[Întemeierea Moldovei]

Anul 1359

„Murind Stefan voevodul Moldovei, zice Dluglosz , la români, mai marii cărora fugăriți fiind din Italia, se cred a fi fost din neamul volscilor. Aceștea fugărind pe ruteni sau ruși din Moldova, întâiu cu înșălăciuni, apoi cu puterea, mai pe-urmă au priimit legea și obiceiurile rutenilor, ca, cu atâta mai lezne se poată cuprinde Moldova de la dânșii. Grea price s-au stârnit între doi feciori ai răposatului voevod, adică între Stefan și Petru, pentru stăpânirea Moldovei.

Pentrucă cu Petru, măcarcă era mai tiner în vârstă, ținea cea mai mare parte a boierilor, pentru istețimea minței lui; și el cu sârguința sa și cu ajutorința ungurilor, fugărind pe Stefan și pe boerii, pe care nu i-au putut trage în partea sa, au cuprins toată Moldova. Iară Ștefan cu boierii săi neputând răbda nedreptatea ce i se făcuse, și temându-se ca nu cumva Petru dobândind domnia se-i facă ceva mai rău, au năzuit la Cazimir, craiul Poloniei care avea bani și oaste destulă, rugându-se ca se-l ajute și legându-se că, de va dobândi domnia Moldovei, toată țeara, el și următorii săi, vor fi credincioși supuși ai craiului Cazimir și ai următorilor lui. Care condiție priimindu-o Cazimir, din sfatul divanului său, au trimis oaste din Cracau, Sandomir, Lublin și din Rusia, cu Stefan, ca se-l pună în scaunul Moldovei. Oastea aceasta pornind îndată după Sân-Petru și agiungând la pământul nemicilor vreo câteva bătăi mici au și sprânginit cu noroc de la nemici, care se ferea de vreo bătae deplin. Iară Petru încungiurând bătaia deplin cu Stefan și cu leși, s-au întors la înșălăciuni. Era în ținutul Sepenicului niște păduri foarte mari și neagonisite, ce se chiema Plonini de români, prin care trebuia să treacă Stefan cu oastea leșească, ca se străbată în Moldova. Pădurile acestea, cei despre partea lui Petru, pe lângă căi le-au tăiat cu firezuri așa, cât copacii de îmbe părțile, și de-a dreapta și de-a stânga, au stat numai înțânați, ca împingându-i de amândoao capetele, unul se oboară pe altul spre drum. Întrând așadară polonii sau leșii în pădure, românii au împins copacii cei din capete și căzând copacii, unii pe alții au oborât peste drum și au zdrobit și încurcat nu numai pe vonici, ci și pe cai și armele, fără de război.

Pentru că trupinele și ramurile, pe cei mai viteji vonici încă i-au turtit și le-au vătămat la unii mânile, la alții picioarele și la mai mulți alte părți ale trupului.

Ceaialaltă mulțime spăimântându-se au priimit jugul supunerii și cu ceva mai mulți s-au prins decât s-au tăiat. Prada care o-au dobândit, cu atâta au fost mai plăcută nemicilor, cu cât au fost mai întreagă. Căci măcarcă caii mai mare parte era strugiți de arburi, totuși armele, veșmintele și uneltele, fiindcă nimenea au putut scăpa sau a duce ceva îndărăpt, s-au cuprins de biruitori… Auzind Cazimir craiu de pierderea aceasta, au trimis pe unii dintre ai săi se rescumpere pe cei prinși, și dându-i românii pe ușor, cu mic preț au rescumpărat și pe ostași și pe celalalt norod. S-au fost prins în perirea aceasta Sbigneiu din Oleșnica și Casa lui Dambno, moșul cardinalului și episcopului Cracoviei, Sbigneiu, care până la moartea sa au șchiopătat pentru vătămarea fluerilor picioarelor, care atunci o-au căpătat. Navogie din Tațin, feciorul lui Andrei din Tațin, palatinului din Cracovia, fugind din primeșdia aceea, s-au rușinat a se mai întâlni cu tatăl sau și cu prietenii, și din locul în care s-au întâmplat perirea au mers la Roma și s-au hirotonit preot… Pădurile acestea, cu vreme, lucrându-se, s-au făcut câmpuri. Doaosprăzece steaguri s-au prins de la poloni, trei crăiești și nouă șlectcești.”

Așișderea scriu Cromer , Brietie , Albin , Sarnichie , Spondan , Mihovie , Stricovschi , Calvisie pune întâmplarea aceasta la anul 1360, iară Hofmann , la anul 1369.

