şi şi mai tare rândurile în jurul Căpitanului.

Mihail Stelescu, torturat de ambiţie, căzu din abjecţie în abjecţie. Prin mijlocirea cumnatului său, Luca Gheorghiade, intră în legătură cu camarila de la Palat. Acesta deja îşi pierduse speranţa de a zdrobi unitatea Mişcării. De aceea, ea insista pe lângă Stelescu să-l convingă să atenteze la viaţa şefului său. O dată această problemă rezolvată, toate căile îi erau deschise. Legionarii l-ar fi recunoscut drept conducător, şi lucrând mână în mână cu Palatul, el şi-ar asigura un viitor strălucit.

Sedus de promiţătoarele perspective, Stelescu îşi luă acest teribil angajament şi începu să-şi urzească planul tenebros. Moartea lui Codreanu prin mâna unui legionar reprezenta o soluţie ideală pentru lichidarea Mişcării. Duşmanii tradiţionali deveneau spectatori, fără nici o responsabilitate directă, neavând altceva de făcut decât să se bucure de spectacolul legionarilor ce se sfâşie între ei.

Planul asasinatului a fost conceput în maniera următoare:

1) Atentatul trebuia să fie organizat în aşa mod, încât Stelescu să rămână în afara oricărei bănuieli. Doar cu această condiţie el ar fi putut să profite de pe urma tulburării ce ar fi izbucnit în Mişcare, după dispariţia Căpitanului, pentru împărţirea conducerii organizaţiei.

2) Atentatul trebuia justificat. S-ar fi răspândit versiunea după care Codreanu ar fi trădat Mişcarea, fiind în legătură cu Elena Lupescu şi că, graţie ei, ar fi scăpat de la moarte în timpul ultimei prigoane.

3) Atentatul trebuia comis de un legionar revoltat de conduita scandaloasă a Căpitanului. Puritatea de conştiinţă îl determinase să facă uz de pistol. Autorul atentatului voia să răzbune sacrificiile atâtor suflete de nevinovaţi, induşi în eroare de Corneliu Codreanu.

4) Tânărul ales pentru a trage în Codreanu să fie sugestionat în acest sens omorându-l pe Corneliu Codreanu, el făcea un mare serviciu Legiunii. Ca atare, trebuia găsit un tânăr neîndeajuns de bine format, un adolescent lipsit de autocontrol şi uşor influenţabil.

Cu bani primiţi de la guvern, Stelescu organiză, în vara anului 1934, o tabără de odihnă pentru legionarii bolnavi sau slăbiţi de închisoare, la Budachi, în Basarabia, pe coastele Mării Negre. Ciudat în această tabără era că au fost aduşi în soarele Mării Negre nu oamenii ce aveau cea mai mare nevoie, ci aceia care erau devotaţi personal lui Stelescu, ori elemente ce i se păreau lui dispuse să treacă de partea sa. Printre tovarăşii cei mai apropiaţi de Stelescu se afla un tânăr de 19 ani, Vasile Cotea, care abia ieşise din Şcoala Normală de Învăţători. El era instrumentul ales de Stelescu pentru a-l omorî pe Căpitan.

Din două motive a fost el adus în tabăra de la Budachi: pentru pregătirea psihologică a atentatului şi pentru a pune la încercare, graţie lui, reacţiile legionarilor, atunci când s-ar pune la îndoială probitatea politică şi morală a Căpitanului.

Instruit de Stelescu, Cotea începu să provoace discuţii asupra Căpitanului cu ceilalţi legionari, exprimându-şi cu voce tare nemulţumirea: „Căpitanul s-a îndepărtat de la linia Mişcării”, „Căpitanul este protejat de Elena Lupescu” şi alte infamii de acest gen. Incidentele se înmulţeau. Cea mai mare parte din legionari reacţionară, cerând lui Stelescu în calitatea lui de şef al taberei, să lămurească poziţia lui Cotea. El promisese că va acţiona ca atare, dar se feri s-o facă. Cotea continua să defaime pe Căpitan. Într-o zi, el mersese atât de departe încât, fiind cu mai mulţi legionari sub un cort, smulse fotografia Căpitanului agăţată într-un colţ şi o rupse în faţa celor de faţă. Legionarii, scandalizaţi, raportară faptul lui Stelescu. Acesta, nu numai că nu-l pedepsi, cum era de presupus, dar căută să-l scuze: „este un băiat tânăr, al cărui spirit nu-i încă copt, însă fondul sufletesc e bun. Nu trebuie luat în serios”.

