[Cucerirea Daciei de către romani]

Anii 101-102

„După ce au pornit împăratul Traian asupra dacilor, nici nu au fost departe de locul în care se așezase cu toată oastea sa Decebal, craiul dacilor, iată se aduce la el un burete foarte mare, pe care era scris cu slove lătinești: Cum burii cu toți soții lor cearcă pe Traian ca făcând pace să se întoarne acasă. Traian totuși s-au lovit cu ei; în care bătae de au și căzut mulți dintră daci, dară dintre romani atâța au picat răniți, cât nici cârpe cu care se-i lege avea. Drept aceea Traian (precum zic, care știu), nici veșmântului său au părtinit, ci mai pe-urmă ș-au tăiat cămeșa și o a dat se lege ranele ostașilor celor vătămați, iară celor morți le-au râdicat altare și au poruncit ca pe acelea în tot anul se li se facă pomenirea. De-acolo Traian au purces spre munți și cuprinzând dealurile, nu fără de primejdie au ajuns la cetatea în care era scaunul cel crăesc al dacilor, pe care, strâmptorindu-i de altă parte Lusie povățuitorul, pe mulți din ei au tăiat și prins.

Văzând acestea craiul Decebal au trimis pe unii dintră cei ce purta cugime (cumănace) la Traian, să ceară pace, făgăduind că va face oricâte i se vor porunci. Iară împăratul Traian i-au poruncit ca armele și mașinile (uneltele) cele de război și de stricat ziduri, împreună cu meșterii care le făcea, și cu cei fugiți se i se dea; cetățile și turnurile se le strice; din părțile care le cuprinsese de la vecini să iase, și pe aceia se-i ție pretini sau protivnici, pe care vor țânea și romanii. Condițiile acestea Decebal, după ce fu adus înaintea lui Traian, cât de cât trebui se le priimească și, căzând la picioarele lui Traian, i s-au închinat.

Traian, după ce au așezat acestea, s-au înturnat în Italia, și solii lui Decebal s-au slobozit în senat, unde lepădând armele și cu mâinile încleștate ca și șerbii, puțintele au cuvântat și cu umilință. După ce s-au întărit pacea, numiții soli iarăși au încins armele, și împăratul Traian au țânut foarte frumos triumf de daci, poreclindu-se și Dachic.”

Până aicea sunt cuvintele lui Dion Cassie , cu care se lovește Petru Patrichie și Magistru3, numai cât acesta zice: 1. Că Decebal pentru aceea au trimis acum dintră cei cu cugime, piloforus, soli la Traian, pentru că aceștea era mai de frunte decât comitii οἱ κόμηται de care au fost solii cei mai dinainte, 2. că Decebal au dat romanilor toată partea Daciei câtă au fost cuprins Traian, ce nu e de a se crede că așa ar fi fost dată Dacia până în Sarmizoghetuza, ce e prea mult; ci mai bine zice Dion că au întors cât au fost cuprins de la vecini, nu romanilor, ci stăpânilor celor dintâi, precum se va vedea din cele ce se vor însemna la anii viitori.

Dion nu numește locul în care au fost bătaia aici adusă, drept aceea lezne las se fie fost pe șesul Turdzeia, precum voiaște Catona , nu singur, totuși întreb pentru ce n-au fost pe șesul Jibetului, cum vreau alții mai mulți?

În câtu-i despre solii dacilor cei la Roma trimiși și în senat intrați, înseamnă că senatul de-atunci îndată au poruncit de le s-au cioplit chipurile din marmure tocmai cum era făcuți la statură, la fisognomie și la haine, adică: obrazul, grumazii, peptul și picioarele cu cioarecii, din marmure albă; iară cugima, părul și țundra (sugmanul), din marmure neagră; gluga, iarăși din marmure albă, tocmai cum iaște portul românilor celor ce lăcuesc pe lângă Sibiiu. Chipurile sau statuele acestea încă de-atunci s-au țânut în Capitoiul Romei până la anul 1775, luna lui februarie, când au luat patriarhul Evlavie al șeselea moștenirea S. Petru (il Possesso). Eu încă atunci le-am văzut.