Lupul oarecând,

Lângă stână stând

Și prin gard privind,

Au văzut ciobanul alegând un miel,

Ce au fost mai gras,

Și tăindu-l făr’ de milă, l-au pus frumos în frigare,

Iar câinii se uita stând lângă el.

Deci lupul, oftând, în lături s-au tras,

Zicând către câini cu ciudă prea mare:

„O! să fi mâncat eu mielul, ce calabalâc ați face,

Iar păstorul îl și frige și stâna cată și tace!”

Așa și stăpânitorii dau porunci cu strășnicie,

Să nu jăcuim poporul, că vom cădea în urgie.

Așa și sânții călugări ne spun din amvon cuvinte,

Să nu iubim avuție, că iadul ne va înghite.

Și apoi ei însuși fac

Cu noi cum li-i mai pe plac.

Deci și noi dup-a lor pildă pe cine putem jupim,

Iar în Săptămâna Mare câteodată ne spăsim,

Și iarăși păcătuim.