Donul liniştit

❖

Mihail Şolohov

Roman în patru cărţi

Nu plugul brăzdat-a slăvita noastră glie,
Au răscolit-o ale cailor copite.
De semănat, am semănat pe ea capete căzăceşti,
Vădane tinere sunt podoaba Donului liniştit.
Smălţuit e cu orfani tătucul nostru, Donul liniştit,
Iar vălul său – bogat e de lacrimile părinţilor.
Ah, tu, tătucule, Don liniştit!
Ah, de ce curg tulburi apele tale, Don liniştit?
Cum să nu mă tulbur eu, Don liniştit,
Când de jos mă şfichiuiesc întruna şipote reci,
Iar în mijloc peştii îmi tulbură apele.
        (Vechi cântece căzăceşti)