Anul 105

Fiindcă „împărăției romanilor prea mult i-ar fi scăzut, de n-ar fi cuprins Traian, împăratul cel mai mare și mai viteaz, Dacia, ațițat fiind și de împrotivirile dacilor și de bunătatea țerei, zice Cheleșeri , acelaș împărat, cât au isprăvit podul, îndată au trecut Dunărea și bătându-se, așa de rău au înfrânt pe daci, cât n-au rămas nici care se agonisească pământul, nici care se lăcuiască prin cetăți . Drept aceea în anul acesta și în cei doi ce urmează , foarte mulți lăcuitori au dus în Dacia din toată lumea romanilor , dară mai ales din Roma și din Italia, precum adeverează înscripțiile, care până-n zioa de astăzi custă, mai cu samă în Ardeal ; din care înscripții aceea încă se dovedește, că nu numai gloate mișele, ci și familii de frunte au fost duse sau strămutate în Dacia. Lung ași fi în vorbă de aș enumera toate familiile, câte se află în inscripții, ci tu le citește la Fridválschi . Cetește și cele ce am scris în Istoria românilor (care s-au typărit la sfârșitul cărindariului de anul 1807), partea 2, § 8, 9, 10. Eu, la anul acesta, mai multe nu înșir, fără numai că nu e cu neputință să fie fost și din familia Corvinilor (din care a fi prăsât, Matiaș, craiul Ungariei, cu de-adinsul dorea să se arete aduși din Dacia, măcar că Corvinii în înscripții nu se cetesc.