Propoziţia X.

Orice atribut al unei substanţe trebuie conceput prin el însuşi.

DEMONSTRAŢIE: Un atribut este de fapt ceea ce intelectul concepe într-o substanţă ca alcătuind esenţa ei (după dei IV). De aceea (după def. UI) atributul trebuie să fie conceput prin el însuşi. C.e.d.d.

1. Adică douăzeci, nici mai mulţi, nici mai puţini.

2. Necondiţionat.

3. Cu mai multa putere de a exista.

4. După această definiţie, atributul exprimă însăşi esenţa substanţei; urmează, în chip logic, că lucrurile sau fiinţele au ai atât mai multă realitate, sau putere de a exista, cu cât cuprind mai multe atribute, adică mai multă esenţă, mai multă substanţă.

NOTĂ De aici se vede că, deşi două atribute sunt concepute ca distincte în mod real, adică unul fără ajutorul celuilalt, noi nu putem conclude din aceasta că ele constituie două existenţe sau două substanţe diferite; căci stă în natura substanţei ca fiecare dintre atributele sale să fie conceput prin el însuşi, pentru că toate atributele pe care le are au fost totdeauna deodată în ea şi nici unul n-a putut fi produs de către altul, ci fiecare exprimă realitatea sau existenţa substanţei. De aceea, nu este nicidecum absurd să i se atribuie aceleiaşi substanţe mai multe atribute1. Dimpotrivă, nimic nu este în natură mai limpede decât că fiecare lucru trebuie să fie conceput sub un anumit atribut şi, cu cât un lucru este mai real sau mai existent, cu atât are mai multe atribute. Şi, întrucât fiecare atribut exprimă necesitatea sau eternitatea şi totodată infinitatea, rezultă că nimic nu e mai limpede decât că trebuie să definim, cu necesitate, existenţa absolut infinită (cum am arătat în def. W) ca existenţă constituită dintr-o infinitate de atribute, fiecare exprimând o anumită esenţă eternă şi infinită. Dacă însă cineva ar întreba prin ce semn2 am putea recunoaşte diversitatea substanţelor, să citească propoziţiile care urmează şi care arată că în natură nu există decât o singură substanţă şi că ea este absolut infinită, aşa încât acest semn s-ar căuta în zadar.

Share on Twitter Share on Facebook