Iară prea vestitul Enghel, după obiceiul său, așa încâlcește toată istoria aceasta: Întâiu aduce cuvintele lui Stricovschi, care așa scrie, ca și Dluglosz, precum scriseiu mai nainte, apoi scrie așa: „Se vede a fi adevărat că aici se amestecă doi Cazimiri, unul din anul 1359 și altul din anul 1450”. A doua : La anul, cum i se pare, 1361, scrie: „§ 8: Sas, fiiul și următoriul lui Dragoș, au domnit 4 ani, de la 1361 până la 1365. Mai mult nu știm despre dânsul. Îmi aduc aminte că din numele Sas, oare unde s-au închis că Sas Vodă au fost de neam sas, sau că mumă-sa au fost sască sau săsoaică

Istoria Moldovei întru început nu bine merge. De au stăpânit așa de puțin domnii cei dintâi, după cum scrie Miron, adică: Dragoș 2 ani, feciorul lui, Sas, 4 ani, despre ale căruia fapte nimica se scrie, Lațco, fiul Sas, 8 ani, Dragoș au trebuit se fie bine bătrân, când s-au strămutat românii din Maramurăș, și nu numai pe fecior, ci și pe nepot, se-i ducă cu sine”.

Mai pe-urmă, acelaș Enghel «aduce cuvintele lui Peissonel din pagina 216, care întorcându-le de pe frâncie pe românie, sună așa: „După cum scrie Ureche vornicul: Dragoș au domnit 2 ani, Sas Vodă 4 ani, Lațco Vodă 8 ani, Bogdan Vodă 6 ani, Petru Vodă 16 ani, Roman Vodă și Ștefan Vodă 7 ani, care fac laolaltă 43 de ani”.

Îndată după acestea, care le aduseiu aici mai sus, iarăși scrie Enghel , precum urmează: „§ 9. Fiiul lui Sas, Lațco, au domnit 8 ani, de la 1365 până la 1373”. De-aici pășind mai nainte tot acelaș Enghel scrie: „§ 10. Bogdan au domnit 6 ani, de la 1373 până la 1379... Pe acesta îl numește Cantemir: fiiu lui Lațco și-l poreclește Mușat. Despre acestea tac Annalii rusești și Hronica Iașilor; însemnarea lui Scarlat Vodă nici pomenește pe Bogdan Vodă. Miron zice că Bogdan Vodă au fost următoriu, iară nu fecior lui Lațco Vodă”.

Acestea scrie preavestitul Enghel, adevărat urmând pe Miron, pe Peissonel, pe Cantemir și pe Annalistul rusesc, ci eu avtorilor pe care i-au urmat preavestitul Enghel, cum am zis și la anii 1284 și 1309, nu poci crede, pentru hrisovul lui Ludovic celui dintâi, craiului Ungariei, care hrisov se află la Vagner , scris din avtentică copia a conventului din Leles și sună așa:

„Ludovic, din mila lui Dumnezeu craiul Ungariei, ș.c., întorcându-ne cugetul inimei noastre spre sârguitoriul bărbat Bale, fiiul lui Sáaz, voivodul nostru din Maramurăș, iubitul și credinciosul nostru, și aducându-ne aminte de prea nemăsurate slujbele lui, care ni le-au făcut de-atunci, de când cu așa de ferbinte dragoste s-au lipit de maestatea noastră, cât din Țeara noastră cea Moldovenească lăsând și punând după spate pe iubiți părinții săi și pe mai multe frății sau rudenii ale sale, așișderea și toate bunurile sale, câte au avut în țeara aceea a noastră, au venit în crăimea noastră a Ungariei sub sinul dragostei noastre, ca se plinească slujbele, care din sârguința cu el născută le cunoscuse a „ne fi spre creșterea cinstei și a puterei noastre, făcându-se plăcut maiestății noastre, iar noi socotind acestea și alte prea mari vrednicii ale slujbelor lui, care cunoscându-le că le-au făcut cu cea mai mare râvnă a sârguinței, pretutindenea și mai ales în zisa Țeara noastră cea Moldovenească, nu fără de vărsarea propriului său sânge și suferirea ranelor celor de moarte, cu omorirea cea tyrănnească a fraților lui și a mai multor slujitori, cu de-adinsul credem că le va face și de-aici înainte, și așa judecând a fi dirept, ca celor vrednici, vrednice, celor mari, mari daruri să se dea, și sudorile cu ostenelile bogată simbrie se le șteargă și se le răsplătească, în semnul mai alesei noastre iubiri și arătarea dragostei, un sat, ce se chiamă Cuhnia (Cuhnya) din Țeara noastră a Maramurășului, cu alte sate, chiemate Iood, Bacicou, doao Bizou, Moize, Borș și doao Seliște din numita Țeară a Maramurășului, care se țin de acelaș sat Cuhnia, cu toate folosurile lor, adică cu apele, pădurile și munții și cu toate câte se țin de dânsele, măcar cum se chiamă, care au venit la mânile noastre cele crăești de la voivodul Bogdan și de la fiii lui, adică de la cunoscuți necredincioșii noștri, pentru blăstămată însemnarea necredinței lor, drept aceea ca acelaș Bogdan și feciorii lui, fulgerându-i diavolul, nemicul neamului omenesc, care tare rănind inima lor cu săgeata reutăței și cu veninul înșelăciunei, la aceea i-au îndemnat, ca sa se lase de calea dreptăței, și mai adese ori rătăcind de la statornicia detorinței cei credincioase, se treacă pe-ascuns din crăimea noastră a Ungariei în zisa Țeara noastră cea Moldovenească și să se silească a o ținea spre rușinea maiestății noastre, sub aceleași mete directe și vechi, sub care s-au avut și ținut și până acum, din bună voința și învoirea preanălțatei prințipessei doamnei Elisavet, crăiessei Ungariei, maicei noastre cei prea iubite, și din sfatul cel rescopt al prelaților și baronilor crăimei noastre, luându-se de tot numitele sate de la acelaș Bogdan și de la fiii lui, ca de la niște nevrednici, spre pilda altora, ca se nu patre și alții unele ca acestea, stricându-se și chiemându-se îndărăpt și toate cărțile câte au fost avut numitul Bogdan și feciorii lui, despre zisele sate, le-am dat, dăruit și cinstit, numitului voivodului Bale și printrânsul lui Drag, Drâgrmer și Ștefan, fraților lui celor de un pântece, moștenilor lor și următorilor tuturor, cu cădință de pururea și nechiemăcioasă îndarăpt, ca se le moștenească, țină și aibă, mântuite remânând cadințele altora, întru a căruia lucru pomenire și tărime de pururea, am dat acest privileghion, întărit cu avtentica și înduplicata pecetea noastră, ce spânzură de dânsul. Dat prin mânile cinstitului în Hs. părintelui domnului Nicolae, arhiepiscopului din Strigon, și al locului aceluia comitului de pururea, cancellariului curței noastre, iubitului și credinciosului nostru, a patra none ale lui februarie, în anul Domnului 1365, iară al crăimei noastre 24, fiind arhiepiscopi cinstiții în Hs. părinți și domni, acelaș Nicolae al Strigonului, Thoma al Colocei, Ugolm al Spălatului, Nicolae al Iadrei și Elia al Raguzei; episcopi, Dimitrie al Orădzei, Dominic al Ardealului ș.c. măriții bărbați, Nicolae cont. palatin, Dionysie, voivod Ardealului ș.c.”

