Propoziţia XXK.

În natură, nimic nu este contingent3, ci toate sunt determinate să existe şi să acţioneze într-un anumit fel din necesitatea naturii lui Dumnezeu.

DEMONSTRAŢIE: Tot ce există este în Dumnezeu (dupăpwp. XV); Dumnezeu însă nu poate să fie numit un lucru contingent, căci el există în chip necesar, nu contingent (dupăpwp. XI). Apoi, modurile naturii divine au rezultat de asemenea în chip necesar din această natură, nu contingent (dupăpwp. XVI), iar aceasta fie că natura divină a fost considerată în mod absolut (după prop. XXI), fie că a fost consideraţii ca fiind determinată să lucreze într-un; mumit chip (dupăpwp. XXVII). Apoi, Dumnezeu este cauza

1. Vezi nota la prop. XXIII, P. I, clasificarea modurilor în „infinite nemijlocite”, „infinite mijlocite” şi „finite”.

2. Cauza cea mai apropiată (proxima) înseamnă cauza care produce efectul în chip nemijlocit, adică fără intermediul altei cauze, spre deosebire de „cauza înde părtată”, care produce efectul mijlocit, printr-o înlănţuire de alte cauze.

3. Contingent înseamnă aci întâmplător, contrar necesarului, deci ceea ce poate fi gândit ca neexistent sau ca existând altfel decât este. Vezi mai departe nota I la prop. XXXIII, P. I.

Acestor moduri, nu numai întrucât ele există pur şi simplu (după cor. prop. XXIV), ci şi (după prop. XXVI) întrucât le considerăm ca determinate să facă ceva. Presupunând că ele nu sunt determinate de Dumnezeu (după aceeaşi prop.), este imposibil şi nu contingent, ca ele să se determine pe: ele însele; şi, dimpotrivă (după prop. XXVII), dacă sunt determinate de Dumnezeu, este imposibil, nu însă contingent, ca să se facă pe ele însele nedeterminate. De aceea, toate sunt determinate din necesitatea naturii divine, nu numai să existe, ci, de asemenea, să existe şi să acţioneze într-un chip anumit, aşa că nu exista nimic contingent. C.e.d.d.

NOTA; înainte de a păşi mai departe, vreau să explic acum – sau, mai bine zis, să atrag atenţia – ce trebuie să se înţeleagă prin natura naturantă şi prin natura naturată. Chiar şi din cele spuse până acum, cred că reiese că prin natura naturantă trebuie să înţelegem ceea ce este în sine şi se concepe prin sine, adică acele atribute ale substanţei care exprimă o esenţă eternă şi infinită, adică pe Dumnezeu (după cor. lai prop. XIV şi cor. II al prop. XVII), întrucât este considerat cauză liberă. În schimb, prin natura naturată înţeleg tot ceea ce derivă din necesitatea naturii lui Dumnezeu ori din fiecare din atributele lui, adică toate modurile atributelor lui Dumnezeu, întrucât sunt privite ca lucruri care sunt în Dumnezeu şi care nu pot nici să existe, nici să fie concepute fără Dumnezeu.