Oh! deschideți-mi prinsoarea,

Ca să văd seninul soare,

Ș-al soției boi frumos,

Și calul meu cel comos.

Atunci pe amata soață

Am s-o strâng la piept în brațe,

Ș-apoi să m-arunc pe cal,

Și să zbor pe văi și deal.

Dar vai! ușa la-nchisoare

Îi cu zăvor gros și tare,

Și nevasta lăcrimează,

Nesperând să mă mai vază.

Ș-al meu slobod cal nechează,

Zburdă pe câmp, se-ncordează,

Iar eu plâng neâncetat,

Căci de viu sunt îngropat.