Stelescu avea nevoie să acumuleze cel mai mare număr posibil de mărturii că Cotea avusese cuvinte violente împotriva Căpitanului; astfel, în momentul atentatului s-ar fi spus că el acţionase într-un moment de tulburare a „spiritului său instabil”.

O parte din legionarii din tabăra Budachi nu au fost mulţumiţi de explicaţiile lui Stelescu. Ei părăsesc cu ostentaţie tabăra, ducându-se la Bucureşti şi povestiră inginerului Clime faptele stranii la care asistaseră. Acesta le ordonă să nu spună nimănui şi să se întoarcă cu calm la domiciliile lor. Căpitanul, informat de Clime asupra stării de spirit create de Stelescu în tabăra Budachi, dădu instrucţiuni ca să se exercite cea mai strictă vigilenţă asupra mişcărilor lui Stelescu. Nimeni nu bănuia atunci că trădarea lui Stelescu putea merge aşa de departe, încât să pregătească un complot împotriva vieţii Şefului suprem. Se presupunea că Stelescu pregătea o dizidenţă şi nimic mai mult; tabăra de la Budachi îi servea drept centru în vederea captării de simpatizanţi.

Vasile Cotea părăsi el însuşi, după o scurtă şedere, tabăra de la Budachi şi se duse la proprietatea unui înalt personaj politic din judeţul Râmnicu Sărat, unde începu să se antreneze la tir. După ce căpătase o suficientă abilitate privind revolverul, Cotea, spre finele lui iunie 1934, se duse într-o altă tabără legionară de pe muntele Rarău, în Bucovina, unde, sub conducerea directă a Căpitanului, se construia o casă de odihnă pentru legionari. Aici, conform propriei sale confesiuni, făcute ulterior, trebuia să găsească un moment prielnic pentru a trage asupra Căpitanului.

În drum spre Rarău, în trenul care-l ducea în Bucovina, îşi dădu seama că nu-i capabil să comită atentatul. Ceva îl neliniştea şi îl reţinea. Făcu jumătate de cale întoarsă şi-şi mărturisi slăbiciunea lui Stelescu. Acesta îl supuse la un nou antrenament, îi ridică moralul şi, văzându-l incapabil să tragă, îl convinse să folosească otrava în locul revolverului.

Luca Gheorghiade, cumnatul lui Stelescu, furniză otrava. Era cianură de potasiu. Între timp, Căpitanul, către începutul lui August, părăsise tabăra de pe Rarău şi se duse la Carmen Sylva, în Dobrogea, pe malurile Mării Negre, pentru a-şi îngriji sănătatea. Acolo organiză, pe o proprietate particulară, o tabără legionară de odihnă, pentru legionarii bolnavi.

Mulţi legionari se opreau la Carmen Sylva. Unii pentru a profita de băile de nămol de la Techirghiol; dar cea mai mare parte, în special tinerii din „Frăţiile de Cruce”, pentru a-l vedea pe Căpitan. Acesta îi reţinea cu el câteva zile. Cotea, urmînd planul stabilit, trebuia să se strecoare în mijlocul unui grup de legionari vizitatori, să profite de ospitalitatea Căpitanului şi, într-un moment de neatenţie, să verse cianura de potasiu în mâncarea lui.

După ce a pus la punct, cu Cotea, suprimarea Căpitanului prin otrăvire, Stelescu a căutat să-şi confecţioneze un alibi pentru el însuşi, ce l-ar fi pus la adăpost de orice bănuială. Chiar în această perioadă, de la 10 la 14 august 1934, se ţinea la Râmnicu Vâlcea un Congres al studenţilor din Oltenia, ocazie excelentă pentru Stelescu de a se duce acolo.

