IX Răsplata Sfintei Sîmbete

A fost odată un om vîrstnic, care era însurat d-al doilea, şi ăst om avea două fete: una de la nevasta d-intîi, iar alta de la a doua.

Nevastă-sa d-al doilea era o urâtă, să ferească Dumnezeu — vezi cum orbeşte el rumânu la bătrîneţe — şi rea!... şi mai şi ca Muma-Pădurii. Necazu ei pe fata moşului de la nevasta dinţii. Ce se nemerea rău, ce se strica prin casă, Ileana a stricat; dar de se nemerea ceva bun, apoi sărea cu gura că fata ei făcuse. Pe biata fată a bărbatului o purta trenţăroasă de-ţi era mai mare mila s-o vezi, iar p-a ei o împopoţona ca p-o coţofană, dar degeaba, că tot slută era, să-i fi pus şi aurării. Ileana curăţa prin casă, mai lipea, mai spoia, iar fata ei petrecea pe la horă şi prin cîte locuri toate.

Într-o zi, plecă cu fii-sa la horă şi lăsă acasă pe Peana, zicîndu-i să ia lână să toarcă şi s-o depene pe ghem. Fata se supuse, dar cum se făcu ghemul niţel mai mare, îi alunecă printre degete şi căzu jos. Cum căzu, atât i-a fost, că începu a se rostogoli, şi tot rostogolindu-se ieşi afară din casă; fata după el, că-i era să nu vie mă-sa a vitrigă, şi să nu vază ghemu; şi tot ţinîndu-se după el, ha-ha să puie mâna, se depărta de casă făr-a prinde de veste şi se pomeni în faţa unei case în care intră şi ghemul. Cum văzu că a intrat ghemulacolo, intră şi ea, cu gînd să roage pe stăpîna oasii să i-ldea.

Pasămite alea erau casele Sfintei Sîmbete. Sfînta cum o văzu, o întrebă ce caută, iar fata i-a răspuns că un ghem caută.

— Ei, las’ că băi găsi, zise Sfînta; acum spune-mi de unde eşti şi cum şi ce fel?

Fata îi spuse plingînd cum îi stă norocul împotrivă, cum o bătea mă-sa a vitrigă şi cum trăia de rău. Sfînta dacă auzi aşa o mîngîie şi-i zise să rămîie acolo, şi fata a prins bucuros. Atunci a învăţat-o Sfînta ce are de făcut, şi, fiindcă a doua zi era ziua ei, adică sîmbătă, dînsa se va duce la biserică, iar fata avea să rămîie acasă fiindcă trebuiau să vie fel de fel de lighioane, şi să nu se sperie, că nu-i vor face nimic, numai să le ia pe cîte una-una şi să le scalde frumos fără să se scîrbească.

A doua zi, dis-de-dimineaţă, plecă Sfînta, şi fata rămase singură acasă, puse o căldare mare cu apă la foc, şi iaca şi lighioanele începură a veni.

Fata se cam sperie cînd le văzu, că de! femeie era, şi lighioanele urlau şi căscau nişte guri de te lua groaza, dar se ţinu şi le luă una cîte una şi le scăldă frumos,în apă încropită, şi cînd veni Sfînta de la biserica, îi ieşiră toate lighioanele înainte şi-i mulţumiră că a băgat aşa slujnică bună.

Într-o zi, o puse Sfînta să-i caute în cap, şi, pe cînd îi căuta, pică din ochii fetii o lacrimă caldă.

— Da’ ce ai, fata mea? o întrebă Sfînta.

— Mi s-a făcut dor d-acasă, răspunse fata oftînd.

— Atunci să te duci, dar întii să te cobori în pivniţă şi să-ţi alegi d-acolo o ladă care ţi s-o părea ţie mai urîtă, şi lada aia să n-o deschizi pînă nu te-i mărita.

Fata făcu aşa, sărută mîna Sfintei plîngînd şi plecă.

Cînd ajunse acasă, mai trecu ce mai trecu şi o ceru un flăcău de nevastă. Se învoiră, şi după nuntă deschise lada de la Sfînta Sîmbătă. Cînd s-o deşchiză, ce să vezi! unde iese colo o trăsură cu nişte telegari de mîncau jăratic, iar pe fundul lăzii bogăţie mare!

Fata babii cum văzu aşa, fuga să depene şi ea lînă pe ghem şi de s-o duce ghemul, să-i dea şi ei Sfînta aşa bogăţii.

Cum se gîndi aşa făcu, şi, drept, ghemul scăpă jos şi cum scăpă p-aici îi fu drumul, şi iute!... de-abia se ţinea fata după el alergînd cît o ţineau picioarele.

Ajunse şi ea la Sfînta, şi tot aşa se băgă slujnică, iar cînd a fost într-o sîmbătă să scalde lighioanele, ea nu le-a luat frumos ca Ileana să le frece de jeg, să le pieptene binişor, ci le-a pus pe toate în ălbii şi a turnat apă fiartă pe ele, de au făcut lighioanele o gură nevoie mare, cînd s-a întors Sfînta de la biserică.

Sfînta dacă văzu aşa, o goni şi-i zise să-şi aleagă o ladă mare şi împodobită frumos cu flori şi poleieli.

Cînd să plece, Sfînta îi spuse să se ducă acasă şi să se închiză cu mă-sa într-o odaie, iar după ce s-or închide să deşchiză lada.

Se duse fata acasă, chemă pe mă-sa, se închiseră amîndouă într-o odaie şi deschiseră lada. Dar vai de ele! ce-au văzut, cînd au deşchis-o? Se pomeniră că începe a ieşi tot felul de lighioni urîte şi spurcate, şi cît clipeşti n-avură ce alege din mamă şi din fată.

Iar Ileana trăi cu bărbatu-său în belşug, că rumânu cînd e blînd la inimă, şi sfinţii îiajută.

Povestit de Ion Georgescu din comuna Boţeşti, judeţul Dîmboviţa.