Propoziţia V.

Fiinţa formală‘ a ideilor îl are pe Dumnezeu drept cauză numai în trucat e considerat lucm cugetător, dar nu întrucât este considerat sub aspectul altui atribut Adică atât ideile atributelor lui Dumnezeu, cât şi ale lucrurilor particulare au drept cauză escientă nu înseşi obiectele acestor idei sau lucrurile percepute, ci pe Dumnezeu însuşi întrucât este lucm cugetător.

DEMONSTRAŢIE: Aceasta reiese evident din propoziţia III a acestei părţi. Acolo, într-adevăr, am conchis că Dumnezeu poate forma o idee a esenţei sale şi a tuturor lucrurilor care rezulta cu necesitate dintr-însa, numai pe temeiul acesta, anume că Dumnezeu este lucra cugetător şi nu fiindcă ar fi obiectul ideii sale. Iată de ce fiinţa formală a ideilor îl are pe Dumnezeu drept cauză, întrucât el este lucra cugetător. Dar aceasta se mai demonstrează şi altfel, în chipul următor. Fiinţa fonnală a ideilor este un mod al gândirii (cum se înţelege de la sine), adică (după cor. prop. XXV, PI) un mod care exprimă într-un anumit fel natura lui Dumnezeu, întrucât el este lucra cugetător şi astfel (după prop. X, P. I) nu include noţiunea nici unui alt atribut al lui Dumnezeu, şi, prin urmare (după ax. IV, P. I), nu este efectul nici

1. Fiinţa (existenţi) formală, în limbajul scolastic, înseamnă fiinţa reală, în opoziţie cu existenţa obiectiva, care înseamnă existenţa în gândire (ca obiect al gândirii), adică ideea [„lucrurile particulare. Fiinţa lor obiectivă, adică ideile lor” (prop. VIII, RID J.

Unui alt atribut decât al gândirii. Deci fiinţa formală a ideilor are drept cauză pe Dumnezeu numai întrucât este considerat ca lucru cugetător etc. C.e.d.d.