Propoziţia XXIV.

Esenţa lucrurilor produse de Dumnezeu nu include existenţa.

DEMONSTRAŢIE: Aceasta rezultă din def. I. Căci orice lucru a cărui natură (considerată anume în sine) include existenţa este cauză de sine şi există exclusiv din necesitatea naturii sale.

1. Deci, în afară de modurile „finite”, care corespund diferitelor lucruri particulare care sunt finite (mărginite) şi trecătoare, Spinoza admite şi moduri „infinite”, necesare şi eterne. Cum se vede în demonstraţia acestei propoziţii, modurile infinite sunt „mijlocite” şi „nemijlocite”. Moduri infinite nemijlocite sunt (după cum arată el în scrisoarea 64) intelectul, în gândirea infinită, adică intelectul în gândirea considerată ca atribut al substanţei, sau mişcarea şi repausului întinderea (spaţiul) considerata ca atribut al substanţei; moduri infinite mijlocite sunt „faţa universului întreg”, căci, spune el, deşi natura „se schimbă în infinite chipuri, ea rămâne totuşi aceeaşi”. Vezi şi conceptul despre natură considerată ca un singur „individ”, în nota la Ierna VII, prop. XIII, P. II.

COROLAR: De aici rezultă că Dumnezeu nu este numai cauza pentru care lucrurile încep să existe, ci şi pentru care ele persistă în existenţa lor; sau (ca să ne folosim de un termen scolastic) Dumnezeu este causa essendi a lucrurilor. Căci, fie că lucrurile există, fie că ele nu există, ori de câte ori luăm în considerare esenţa lor, noi găsim că ea nu include nici existenţa, nici durata; şi astfel esenţa lor nu poate fi cauza nici a existenţei, nici a duratei lor, ci poate fi numai Dumnezeu, căci numai naturii sale îi aparţine existenţa (după cor. I al prop. XIV).