Semitismul II

În timpul lui Alexandru Machedon Romaera un orășel cu câteva sate împrejurul lui, dar tot destul de putenic pentruca să-i caute alianța Alexandru din Epir, pe care grecii din Italia îl chemaseră într'ajutor, iar ceeace făcea puterea Romei era virtutea romanilor.

Plugari lipsiți de cultură întelectuală, romanii erau în timpul acela ajunși la o stare de înaltă cultură morală, stăpâni fiecare pe sine însuși, neșovăitori în împlinirea datoriilor, buni soți, buni părinți; buni tovarăși, deci și buni cetățeni și aspri nu numai față cu alții, ci totodată și fiecare față cu sine în suși. Ceeace ia făcut stăpâni ai lumei n'a fost mult admirata lor vigoare trupească, ci această superioritate morală, din care rezultă simțemântul lor comun.

Privind lucrurile din punctul de vedere semitic, ne am deprins a-i socoti pe romani popor de cuceritori. Adevărul e, că ei au fost un fel de poliție a lumii, în care au trăit, și răsboaiele și le-au purtat numai ca să apere ori să ocrotească pe cei năpăstuiți asigurând pacea și buna rânduială. Idealul romanilor, pe care Virgiliu îl precisează atât de bine în Eneida, e »pax romana«, și de aceea singura știință, pe care au cultivat-o cu o stăruință, este jurisprudența, în care au și rămas neîntrecuți.

Ei s'au răsboit cu semniții pentrucă aceștia nelinișteau pe vecinii lor și ai Romei și erau de rea credință. Cu tarentinii, cu grecii din Italia, în genere și cu Pirhu, care le venise într'ajutor, s'au răsboit fiindcă aceștia erau corupți, hrăpitori și insolenți. Cu cartaginenii s'au răsboit fiindcă au fost provocați și în urmă amenințați. Niciodată ei n'au pornit din propriul lor îndemn, nici n'au provocat vre un răsboiu, și niciodată n'au supus pe cei învinși.

Pe veciniilor și i-au făcut amici și în urmă soți și încurând după moartea lui Alexandru Machedon atât latinii, sabinii și etruscii, cât și grecii din Italia le erau soți.

Puțin în urmă au prefăcut în provincie Sicilia, asupra căreia se certau grecii și cartaginenii, Gallia cisalpină, de unde era amenințată Roma și Spania, pe care au scăpat o de sub stăpânirea cartaginenilor.

Provinciile nici acum, nici mai târziu nu erau țări supuse, ci întrate sub purtarea de grijă a senatului. Roma nici o dată n'a fost exploatoare, și în timpul guvernarii unor proconsuli ca Semproniu Grachu ori gioerele său Scipio Africanul (Emilian), cari au fost mulți, provincialii erau fericiți.

Viind însă, ca stăpâni, în atingere cu cartaginenii, cu elinii și cu alte popoare se mitisate, romanii primesc încetul cu încetul cultura semitisată, iau apucături semitice, pornesc spre desfrâu și, având trebuințe nesecate, ajung în cele din urmă să fie exploalatori. Ceeace n'a făcut dar nici o dată Roma, au făcut după nimicirea Cartaginei romani desbrăcați de firea romană.

Aceasta-l facea pe Marcu Porciu Caton Cenaoriul să stăruie cu îndărătnicie pentru dărâmarea Cartaginei, de unde se revărsa spiritul semitic și spre Roma. Gîndul lui era, că nu e cu putință pacinica viețuire împreună câtă vreme există Cartaginea, și tot el a șters din listele senatului pe Scipionii, care primiseră dimpreună cu cultura elină și apucăturile semitice și propagau la Roma pornirea spre lucs, spre desfrâu și spre nesațiu.

Prin dărâmarea Cartaginei romanii pun capăt celei din urmă rămășițe de stăpânire semitică, dar nu și covârșirii spiritului semitic, care se întinde în societatea romană și străbate din ce în ce mai adânc în toate straturile ei.