În cursul Congresului, se produseseră scandaluri cu autorităţile, la instigaţiile lui Stelescu; drept urmare, fură efectuate arestări. Printre deţinuţi figura şi Stelescu, detenţia lui fiind deliberat concertată cu autorităţile. Aşteptând procesul, studenţii rămân în închisoarea oraşului. Stelescu voia ca şi el să se afle închis, în timp ce Căpitanul ar fi pierit otrăvit, pentru a ieşi fără pată din toată afacerea; pe de altă parte, spera că aureola recentului său martiriu să-i uşureze accesul la conducerea Legiunii.

Tentativa aceasta eşuează şi ea. Stelescu, pentru a-l împinge pe Cotea la crimă, voia să demonstreze că există şi alţi comandanţi legionari în spatele acestei acţiuni. Stelescu avea ca buni prieteni pe doi legionari: Dumitrescu-Zăpadă (cel care trăsese asupra lui Socor) şi Virgil Rădulescu. Îi considera drept ataşaţi, trup şi suflet, cauzei sale. Cu ei, s-a dedat la anumite conferinţe; şi aranjase ca aceste conversaţii să parvină la urechile lui Cotea, ca să-l stimuleze în acţiune. Profitul sperat de Stelescu în lărgirea cercului de conspiratori se întorsese împotriva lui. Dumitrescu-Zăpadă şi Virgil Rădulescu dezvăluiră lui Nicolae Totu întregul complot uneltit de Stelescu împreună cu Cotea. Prin aceeaşi filieră, Căpitanul a fost informat şi el. El părăseşte în grabă Carmen Sylva şi se duce la Bucureşti.

În timpul absenţei lui Stelescu, Totu reuşeşte să câştige încrederea lui Cotea, prezentându-se drept unul din iniţiatorii complotului. La 5 septembrie 1934, Totu, cu alţi legionari, îl iau pe Cotea într-o maşină sub pretextul aranjării plecării la Carmen Sylva. Cotea, văzându-i că vorbesc deschis de întreg planul acesta, nu avu nici o îndoială că acţiunea lui se va bucura de aprobarea celor mai vechi elemente legionare. Convingerea lui era că face o faptă eroică omorându-l pe Căpitan, de aceea se afla stimulat.

Bucuria dispăru subit când îşi dădu seama că maşina se opreşte în faţa casei generalului Cantacuzino, pe str. Gutenberg, nr. 3. Prima persoană care-l primeşte a fost Căpitanul, care-i mângâie obrajii şi-i spune cu tristeţe: „Ei bine, Cotea,ce rău ţi-am făcut ca tu să vrei să mă omori?”

Cotea, plângând, divulgă întregul complot. Pentru a avea proba materială a tentativei de otrăvire a Căpitanului, un grup de legionari (cu Corneliu Codreanu şi generalul Cantacuzino în frunte) efectuară o descindere acasă la Luca Gheorghiade. În camera şi dulapul indicate de Cotea, ei găsiră fiola cu cianură de potasiu.

Stelescu află din închisoare eşecul planului de otrăvire. Temându-se de reacţiile celorlalţi legionari arestaţi cu el, îşi aranjă, cu autorităţile, transferarea în închisoarea Craiova; mai târziu a fost eliberat.

O dată aflându-se în posesia tuturor probelor, Corneliu Codreanu convoacă, pentru 25 septembrie 1934, un Consiliu de Onoare, format din 23 de conducători legionari, prezidat de generalul Cantacuzino, în faţa căruia Stelescu fu invitat să se prezinte. În faţa Consiliului, Cotea repetă declaraţiile făcute.

Consiliul de Onoare, compus din vechii tovarăşi de luptă ai lui Stelescu, declară în unanimitate că acesta e vinovat de înaltă trădare faţă de Legiune şi de Căpitan. Pe baza acestei declaraţii, Căpitanul hotărăşte excluderea lui Stelescu pentru o durată nelimitată. Luând totuşi în seamă trecutul său, îi lasă o posibilitate de reabilitare şi de reîntoarcere: „Acord lui Stelescu dreptul ca – într-un viitor cât mai îndepărtat, care rămâne la aprecierea mea – să-şi poată răscumpăra în faţa aceluiaşi Consiliu de Onoare, convocată de mine în acest scop, numai prin jertfă, onoarea pierdută şi păcatul făptuit”.