XXIX De ce fuge ogarul după iepure

Cică-n vremea de demult, cînd erau ogarii graşi ca porcii, şi cînd umblau jivinele înţolite ca oamenii, ursul a fost pus laba pe puii iepurilui şi s-ar fi ospătat cu carnea lor. Bietul iepure hotărî să-şi izbîndească asupra ursului, dar singur neîncumetându-se se duse la ogar de-i ceru mână de ajutor.

Ogarul a prins bucuros, din pricină că avea şi ei o socoteală de răfuit cu ursul pentru că-i schilodise o rubedenie, şi, pîndind pînă plecă într-o zi ursul după demîncare, se duse la vizuina lui să-i omoare puii.

Era un ger de ţâţîia iepurele, şi d-aia ogarul, ca să nu-i îngheţe picioarele, îşi luă o pereche de opinci pe care i le adusese un prieten al lui din ţara turcească; dar cînd ajunse la gaura vizuinei, se desculţă de opinci ca să-i fie mai uşor la fugă, de cumva s-o întîmpla să vie ursul acasă, şi intră; iar pe iepure îl lăsă afară ca să păzească şi ca să-i dea ştire de s-o întoarce ursul şi ca să-i păzească opincile.

Pân’ să omoare el puii ursului trecu vreme la mijloc şi de geruit geruia al dracului; tremura iepurile vargă iar labele-i îngheţase de tot. Ce se gîndi el? „Măi, ia să-mi vîr eu picioarele în opincile ogarului, să vedem cum o fi.“

Dacă se gîndi îşi şi împlini gîndul, şi cînd băgă picioarele înăuntru şi văzu că se încălzi de-i era mai dragă lumea, se hotărî să fugă cu opincile ogarului. Şi fugi.

Mai trecu ce mai trecu după ce fugi iepurile şi iată şi ogarul isprăvind, ieşi din vizuinea ursului. Se uită el-ncoa, se uită-ncolo, iepurile nicăieri! opincile aşijderea.

— Iete hoţu de iepure, vere, îmi şterse opincile!

Şi plecă supărat prin pădure să se ducă acasă. La o cotitură, iacă iepurele, se desculţase de opinci şi se uita la ele minunîndu-se.

— Ei acilea fuseşi, iepure?

Iepurele nici n-apucă să-l vază bine ş-o şi tuli.

— Stai, măi zănaticule, îi strigă ogarul, ce fugi aşa?

Și ai să-ţi spui ce-am făcut cu puii ursului... De unde, că fugea iepurile de-i sfârîiau picioarele.

Şi, cică d-atunci ogarul aleargă mereu după iepure unde-l vede, ca să-i ceară opincile îndărăt, că le avea de la un prieten.