Semitismul III

Se vor împlini încurând două mii de ani dela nașterea lui Hristos, creștinismul însă nici până în ziua de azi n'a străbătut în toată corățenia lui. Lumea elină romană l-a primit, ce-i drept, dar numai păstrând multe din tradițiunile ei păgânești, iar popoarele barbare, stăpânite fiind de patimi vii, nu erau în stare să se supună toare asprelor regule de viețuire ale creștinismului și au perit încetul cu încetul mistuindu-se înse-le pe sine lăsând în urma lor numai reamintiri de viețuire barbară. E și azi mult păgânism și multă barbarie în lumea noastră creștină.

Pe la mijtocul secolului VII iar, când în arabi se ridică iar semiții, ca să realizeze idea stăpânirii universale în o nouă formă, lumea creștină e slabă și în timp scurt, ca prin minune, se înființează marele califat, care întrece în întindere toate împărațiile de mai nainte.

Nu e încă dăinuitoare nici această nouă stăpânire semitică, și peste vre-o sută cincizeci de ani se slăbește prin desfrău, prin istovirea susțiitorilor ei și prin desbinări. Înriurirea ei culturală hotărește însă mersul desvoltării omenești pentru un lung șir de veacuri înainte.

Semiți, arabii sunt oameni cu gândul îndreptat spre cele materiale. În timpul stăpânirii lor dar viața economică a ajuns în toate ramurile ei la înaltă desvoltare și științele așa numite exacte au pornit și ele spre o desvoltare până atunci ne mai pomenită.

Aceata e marele folos, pe care l-a tras omenirea din stăpânirea altfel scurtă a arabitor. Inzii și perșii și eelinii ni-au îndreptat prin filozofie, prin poezie și prin artă în genere spre înălțarea sufletească pentruca prin o viețuire contemplativă să se fericească fiecare însuși prin sine. Romanii ni-au desvoltat simțemântul de dreptate pentruca, țiind seamă de principiul »Honeste vivere, suum cuique tribuere et neminem laedere«, să nu ne jignim unii pe alții: Arabii ne-au îndrumat spre scrutarea firii lucrurilor ce ne încunjură pentruca să ne putem face stăpâni pe natură.

Știința noastră e pornită dar din îndemn semitic și privind lucrurile din punctul de vedere al desvoltării intelectuale, se poate zice, că lumea modernă e semitisată.

Ar fi însă o mare greșeală, dac'am zice, că e semitică știința noastră. Adevărul e, din contra, că semiții nici odată n'ar fi putut să atingă gradul de desvoltare știențifică, la care am ajuns noi.

Progresul, în genere, e cu putință numai într'o societate cu rânduială bine așezată și dăinuitoare, iar istoria celor din urmă câte-va mii de ani e dovadă, că semiții nu sunt în stare să întemeeze asemenea societăți. Ceeace a făcut cu putință desvoltarea știențifică a fost simțământul nostru comun, abnegațiunea noastră, pornirea noastră spre înălțarea sufletească și iubirea de oameni, spre care ne-a îndrumat creștinismul.

Scrutările arabilor erau îndreptate spre foloase practice, iar ale noartre sunt pornite din iubire de adevăr. Arabii erau alchimiști, care căutau meșteșugul de a face aur din materii fără de preț: noi suntem chimiști, care caută mulțumirea de a se fi încredințat despre adevăr în ceeace privește firea materiei.

Oameni cu privirea îndreptată spre cele apropiate, semiții n'au putut și nici că puteau să ajungă unde am ajuns noi, care, cu ochii îndreptați spre înfinit, ne înâlăm și ne adâncim, ne perdem pe noi înșine în scrutările noastre și avem cultul științei. Marii noștri scrutători toți au fost oameni cu desăvârșire desinteresați, care s'au jertfit pe sine înșiși pentru știință, au urmărit numai binele obștesc, iar pentru sine au râvnit numai la mulțumirea de a se fi dumirit. Astfcl nici nu ar fi fost cu putință progresele, pe care le-am făcut.

Chinejii au născocit iarba de foc pentru distracțiunea lor; Arabii s'au folosit de ea, ca să și făurească arme; noi perfecționăm armele, ca prin ele să asigurăm pacea: așa e în toate, și, dacă știința noastră nu e nici ariană, nici semitică, ci omenească e semitic felul utilisării practice a resultatelor dobândite de știință.

