[Unirea cu Biserica Romei]

Anul 1697

(…)

Despre unirea românilor din Ardeal, zice Ortul fi progressul neamurilor din Dacia : „Adunându-se săbor în luna lui februarie din anul 1697, mitropolitul Theofil la atâta au adus lucrul, de în luna lui martie din acelaș an, unirea cu Beserica Romei de toți s-au priimit prin mărturisirea aceasta:

„Noi, Theofil, din mila lui Dumnezeu episcopul Besericei românești din Ardeal și din părțile Ungariei lui împreunate, și tot clerul aceiiași beserici, lăsăm pomenire cu scrisoarea aceasta, tuturor cărora se cuvine, cum că în trecuta luna a lui februarie când am avut săbor mare în Bălgrad, cu o inimă am așezat se ne întoarcem în sânul maicei Besericei Romano-catholicești și iarăși se ne unim cu dânsa, toate acelea priimindu-le, mărturisindu-le și crezându-le, câte le primește, le mărturisește și le crede dânsa. Și mai întâi mărturisim acele patru punturi în care până acum ne-am împărechiat:

1. Cunoaștem că patriarhul Romei este cap văzut a toată beserica lui Hs. care peste toată lumea este lățită.

2. Mărturisim cum că afară de ceriu, scaunul celor fericiți și afară de iad, temnița celor osândiți, al treilea loc este, în care sufletele cele ce încă nu sunt curățite se țin și se curățesc.

3. Nu ne îndoim cum că pânea azimă este destulă materie a Cinei Domnului și a jirtvei din s. liturghie.

4. Credem că Duhul S. care este a treia față în Troiță, de la Tatăl și de la Fiiul purcede. Și priimim, mărturisim și credem toate celeaialte, care s. Romano-catholica Beserica le primește, le mărturisește și le crede.”

Dinprotivă după această mărturisire a credinței, trei lucruri au cerut de la chesaro-crăiasca maestatea sa:

„1. Ca pe preoții și călugării cei de legea grecească se-i facă părtași aceloraș privilegiuri și cădințe cu care se folosesc nu numai preoții Romano-catholici, ci și arrianii sau unitarii, luteranii și calvinii,

2. Ca în fieștecare sat, în care este preot, beserica se aibă casă preoțească, ca parohul se nu lăcuească în casă streină.

3. Ca toată cârma și rânduiala preoților se fie pe lângă episcop și nici de cum pe lângă mireni, precum au fost până acum.”

După care așa s-au iscălit:

„Noi, zicem, cei mai sus numiți, episcopul Theofil și tot clerul, acestea prea cu umilință le cerem de la preanaltă chesaro-crăiască maestatea sa acum, și la cele mai sus zise punturi ne legăm înaintea cinstitului părintelui Pavel Baranii, plebanului besericei romano-catholice din Bălgrad, întru a căruia lucru credință și întărire, cu mâna noastră ne-am iscălit și cu pecetea episcopească și cu a săborului am întărit. Dat în Bălgrad, în anul 1697, zile 21 ale lui martie. Theofil episcopul și tot clerul.”

Aceasta au fost începerea unirei românilor din Ardeal și din părțile Ungariei lui împreunate, despre care Betlen Micloș încă scrie precum urmează: „Atunci, în anul 1697, noi trei inși (adică Gheorghe Banfi, gubernatorul, Ștefan Apor și Nicolae Betlen) eram în Vienna sau Beci și odineoară, fiind în conferenția, Chinschi luă înainte instanția statului catholicesc, în care puntul cel dintâi suna despre unirea aceasta. Este scrisă între cărțile mele copia instanției aceiia și a resoluției, ce s-au scris pe dânsa. Noi amândoi, eu și gubernatorul, ziserăm că noi nici de vestea instanției aceiia am auzit și, precum vedem, este împrotiva celor trei religii din Ardeal, și mai vârtos împrotiva religiei calvinești, ale căriia noi numai mădulări suntem, măcar că suntem cei mai de frunte pentru că în religie nu este gubernator nici cancellariu; drept aceea că noi nu putem grăi la aceea ș.c. Zise Chinschi: „Nu grăiți ca calvini, ci grăiți ca consiliari împărătești ș.c.”; noi destul am tudumănit și instanție încă am dat împăratului în contra înstanției aceiia, dară nimica am isprăvit, că resoluția tot s-au dat. Dintru acestea poți culege cât s-au nevoit dușmanii spre stricarea neamului românesc, dară la anii viitori și mai chiar o vei vedea aceasta. Iezuviții încă așa lucra pentru folosul românilor, ca ei apoi se oblăduească peste români, cum și aceasta o voi arăta la anii următori. Drept aceea n-au și numit pater Baranii, care au făcut mărturisirea credinței cea mai sus adusă, pe Theofil mitropolit, cum era, ci numai episcop.

(Gheorghe Șincai. Opere. Vol. 1–3. Hronica Românilor. Ediție îngrijită și studiu asupra limbii de Florea Fugariu. Prefață și Note de Manuela Neagoe. București, Editura pentru literatură, 1967. Vol. 1: p. 9–14; 48–50; 469–473; 4934–499. Vol. 2: p. 49–51; 67–74; 143–146; 181–184; 367–385. Vol. 3, p. 234–235).