Luptele agrare, răsboiul cu soții și crâncenile răsboaie civile, care au sbuciumat lumea romană timp de o sută de ani, nu ar fi fost cu putință, dacă o însemnată parte din romani n'ar fi fost chinuită de trebuințe mari și împinse spre nesațiu. Catilina, omul fără de rușine și fără de frică, e tipul arianului semitizat, care săvârșește din convingere cele mai mișeleșli fapte și e mândru de mișelia sa, pe care o ia drept lucru firesc.

Nici odată însă lumea elină-romană nu a fost stăpânită de spiritul semitic, care era combătut de cele mai luminate capete pretutindeni, unde au străbătut elinii ori romanii. Înrîurirea lui Socrat, alui Platon și alui Aristotel nu incetează nici în cele mai turburate timpuri, și îndeosebi romanii înclină chiar și în mijlocul decadenței morale spre stoicismul, care e în cel mai propriu înțeles o pregătire pentru viețuirea creștinească.

Cea mai strălucită ivire în viața poporului roman, Iuliu Caesar, nu e ascet, dar combate prin legile croite de dânsul atât luxul, cât și desfrâul, încuragiază întemeerca bunei stări familiare și asigurează pe timp de peste două sute de ani pacea în țările ajunse sub stăpânirea romană.

Suntem azi deprinși a ne gândi, când e vorba de semitism, la evrei și numai la dânșii, deși știm prea bine, că evreii sunt numai o mică și neînsemnată parte din lumea semitică, pe care în timp de cinci sute de ani, dela Cir până la Iuliu Caesar, popoarele de viță ariană au frânt-o și au sfărâmat-o. Nici nu e apoi vorba de semiți, ci de spiritul propagat de dânșii.

Oamenii toți sunt porniți spre desfrâu fiindcă trebiuințele trupești ale omului sunt nesecate. De aceea popoarele barbare, lipsite fiind de cultură morală, foarte ușor cad în desfrâu fiindcă nu-și dau seamă, că trebuie să se stăpânescă, ori n'au cuvenita tărie sufletească spre a se stăpâni.

Ajuns însă la un stadiu de desvoltare mai înaintată, omul trăiește mai mult cu sufletul decât cu trupul, își dă silința să și stăpânească pornirile trupești, se simte umilit când nu le poate stăpâni și se rușinează săvârșind fapta socotită rea, prin ascuns.

Semiții resping acest fel de a vedea. În gândul lor omul trăiește ca să și satisfacă trebuințele trupești și are nu numai dreptul, ci chiar și datoria de a le satisface. Are dar și datoria de a agonisi cu orice preț mijloacele pentru satisfacerea lor, și vrednic e pentru dânșii — nu cel ce știe să se stăpânească și să se mulțumească cu puțin, ci cel ce știe să adune bogății spre a-și putea petrece viața în belșug.

Acest spirit semitic se mențîne și în împărăția romană și el e ceeace a sleit puterile romaniior. El era însă combătut, și e destul să ținem seamă, Vespasian și Titu, Traian și Hadrian, Antoniu Piul și Marcu Aureliu Filosoful erau stoici, pentrucă să știm, că la romani desfrîul erá rușinos, iar nu obraznic ca la Cartagenea, la Sibariș, la Tir ori la Niniva. Oamenii ca Comod ori ca Heliogabal, noul Sardanapal, vor fi fost ei număroși, dar erau disprețuiți și nu puteau să aibă înrâurire asupra societății.

Numai așa a și fost cu putință străbaterea creștinismului pornit din Nazaretul »popoarelor«. Nici evreii, nici alți semiți adevărați nu puteau să înțeleagă și să primească învățăturile Mântuitorului nostru, cari erau contra firii și contra tradițiunilor lor. Dacă e însă adevărat, că Hristos nu din ură ci din iubire a lucrat, nu e mai puțin adevărat, că ori și ce propagandă antisemită din adevărată iubire de oameni pornește. Iubindu-i cu adevărat pe oameni, trebuie neapărat să stăruim, ca ei să se lapede de apucăturile semitice, prin care atâția oameni s'au nenorocit și atâtea societăți s'au destrămat.