Noi arienii avem în vedere totdeauna binele obștesc, și scrutătorii, dacă s'au gândit la vre-ua folos practic în lucrarea lor, acesta era al tuturora. Semiții au în vedere fiecare binele său îndeosebi și profită de rezultatele științei, ca să exploateze pe cei neștiutori, lipsiți de destoinicie ori nevoieși.

Acest abus de știință e semitic.

Sunt uimitoare progresele realisate în timpul celui din urmă secol în ceeace privește tehnica lucrării omenești, și ar fi lucru firesc, ca în urma acestor progrese viețuirea să fie pentru toți mai ușoară. Ea e, din contra, mai grea decât în trecut și mai nesuferită, și nici odată, poate, n'a fost în lume atâta miserie ca azi când cei știutori și destoinici abusează de știință și de destoiniciile lor, ca să-și stoarcă din munca altora mijloace pentru o viețuire petrecută în belșug.

Mii de oameni muncesc din greu și se istovesc în lipsă de hrană pentruca alți câțiva, care nu muncesc, să poată trăi în belsug ori poate chiar în desfrâu. Copii și femei lehuze pier în lipsă de purtare de grijă, în vreme ce cai de lux, câni și pisici se îngrașe consumând pe ales hrană omenească. Oameni destoinici, vrednici și cum se cade se sbat în luptă cu mari nevoi în vreme ce femei stricate și slugi nemernici se îmbuibă la răsfățare. Așa a fost aceasta nu numai la Niniva și la Babilon, la Tir și la Cartaginea, la Atena și la Roma, la Damasc, la Cordova și la Bagdad, ci și la curțile multor mai mari feudali: pornirea spre desfrâu și spre asuprire e omenească în înțelesul cel rău al cuvântului, e strâns legată de firca trupească a omului și trebue neapărat să iasă la iveală în ceice nu țin s'o stăpânească. Lucrul acesta e omenesc: semitică e însă convingerea morală că așa e firește, așa e bine, că nici nu poate să fie altfel, că e prost cel ce nu profită și de propiile sale destoinicii, și de împrejurări, și de nevoile altora, ca să-și agonisească mijloacele pentru o viață petrecută în belșug. A păcătui e lucru omenesc orișicât de greu ar fi păcatul: semitic e a păcătui cu obrăznicia celuice săvârșește fapta rea fălindu-se cu ea.

Acest semitism s'a întins și se întinde mereu în societatea noastră modernă, în cât suntem adese ori ispitiți a zice, c'a ajuns într'însa la stăpânire covârșitoare. Dacă ne dăm înse bine seamă, ne încredințăm, că până chiar și între cei-ce exploatează, ca să poată trăi în îmbuibare, sunt puțini cei ce o fac aceasta cu nerușinare semitică: cei mai mulți sunt răpuși de slăbiciunile lor și o fac mai cu perdea. Nu e societatea noastră atât de stricată, cum adese-ori ni se pare tocmai pentru-că privirile ne sunt îndreptate asupra puținiior, care nu se sfiesc a se pune în conflict cu sâmțământul comun.

Noi însă, cari urmărim desfășurarea vieții noastre comune de câti-va zeci de ani, suntem cuprinși de simțemântul, că puținii se sporesc și; sporindu-se, se fac din ce în ce mai nerușinați, căci repulsiunea, pe care o produc în societate, e din ce în ce mai slabă.

Ținem încă la moravurile părinților noștri și punem în rândul celor cum se cade numai pe oamenii, care nu se abat de la ele, dar le dăm din ce în ce mai puțină sancțiune.

A fi cum se cade ni-se pare ceva comun, dacă nu chiar o prostie, și privirile noastre se îndreptează cu un fel de uimire sfiicioasă asupra celor ce se deosebesc prin felul lor de a viețui și au îndrăzneala de a săvârși fără de perdea fapte, pe care părinții nostri nu le iertau, eară noi nu le aprobăm. Aceștia sunt interesanți, adese ori chiar admirați pentru dibăcia lor, și nu rar se întâmplă să facem haz când omul cum se cade e stropit cu noroiu de mișelul îmbogățit prin exploatare nemiloasă ori prin apucături josnice.

Această îngăduința față cu cei ce-și bat joc de bunele noastre moravuri nu e semitică, dar e trecere spre semitismul practic.