Diplomatul sau hrisovul acesta, împrotiva căruia numai acela va grăi, care nu știe critica, chiar arată că toate zisele prea vestitului Enghel, câte aduseiu mai nainte, la anul acesta, sunt tocmai bârfele, de vei lua afară ce scrie despre mama lui Sas Vodă, care au putut fi sască din comitatul Scepusiului sau din ținutul Bistriței, de-unde o-au putut lua sie muiere Dragoș, care oare eșit-au din Maramurăș în Moldova? Și în ce tâmp? Căci pe vremea, care o otărește preavestitul Enghel cu avtorii de el aduși, se fie eșit, nu lase hrisovul, pentru că arată ca bunurile lui Bogdan și ale feciorilor lui, cele din Maramurăș, craiul Ungariei, Ludovic cel dintâi, pentru aceea le-au dat și dăruit, în anul 1365, feciorilor lui Sas Vodă, lui Bale, Drag, Dragmer și Ștefan, pentru că acestea, după ce au omorit Bogdan cu feciorii săi pe Sas Vodă, tatăl lor, și au cuprins Moldova, au venit în slujba lui Ludovic, închinându-i și Moldova, care o perduse. Așadară cu fundământ închid eu: întâiu că Bogdan nu după Lațco, de la anul 1373, până la anul 1379 au domnit în Moldova, ci cu mult mai nainte de anul 1365, căci zice Ludovic craiul, în hrisovul său, că Bogdan au cuprins Moldova, se-o țină pururea; a doua, că Lațco n-au putut fi fecior lui Sas Vodă, ai căruia feciori au trecut în Ungaria; a treia, că istoricii leșești nu amestecă pe doi Cazimiri, cum scrie preavestitul Enghel, ci scriu adevărul, luând afară ce scriu despre urzirea românilor, despre care mai multe am cuvântat la anii trecuți. Pentrucă, după hrisovul acesta, se poate zice că Ștefan, ai căruia feciori, Ștefan și Petru, s-au sfădit în anul de-acum pentru domnia Moldovei, au fost fecior lui Bogdan Vodă. Părerea aceasta a mea, de li se va părea și altora, precum trebuie se li se pară, după puterea hrisovului adus, care se ține în original în arhivul preanălțatei camerei ungurești de curte din Buda, toată sireaoa domnilor din Moldova, începând de la Dragoș Vodă, pâna la Petru Mușat Vodă, va merge așa: 1. Dragoș, 2. Sas, fiiul lui Dragoș, 3. Bogdan, ucigătoriul lui Sas, 4. Ștefan I, fiiul lui Bogdan, 5. Petru I, fiiul lui Ștefan celui dintâi, despre care scriu istoricii leșești la anul de-acum, 6. Lațco, fiiul lui Petru celui dintâi, 7. Petru Mușat sau al doilea, despre care voi cuvânta mai multe la locul său.

Ci așa întocmind sireaoa domnilor din Moldova, avtorii, de prea vestitul Enghel aduși, remân de scădere, dinpreună cu dânsul. Tu cetitorule! Gâcește dintre domnii Moldovei cei aici numerați care când și cât au domnit? Dară mai almintrelea gâcește, decât cum au gâcit cei ce n-au cetit hrisovul mai sus adus. Vezi și anul 1387.