Propoziţia XXXVII.

Ceea ce este comun tuturor lucruiilor (despre aceasta, a se vedea mai sus Ierna II) şi se găseşte deopotrivă h parte şi în tot nu constituie esenpi unui lucru particular.

1. Spinoza critică cu hotărâre teza lui Descartes, care susţinea că sufletul mişcă corpul cu ajutorul aşa-zisei „glande pineale”. Spinoza nu putea admite un sediu al „sufletului”, căci astfel ar fi admis implicit o altă realitate, deosebită de materie. Pentru el nu există decât substanţa (natura sau dumnezeu), iar sufletul nu este decât subaanţa însăşi, privită sub atributul gândirii, precum coipul nu este decât substanţa, privită sub atributul întinderii.

2. Adică senzaţia.

DEMONSTRAŢIE: Dacă negaţi aceasta, concepea, dacă puteţi, că ceva care este comun tuturor lucrurilor constituie esenţa vreunui luciii particular, bunăoară esenţa lui B. Deci (după def. U de aia) acel ceva comun nu va putea nici să existe, nici să fie conceput fără B. Dar aşa ceva contrazice presupunerea noastră. Deci ceea ce este comun tuturor lucrurilor nu ţine de esenţa lui B, nici nu constituie esenţa altui lucru particular. C.e. dd.